Utopia Balcanica

Poem despre COVID

Dar cine e Vasile să-mi zică de COVID?

– vei întreba, cu fruntea-ndoită de un rid.

Deşi n-o prea vădeşte alura mea de urs,
băiet fiind, pe vremuri, am absolvit un curs
ce implica trei zile de studiu intensiv –
iar acest fapt mă face nu doar golan nativ
şi blogărul lu’ peşte şi anti-somitate
ci şi un acceptabil ziarist de sănătate.

În plus, am stat de vorbă c-un epidemiolog –
nu, nu chiar Toma Ciorbă dar unul analog.
Acestea-mi dau puterea să cred, ca individ,
că înţeleg ce este oribilul COVID.

Am înţeles. Ce şansă, ce infinit noroc
să dau de Paracelsus şi Lister la un loc!
Mă lămureşte, dară, ce e acest flagel
ce ne-a adus aproape de starea de rezbel.

COVID se cheamă boala ce seamănă cu SARS
şi-a răvăşit planeta din Roma până-n Fars,
blocând prin ale sale insidioase căi
până şi festivalul de blues din Tuşnad-Băi
iar 19 e anul în care ne-am aflat
când l-au ginit în China şi l-au clasificat.

Dar ce e SARS atuncea? E un temut sindrom
când un anume virus se instalează-n om.
Nu ţine mult – şi d-aia e un sindrom acut
dar e în multe cazuri extrem de neplăcut.
Motivul îl deducem cu uşurinţă, sper,
din restul denumirii: respirator sever.

Ca un buchet ce-ascunde tot felul de arome,
orice sindrom cuprinde un cumul de simptome –
COVID nu-i o excepţie. Ca orice mare pestă,
asupra sănătăţii urât se manifestă:
de obicei cu febră şi tuse uscăţivă,
durere-n gât şi-un suflu ca de locomotivă.

Mai rar, nu-ţi taie suflul ş-atât, ci şi pe tine
şi fugi mâncând pământul să laşi izmana-n vine
şi-n camera cu tronul să te încui cu cheie.
(Sau mai rău, faci ca mine glume cu diaree.)
Iar ăsta n-ar fi încă simptomul cel mai grav –
un beteşug pe cinste te vrea mort, nu bolnav.

Că dacă pentru restul iei Fervex şi bei apă,
de o pneumonie doar cine poate scapă
iar când o ia de-acolo la vale spre Hubei,
detresa pulmonară nici nu vreau să-ţi zic ce-i.

Iar dacă eşti, să zicem, un moş cu păr puţin,
un om c-o altă boală sau două sau din plin
sau poate, cine ştie, imunocompromis
sau ai ghinion şi gata – cu tine s-a cam zis.

Sigur, nu-i ca Ebola sau ciuma de perfid.
În multe dintre cazuri, pungaşul de COVID
te sâcâie o vreme şi-apoi îţi cruţă viaţa.
Dar ştii tu, paza bună se scoală dimineaţa.

Citim c-ar fi o, cică, mai mare daraveră
COVID decât e gripa străbună, sezonieră
şi că lipseşte încă remediul adecvat
pentru această boală. O fi adevărat?

Expiră şi de gripă câte-un nenorocos,
aşa e de când lumea şi ce să-i facem, boss.
Dar OMS susţine – şi e un larg consens –
că morbul ăsta proaspăt loveşte mai intens,
nu doar fiindcă ucide cu mai mult entuziasm
şi că-l găseşti prin aer plutind ca un miasm
ci-n primul rând prin faptul că nu ni-i vechi amic
şi-atunci volumul nostru de cunoştinţe-i mic
în ceea ce-l priveşte. Deducem natural
că nu dispunem încă de-un glonţ în arsenal
croit pe-a sa măsură. Şi oricât i-am da gaz
demersul ştiinţific nu-l faci de ieri pe azi
că nu-i nici tocăniţă, nici city break de-o zi,
nici teză doctorală la şcoala SRI.

