După aproape o lună de concediu şi reflecţie eram hotărât să vă scriu ceva frumos, dar primăvara bucureşteană m-a legat de fotoliu, mi-a lipit telecomanda de mâna dreaptă şi-i posibil chiar să mă fi scărpinat prelung în buric în timp ce mă uitam la What’s Cookin’ (Zu Tisch in… / Cuisine des terroirs).
Dacă n-o ştiţi deja, e o serie de documentare scurte despre viaţa de zi cu zi şi îndeletnicirile culinare ale unor oameni (mai mult sau mai puţin) simpli din lumea largă. Mi se pare nedrept că are atât de puţine vizualizări pe interneţ. Eu v-o recomand. E făcută de ZDF şi Arte şi-i disponibilă parţial pe youtube, atât în engleză, cât şi în germană, sezoanele mai vechi.
Câteva episoade care m-au amuzat? – uite-le aici:
Mergem la Letea, unde familia lui nea Mitică Burduja găteşte invariabilul drob de ştiucă şi pune gutui pentru iarnă.
Ajungem şi în Macedonia, prin bălăriile alea neîmblânzite de lângă Bitola, unde nişte tăntici propăşesc celebrul ardei roşu al locului, în toate formele, de la boia la ajvar.
În Emilia-Romagna, turnând oţet balsamic de 1000 de euro stropul pe tot ce sfârâie, crănţăne sau miroase a brânză.
Hai şi pe coasta colţuroasă a Adriaticii, unde o familie croată visează să se îmbogăţească păcălindu-i pe turişti cu sare râcâită dintre stânci. O viaţă aşezată, cu scorpie de mare la ţest şi caracatiţă la micul dejun.
Sau la Marea Baltică, aşteptând maşina de pâine în afumătoarea pitorească de anghile a unor viteji scandinavi, mai mult Norsemen decât Vikings.
La un gulaş pe Balaton, după ce am macetat nişte stuf pentru fabrica de rogojini.
Şi dacă tot am pus mâna pe cuţît, vă las pe pe plantaţiile de zahăr ale Cubei, la un ceaun de moros y cristianos între o quinceañera şi o pomană a porcului.