Istoria pe care istoricii ţi-au ascuns-o! Samuraiul român (IV)

În care temutul Vlăduţ din Osaka (1510 – ?), primul – şi probabil singurul – samurai român, reuşeşte cumva să ajungă la Nagasaki, pune pentru prima oară mâna pe o katana adevărată şi inventează un fel de mâncare japonez.

Aicişa e toată povestea cunoscută până acum: partea I, partea a II-a, partea a III-a, partea a IV-a.

1543-1544. Caravela Chouriço andochează la Manila pentru ca ofiţerii să se trateze de gonoreea căpătată mai devreme, în Thailanda. Cheile caravelei rămân la Vlăduţ, care primeşte ordine stricte să frece puntea cu Domestos şi să schimbe ierburile parfumate din întreaga corabie. Apariţia gonoreei în rândul echipajului era considerată un semn clar că se defectaseră săculeţii cu levănţică, lăsând aerul rău să pătrundă în cabine.

În urma unui accident în lanţ pricinuit de lungimea nepotrivită a mopului şi o albină, Vlăduţ desface velele, taie parâmele şi porneşte din greşeală spre Japonia fără căpitanul Fernão Mendes Pinto*. În mod ironic, nimeni nu se poate întoarce să-l ia pentru că doar el ştia să bage corabia în marşarier.

(*Căpitanul, spun cronicile vremii, îşi lăsase portofelul la bord, aşa că e nevoit să intre rob la o căpetenie locală ca să-şi plătească cataplasmele de gonoree. Ajunge în Tibet, unde îl cunoaşte pe Dalai Lama şi minte că a fost în Japonia, dar de fapt doar Vlăduţ e în drum spre Japonia.)

Aprilie 1544. Echipajul urcă pe punte pentru a sărbători apariţia farului din Nagasaki la orizont. După obiceiul mărilor din Japonia, un tsunami iscat din senin le urează bun venit, înecându-i pe toţi. Vlăduţ scapă cu viaţă pentru că era încă în cabină, încercând să se lege la gheata stângă, care avea un şiret mai scurt.

Un istoric din Nagasaki notează fidel momentul debarcării buimacului Vlăduţ: “Din larg s-au pripăşit un ipochimen murdar din ţara Moldovei şi corabia lui vizibil scuturată de marele val de la Kanagawa. Sunt convins că are multe să ne înveţe despre praful de puşcă, astronomie, medicină şi tainele navigării oceanelor.”

Acelaşi istoric completează, două zile mai târziu, “M-am înşelat.”

Mai 1544. Vlăduţ învaţă şase cuvinte în japoneză şi unul în coreeană şi hotărăşte să îşi facă un rost în Nagasaki. Din păcate, meseria de întinzător de băşici de porc nu are căutare în ţara Soarelui-Răsare pentru că aici geamurile sunt făcute din hârtie.

Cu toate astea, experienţa anterioară ca plăieş îl ajută să se angajeze ajutor de samurai în gospodăria excentricului samurai Kamataru Matushika zis “Darnicul”, care angaja tot felul de cazuri sociale, inclusiv pe luptătorul de sumo anorexic, gheişa păroasă şi pe Vlăduţ.

S-a păstrat chiar şi o parte din fişa postului lui Vlăduţ: “Îndatorirea principală a ajutorului de samurai e să aibă grijă ca wakizashi să fie mereu în teaca de wakizashi şi katana în teaca de katana, pentru că un wakizashi s-ar bălăngăni în teaca de katana iar o katana ar găuri teaca de wakizashi. În limba noastră, această îndeletnicire se numeşte daishō.”

Iunie 1544. Prima contribuţie a lui Vlăduţ la cultura japoneză are loc, potrivit legendei, când încearcă să îşi facă un şniţel. Un ninja ascuns după colţ îl întreabă ce găteşte acolo, că miroase excelent. Tresărind, Vlăduţ se stropeşte din greşeală cu ulei încins în zona sfârcului şi îl loveşte în cap cu tigaia pe înfricoşătorul ninja trimis să-i asasineze patronul, devenind eroul întregului oraş.

Strigătul harnicului ajutor de samurai a fost transcris de japonezi ca “Tempura mea că m-ai speriat!”, iar de atunci paneul pufos, de sorginte europeană, se numeşte tempura.

Va urma.