Când în sfârşit e gata vaccinul de COVID
cu care să ne-mpungă în muşchiul deltoid
sau o pilulă nouă de tip antiviral
să domolească furia acestui animal,
ciocni-vom în urale o cupă cu Moet –
şi astfel de progrese au loc, dar mai încet.

Cum nu e om pe lume să fie la curent
cu fiecare studiu şi-orice experiment
care-a salvat o dată cobai rotunzi în vid
de o şaisprezecime din riscul de COVID,
mai bine-avem, prieteni, răbdare şi tutun
până vin Merck sau Glaxo c-un leac ceva mai bun.
(Masonii, George Soroş şi cultul reptilian
n-au fost văzuţi pe-acolo de cel puţin un an.)

De ce mă minţi, Vasile, că n-avem panaceu
când de vreo zece-cinşpe am auzit doar eu?
Mi-a povestit o babă mai ieri, la o colivă,
c-ar fi şi-o medicină ce-i zice-alternativă.

Când doctorul susţine că n-are ce-ţi prescrie
cu şase ani de şcoală şi zeci de meserie,
te-ntrebi: chiar nu există pe lume cineva
să mă despartă grabnic de teşchereaua mea?

Ar fi fost culmea, tocmai când lumea-i la aman
să nu-ţi încerce uşa vreun mistic sau şaman:
homeopaţi celebri care îţi vând pe loc
o apă chiar mai chioară decât aveai la bloc,
aceia ce prepară alchimice tincturi
de tip “plăteşti cu viaţa, dar scapi de bătături”,
feng-shuie paparude ce spală chi-ul rău,
urmaşe ale mamei Omida din Buzău,
un domn care insistă să inhalăm ozon
ca să nu prindem vârsta plimbării în baston,
un general la pensie ce-a apărut la ştiri
c-un aparat-minune pentru scârbit vampiri
ba chiar şi taica popa cântând cu glas mieros
“5 lei şi-n lumea-ailaltă o să fii sănătos”
sau bioenergeţii ce, contra cotizaţie,
scot mucusul din sinus prin undă şi vibraţie.

Cândva era şi unul care tăia sub limbă!

Da, însă vremea trece şi cadrele se schimbă.
O calitate-au dânşii, şi-o admirăm, normal:
că-n loc să-ţi dea la ţeastă te fură consensual.
“Placebo” nu e numai, aşa cum credem noi,
o trupă mâţâită de prin 2002
ci fenomenul însuşi prin care mintea ta
pe sine se convinge c-a dat bani pe ceva.

Şi-n toată vânzoleala de negustori dispuşi
să-ţi vânză unt de viezuri (se practică la ruşi),
când dai televizorul pe nu-aşa-de-tare
şi îţi ciuleşti urechea, vei auzi în zare
un virus mic şi verde, cu franjuri ca de timbru,
cum nu mai poate el de uleiul tău de cimbru.

Că tot ziceai! În ziare, online sau pe papirus
mă tot lovesc de-un nume ciudat: coronavirus.
Am înţeles că-i caua care COVID produce
dar, vorba ţaţei Floarea, al cui e şi-un’ se duce?

Răufăcătorul nostru e înrudit cu gripa
cum mi-e mie mătuşă girafa lui Antipa
sau cum e buburuza o specie de rădaşcă,
în sensul că-i tot virus, dar dintr-o altă gaşcă.

Balaurul acesta adoptă în mulţime
tot felul de porecle şi de pseudonime:
şi “virusul corona” şi “goanga coroniţă”
şi “ingredient surpriză în pangolinul Ghiţă”
şi cum o vrea să-i spuie oricare dintre noi
dar oamenii de ştiinţă îl strigă SARS-CoV-2.

Aşa-l distingem lesne de fraţii săi mai vechi,
tot virusuri-corona de nas, gât şi urechi
care preferă gazde din tagma animală
sau care dau modesta şi clasica răceală.

