Istoria pe care istoricii ţi-au ascuns-o! Samuraiul român (III)

În care temutul Vlăduţ din Osaka (1510 – ?), primul – şi probabil singurul – samurai român, scapă ca prin urechile acului din câteva situaţii care ar da fiori reci până şi celor mai viteji navigatori, de la Hanno Navigatorul încoace.

Aicişa e toată povestea cunoscută până acum: partea I, partea a II-a, partea a III-a, partea a IV-a.

Anul e încă 1542. Cele trei caravele se află undeva în largul Mozambicului şi marea e destul de nervoasă.

Căpitanul Fernão Mendes Pinto, care mai devreme îi cruţase viaţa lui Vlăduţ, dezvoltă oareşce simpatie faţă de el şi îl numeşte cojitor de cartofi la popota ofiţerilor de pe Chouriço. E o muncă relativ periculoasă (europenii încă nu stăpâneau arta cojirii cartofului) dar volumul nu e mare, pentru că în afară de căpitan mai e un singur ofiţer, care ţine regim.

În fruntea convoiului, călare pe bompresul sprintenei Santa Pirose, un tânăr marinar portughez se uită prin lunetă și urlă din toți rărunchii: “Pirați spre est!” Pe fondul vuietului oceanului, celelalte două caravele înțeleg “virați spre est!” și se conformează.

Vlăduț se ascunde într-un butoi cu gogoșari, evitând cu succes lupta încrâncenată care urmează. Cu mari pierderi, restul echipajului reușește să-l alunge pe aprigul corsar danez Røv Medskæg, despre care nici până astăzi nu se știe ce căuta în Mozambic.

În preajma Ignatului, supravieţuitorii debarcă în Bijapur pentru aprovizionare. Ca să nu-l jignească pe şahul Ibrahim, care e musulman, hotărăsc să taie, în loc de porc, un viţel. Populaţia majoritar hindusă îi alungă cu furci şi topoare, reuşind să incendieze caravela Feijão cu o torţă legată în vârful unei prăjini foarte lungi.

Vlăduţ sărbătoreşte Crăciunul în largul Indoneziei, preparând o piftie de peşte savuroasă pentru întreg echipajul. De pe o plajă vulcanică a micuţei insule Flores îi scrutează ameninţător un trib de pigmei cu semne vizibile de malnutriţie. “Pesemne că i-am jignit, deoarece peştele iaste sfânt pentru aceşti băştinaşi mărunţi. Meu deus, ce credinţă păguboasă socot a fi aceasta!”, citim în jurnalul pătat cu piftie al căpitanului.

1543. O bufnitură groaznică îi trezeşte pe marinari din somn. Celor de pe Santa Pirose le-a căzut catargul principal. De vină ar fi infiltraţiile de la un hublou prost montat. Marinarii îi înjură pe incompetenţii de la şantierul naval din Lisabona. În acea perioadă, Vlăduţ fluieră intens o serie de cântece vesele, menite să distragă atenţia echipajului de la problema hubloului. Tactica pare să funcţioneze. Santa Pirose face cale întoarsă, ca să caute un catarg SH în târg la Zanzibar.

Rămasă singură, viteaza corabie Chouriço face un popas în Thailanda pentru a negocia achiziţia unor magneţi de sobă (frigiderul urma să fie inventat câteva secole mai târziu).

Va urma.