Într-o zi cu soare şi fără coronavirus (cred că era anul trecut pe vremea asta), Vasile bănănăia pe feisbuc încercând să evite munca, iar în hăţişul de meme i-a atras privirea o pagină cu un pinguin şi o morsă.
Pinguinul şi morsa trăiau într-un mic univers animalier pseudo-disneyian în care se petreceau nişte poante candide, uneori tâmpiţele – creionate laconic, dar cu o mână sigură, în maniera aia nostalgică, a benzilor desenate din copilărie.
Habar n-aveam de unde au răsărit Pingu şi Morsa aşa că am decis să-l caut pe misteriosul lor creator, Bogdan, şi să-l agasez până vorbeşte.
Uite ce mi-a spus.
Cine sunt Pingu şi Morsa? Cum s-au născut?
Pingu si Morsa sunt multiplele mele faţete, forma mea de a evada din cotidian, “copiii” îndelung căutaţi de-a lungul anilor şi găsiţi, într-un târziu, în primăvara lui 2019. Naşterea lor e puţin bizară pentru că a venit din senin. Totul a plecat de la o glumă la birou: într-un acces de furie, unul din colegi, M., şi-a smuls părul din cap, rezultând un ciuf tip Joker (ăla din Batman). Cel care l-a acuzat de această asemănare, să-i zicem V., a fost la rândul său apostrofat: păi şi tu, prietene, aduci a Penguin. În urma hlizelii generale, am încropit pe loc primul draft cu… Pingu. Prin urmare Pingu provine din colegul meu V. – o uşoară asemănare fizică şi de caracter. Imediat a aparut Morsa in peisaj, ca o contrapondere. Mai ales că tocmai văzusem un filmuleţ în care un pinguin era molestat de o morsă. Glumele s-au ţinut lanţ. S-a stabilit că Morsa eram chiar eu.
Culmea, V. a decis asta drept răzbunare – dar am primit încurajări să dezvolt poveşti întregi cu cei doi. Se presupunea că Pingu şi Morsa se împung si se şicanează, dar în final se înţeleg destul de bine. Pe 26 aprilie anul trecut şi-au deschis oficial prăvălia.
Unde locuiesc cei doi?
Pingu şi Morsa, fiind nişte băieţi trăitori pe aceste plaiuri şi abia mijiţi, nu au încă puterea financiară de a se muta la garsonieră în Bucureşti, aşa că locuiesc cu mine, încă, in orăşelul Buftea. Acolo le-am creat un mic studio (biroul meu de acasă) unde îşi pregătesc scenariile, drafturile şi episoadele finalizate. Desigur ei locuiesc şi în cyberspaţiu – pe FB şi instagram. Câteodată trec şi pe la soacră-mea, acolo mănâncă bine. Oricum, le-am pus în vedere să-şi caute un studio propriu.
Ce fac când nu apar pe feisbuc şi pe instagram?
Cand nu apar pe FB, Pingu şi Morsa citesc, trag plimbări prin locantele bucureştene (mari pofticioşi), asculta muzică, urmăresc concurenţa.
Mai sunt şi alte jivine antropomorfe în universul ăla. Ce-i cu ele?
Era firesc să mai apară diverşi cetăţeni-animăluţ, unii inspiraţi tot de colegi (au început să ceară singuri să fie transformaţi în personaje!). Aşa au aparut gagicile: Stăncuţa Neagră şi Lebăda – cochete şi răsfăţate, princesses in distress, Mozzarella – veveriţa cu tupeu, catchphrase-ul ei e când ţipă “CEEEEE?!” – o afurisită. Am dat asigurări colegilor că asemănările merg doar până la un punct. Inspiraţi tot de realitate, şi-au făcut apariţia Luca Corleone – dandy-ul pădurii, Urs Mayer – înnebunit dupa Billy Idol, adidaşi şi ţoale de firmă, mai tot timpul morocănos dar cu suflet mare.
Alte personaje sunt 100% rodul imaginaţiei. Miel Gibson – coolest sheep in town, Mâtzu Stoian – un parşiv şi jumătate, cu toate apucăturile feline ştiute, Bursucu Dan – cel cu machiajul goth, usor timid, da’ şi cand se dezlănţuie!, şoarecele Chorique Pedantul – un tip classy, doxă de artă & cultură (şi da, e gay…). Cred că numele fiecărui personaj vorbeşte de la sine.
Dar omul, cine e omul din spatele lui Pingu & Morsa?
Omul din spate, Bogdan, e un tip destul de introvertit, acuzat uneori că nu-şi foloseşte la potenţialul maxim umorul, ba chiar că se auto-cenzurează. Pot mai mult, dar din teama de a nu irita, ofensa sau părea chiar grobian, am oareşce reţineri în dezvoltarea poveştilor. Mi se pare ca ar putea deveni cringe… deşi uneori merită. Cum ar reacţiona cititorii, oare, dacă între masculii Pingu şi Morsa s-ar înfiripa şi genul ăla de sentimente? Omul din spatele celor doi e foarte open-minded şi ar fi foaaarte tentat să facă aşa ceva din când în când, dar nu ştie dacă publicul ar fi pregătit.
De asemenea, părintele Pingului şi al Morsei nu are cine ştie ce legătură, profesional vorbind, cu artele frumoase. E un amator, un impostor. În viaţa de zi cu zi practică ingineria structurală. Chestii plictisitoare, care încorporează cel mult desenul tehnic.