Ca orice virus, CoV-2 nu e un ins complex,
el nu are organe şi nici nu face sex,
e doar un şnur de gene călare într-o bulă
care-ţi pătrunde-n cea mai lăuntrică celulă
şi-o păcăleşte, biata, să-i zămislească prunci
urmând ca tu, prin gură sau nas, să îi arunci
şi-ntreaga operetă să se redesfăşoare
de-a lungul a nespuse milenii viitoare.

Ai zice că Iehova, când a făcut lumină
şi pe Adam străbunu-n cocheta sa grădină,
i-a spus primului virus: “Acest biet amărât
ţi-l dăruiesc drept casă. La el în piept şi-n gât
o să găseşti de toate ca să te propăşeşti
întru cinstirea ţării şi-a obştii viruseşti.
Şi-atunci când simţi nevoia să ieşi un pic pe geam,
ca să tuşească-l gâdili la mărul lui Adam.”

Deci “virusuri” înseamnă mici hoarde ostrogote
ce ne jignesc ca oameni şi ca eucariote
şi-a căror răutate nu le-o trădează talia.
Iar când găsesc un mediu propice, ca Italia,
unde-s bătrâni cu toţii, dar iute zburdători
şi când saluţi cumătrul îl pupi de patru ori,
ţine-te bine, Franţa, fereşte-te, Olanda
c-avem o pandemie. Nu vine de la “panda”
ci de la vechea vorbă a grecului ilot
“pan” care va să zică CoV-2 e “peste tot”.

Am înţeles. E groasă. Tot globul pământesc
behehăie-n batistă. Dar eu cum mă feresc
să fiu în distribuţia acestui dans lugubru?
Măcar dă-mi un exemplu de obicei salubru.
Cum dânsul nu răspunde la “jet” sau la “piei, drace”
cum facem cu CoV-2-ul ca să ne lase-n pace?

În primul rând, să nu fim isterici e un pas
pe care mulţi îl uită, şi-atunci nu le-a rămas
decât să şadă-n buncăr c-un stoc de supă-n plic
ca să repopuleze planeta din nimic.

Dar noi, c-un calm teribil şi-o pace interioară
ce şi pe noi ne sperie, să punem bunăoară
în aplicare nişte principii de bun simţ
care tocesc degrabă al molimei crud zimţ.

Versailles sau garsonieră – la tine în bârlog
e cea mai bună zonă unde să stai zălog.
A rezista ispitei de a vedea alţi ochi
e paza ideală de CoV şi de deochi
iar când ai de mâncare şi ai şi internet
poţi să-ţi găseşti un hobby, ca pictor sau poet
sau meşter de goblenuri sau repetent la canto,
să-nveţi klingoniană sau mai rău, esperanto,
ori menţinând volumul în limite decente
s-asculţi sub păturică ecouri inocente
(de pildă ‘96 Best Hits Of MTV
pe care-s Macarena, Tupac şi Lemon Tree).
Sau poţi să-i vezi la Netflix pe Morty şi pe Rick
în timp ce spargi seminţe în propriul buric.

Cu toată omenirea închisă la cutie
CoV-2 ar fi la vară o biată nostalgie!
Dar mulţi, mai volens-nolens, ieşim în societate.
Poate că la serviciu e o necesitate
să fim prezenţi cu trupul – dacă se poate, viu –
sau fluieră-n cămară un aer de pustiu
şi-avem de mers la Mega sau până la Catena.

Atunci păstrăm distanţa şi mai ales igiena.

Când mergi la supermarket şi-ai pus mâna pe coş,
pe bani, pe nişte kiwi care păreau zemoşi,
chiar şi pe tine însuţi, nici să nu te gândeşti
să mai atingi nas, gură ori faţă cu vreun deşt’
până n-ajungi acasă, să-ţi freci ca un dement
întreaga digitaţie c-un factor detergent.

