Dacă aş fi în momentul de faţă genul ăla de jurnalist, i-aş lua un interviu Mariei Grapini. Nu oricum, ci pe Yahoo Messenger (sigur îl foloseşte în continuare), ca să-i conserv ortografia. Sunt convins că ar fi un interlocutor mai candid şi mai adorabil chiar decât DJ Boroş.
Cu siguranţă o cunoaşteţi deja, nu sunteţi pe interneţ de ieri. Dar poate nu petreceţi şaişpe ore pe zi scotocind, şi atunci v-au scăpat detaliile cele mai zămoase.
Permiteţi-mi aşadar să îi aduc piosul meu omagiu şi, la un an de când au pus-o ministru, să vă povestesc câte ceva din ce am învăţat despre Maria Grapini doar urmărind-o pe facebook.
1. E fără îndoială o connaiseuză de geografie.
Atâta tot că nu ştia, cu un an şi un pic înainte să devină ministrul turismului, cum se scrie numele celui mai mare oraş din Europa. (Sau era Moxcova?)
Îhî, ştiu ce gândiţi, e ca şi cum ministrul culturii n-ar bunghi româneşte corect. Ah, stai.
2. Are un album intitulat “Peşte la tavă”.
Care conţine o singură poză. Cu un peşte. La tavă.
(Eu am pe facebook un album cu micii pe care-i mănânc la serviciu care, prin comparaţie, e de-a dreptul abisal. Ah, şi eu nu sunt ministru, să moară ce-am pe casă dacă vă mint.)
3. Are o diplomă de Cea mai bună mamă.
…de la American Biographical Institute. Şi e foarte bucuroasă că cineva îi apreciază geniul.
O diplomă de “Cea mai bună mamă” de la fabrica de diplome American Biographical Institute costa la acea vreme între două şi cinci sute de dolari, în funcţie de calitatea materialelor folosite. Exact: în loc să-mi iau aragaz puteam să fiu Omul Anului 2014 De Aur Pentru Excelenţă Covârşitoare La Cântat În Duş.
O să steie gigea pe şimineu lângă turnul Efăl cu luminiţi.
4. A fost olimpică internaţională la compunere în clasa a 3-a.
Cum fac adesea copiii prodigioşi, a căzut însă repede în păcatul delăsării. Un an mai târziu, încercând să participe cu acelaşi eseu la olimpiada de compunere pentru clasa a 4-a, a luat doar “Bine”.
Mulţi ani mai târziu, pe facebook, a primit 65 de like-uri de consolare.
5. Are degete imense, cât o banană Cavendish sau chiar cât un parizer.
Sau foloseşte cea dintâi tastatură făcută din gămălii. Altfel nu se explică de ce nu nimereşte niciodată toate literele unui cuvânt. Când nişte cârcotaşi nemernici precum Mixich i-au atras mai demult atenţia că un ministru, oricât ar fi de ocupat punând varză, apretând milieuri sau dansând la cumetrii, se uită măcar o dată peste textul ăla despre prouectul Rodia Montana înainte să apese publish…
(sursa)
…s-a supărat. Că noi nu înţekegem ce-i facebook.
6. Eu o bănuiesc că-i ambiguă dinadins.
Fiindcă pfoai, ce rol mişto aş juca şi eu dacă m-ar pune unii ministru. Mânca-ţ-aş. Aş scrie ceva de genul, hm, “Aş dori ca în postul Crăciunului oamenii să nu mai fie. Atât de înverşunaţi să se jignească, să se urască, să facă rău unii la alţii!”
Pe urmă aş mânca semne de punctuaţie şi spaţii, făcând replica mea să pară urarea senină şi brânzoasă de crăciun a unei gospodine forrestgumpiene care a ajuns cumva ministru. Şi m-aş retrage în umbră, hohotind diabolic pe seama fraierilor de pe facebook care pun botul.
Nu înainte de a le dori să fie măcar oleacă mai tileranţi. Epic troll.
daca nu l-a citit pe tailerand…:)
scris cum se aude, fireste
peşte la ţavă.
comment ţa va? ţa va bien!
Dacă nu ar fi fost Grapini tu nu aveai ce scrie.
Grapini n-a existat.
A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe
[…]
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Grapini.
bag cracu-n ea de imbecila. incredibil bai frate.
incredibil..ba, se futi pa banii vostri?
Multumesc! Eram constipat de 3 zile!
Un lucru e cert, bine că doamna Grapini nu e neurochirurg sau controlor de trafic aerian…
Fakebook suge, iar cine nu lasă spaţii după semnele de punctuaţie sau lasă înainte de ele şi mănâncă vocale ar trebui împuşcat oricum. Doar de arme de foc avem nevoie, ţinte sunt din belşug. Eu aş începe totuşi cu Ponta.
http://www.youtube.com/watch?v=7sl4XCVmoXg
cred ca scrie mult de pe mobil sau tableta. sunt cam mici tastele acolo si greu de vazut/apasat