Iar când un om de bine se-mpinge-n contra ta
cu gândul să te-ntrebe unde-i săpunul Fa
tu fii deja departe, în celălalt raion
prizând aer de-acasă adus într-un balon.

În fine, dacă-i musai să şi plăteşti ce-ai luat,
măsoară cu privirea doi metri-n lung şi-n lat:
aicea ţi-e tărâmul, segmentul tău de coadă.
Itaca nu-i departe! Şi dacă ai o spadă
(dar boantă, nu din aia cu vârful contondent)
fă uz de ea s-ameninţi pe orice pretendent.

Pe scurt, Iisus ar zice, de-ar merge-acum pe ape
să stăm, pe cât posibil, departe de aproape.

Sau cum urla nea Stere când eram încă pui,
“hai, valea, fiecare copil la scara lui”.

Cât despre tot mai scumpa şi căutata mască
aceasta nu-l opreşte pe virus să te pască
decât poate-ntr-o mică, minusculă măsură.
Oricum probabil nu ştii s-o porţi peste figură
şi nici nu-i de-aia bună, FFP2 sau 3.
O mască-i necesară mai mult pentru acei
ce au o bănuială cum că ar fi răciţi
şi vor să nu-i stropească pe alţi nefericiţi,
sau doctorii, sărmanii, care chiar stau în sală
cu virusuri, bacterii şi-alţi dătători de boală.

Să nu golim deci, stocul de măşti, că nu sunt şic
şi nu ne-mproaşcă nimeni pe drum pân’ la butic.

Adaug că e bine, cât ai fi de rebel
să nu bagi în ureche nici un străin cercel
iar de săruţi o fată, ca Iacov pe Rafila,
fă-i cruce-n cerul gurii şi dumnezeu cu mila.
Sau, sentimentul însuşi păstrându-l cald şi pur,
Unul pe altu-n taină ciupiţi-vă de cur.
Idem şi cu mătuşa din Brodina de Jos
care-ţi pişca obrajii. Să-i pişte p-ăi din dos
de vă-ntâlniţi afară incidental, cu toate
că ambii staţi acasă-n judeţe separate.

Iar de-ai umplut bostanul destul cu-această lecţie
urmează alt capitol: măsuri de dezinfecţie.
Deşi preferă pieptul tău zdravăn de Ahile,
CoV-2 rezistă ore şi uneori chiar zile
pe orice suprafaţă. Că-i clanţă sau mâner,
că-i plastic, lemn sau fildeş, că-i marmură sau fer
tu fricţioneaz-o harnic, atât cât poţi de des
cu clor sau cu spirtoase. Valabil mai ales
dacă vorbim de-o lampă găsită în deşert
dar şi de ştuţ, cocârlă sau alt obiect inert.

Altfel, mai e şi astăzi un supliment util
ce-a spus G. Topârceanu demult despre bacil?

Actualizând, fireşte, compendiul de substanţe
şi adaptând rutina la alte circumstanţe,
îhî. Şi nu ne strică să ascultăm pe-oricine,
chiar şi în rime şchioape, ne dă poveţi de bine.

Acum ştii ce-i COVIDul şi ai idee cum
ne face zile negre în – ce an e acum?
(Mă scuzi, de zece zile în casă claustrat
nici nu mai ştiu ce secol era când am intrat.)
Rămâne să pui mâna pe telefonul fix,
frecat în prealabil cu Mona şi cu Tix,
şi învârtind c-un deget în discul desuet
să-ţi suni prieteni, rude care n-au internet
şi să le-aduci în suflet şi-n gând cuvântul bun:
“Stai, şefule, în casă şi de-te cu săpun”.

Iar eu, ce-am fost biet crainic, încălecând pe-un virus,
pornesc în cucerire, ca un al doilea Cirus
spre-un Babilon himeric de vase din chiuvetă –

căci viaţa-n izolare-i OK, dar nu-i poetă.

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

camaramotului.ro

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net