Când n-ai un creion la îndemână, care-i al doilea cel mai bun lucru de făcut?
E simplu, citesc ca apucatul. Autori de Nobel şi nu numai.
Desenezi de când te ştii sau te-a trăsnit la un moment dat?
Am început în copilărie, cu precădere în generală. Ba chiar cochetam cu animaţia – pe foi de agendă, pagină cu pagină, derulate ulterior cu viteză. Apoi… am uitat. În liceu şi facultate desenam doar sporadic. Dupa mulţi ani m-a “pocnit” din nou. Pingu şi Morsa au fost declanşatorul. A trebuit să-mi re-adun reflexele şi să exersez până când mâna s-a obişnuit din nou.
Mi-ai spus la un moment dat că ai crescut cu Pif şi prietenii lui. Cine te-a mai inspirat, influenţat, impresionat?
Desenele Disney. Ca pe toţi copiii, nu? Eram ahtiat după stilul ăla şi încercam să-l copiez. Aşa reuşeam să-i uluiesc pe adulţi. Totuşi, părinţii mă criticau că nu-mi dezvoltam nişte personaje proprii.
Apoi au aparut şi la noi reviste ca Mickey Mouse, Pif, Rahan – alt prilej de studiu şi de exerciţiu. Apreciez în mod deosebit BD-ul francofon (Pif, Asterix si Obelix, Ştrumfii etc.). M-am jucat ani întregi reproducând ce vedeam acolo – personaje, obiecte, peisaje. Poate m-a ajutat şi un oarecare talent nativ de a înţelege perspectiva, forma, detaliile, dar rămân totuşi un profan.
Mult mai târziu, pe la începutul anilor 2000, s-au perindat pe la televizor nişte desene animate de un umor absolut isteric. Ren and Stimpy, opera lui John Kricfalusi. De acolo se trag, cred, un pic din trăsăturile, mimica şi comportamentul personajelor mele.
Mai desenează cineva aici, în .ro?
Adică în afară de Vasile? Hehe.
Hehe.
Cred că Fredo şi Pid’jin rămân cel mai cunoscut cuplu comic românesc din mediul virtual de BD. Am mai întâlnit mulţi desenatori – îi amintesc pe Dan Smarandache, Adrian Cocoş, Leonid Gamart, Octavian Curoşu… Urmăresc SCC Comics al lui Octav Ungureanu – celebru şi pentru seria Auzite în RATB. Mai e şi domnul Daniel Eduart Buruiană, cu abordarea lui uşor ironică a tematicii dacice (fanii ştiu că şi Pingu & Morsa au frizat cu succes subiectul). Şi mai există Cristi Păcurariu – artist în toată puterea cuvântului.
Cum ia naştere o bandă cu Pingu şi Morsa? “What’s your process?”
Evident, mai intâi e ideea. Fără o poveste bună, doar cu un desen bine executat, episodul parcă nu-i episod. De cele mai multe ori e umor de situaţie (sau ce consider eu că ar fi umor…). Sau un simplu joc de cuvinte – dar mai rar. Recunosc că nu am neapărat o imaginaţie debordantă în materie de scenarii, dar anturajul ma inspiră şi mă provoacă. Mă ajută că am o minte zburdalnică şi uşor necoaptă, care adoră gagurile stupide. Plus că am urmărit tone de material de la alţii de-a lungul timpului. Alteori speculez o ştire, un fapt cotidian, o memă la modă (atunci curg like-urile). Încerc să caut un umor universal valabil şi totuşi variat.
Strict tehnic, lucrurile se petrec apoi astfel: primul pas e draftul în creion, pe hârtie. Aici încerc sa surprind postura generală a personajului, linia de acţiune, gestica (foarte importantă), ales jocul ochilor şi al mâinilor. Pe lângă scenariu, astea fac totul. Apoi trec la tuş, apoi scanez hârtia şi fac o prelucrare minimală într-un program de grafică: balanţa alb-negru, culoarea, bulele şi textul. Da, lucrez ca primitivii… creion, hârtie, cerneală.
Cum i-a primit publicul pe cei doi? Crezi că au vreun viitor aici sau e musai să vorbească engleză dacă vor să devină celebri?
Publicul a fost format la început din colegii de birou. Reacţia era deja bună – se distrau sincer. Prin share-uirea poveştilor pe internet, episoadele mele au ajuns uşor-uşor la prietenii şi cunoştinţele acestora. S-a creat treptat un bulgăre din ce în ce mai mare de urmăritori. Prima “explozie” de public a fost la povestea cu tunelul dacic: dacii Pingu si Morsa vor sa foloseasca tunelul strămoşesc să ajunga la piramide, dar nimeresc la Unirii. Nu-mi puneam mari speranţe în acel episod, dar a dublat peste noapte numărul de followeri.
Cu ocazia asta am descoperit un filon de exploatat: poantele cu daci. În general, temele istorice au fost foarte bine primite de public (Pingu a fost pe rând Ştefan cel Mare, Ţepeş şi Carol I!)
Pingu si Morsa cred că au un viitor aici, cât timp poveştile sunt suficient de trăsnite si atrăgătoare. Limba engleză, pe care o foloseam iniţial, n-a fost aşa bine primită de români. Pe urmă am ales să pun episoadele în engleză pe instagram, unde publicul internaţional e mai activ. Acolo am primit reacţii bune. Mai nou, pun ambele variante pe facebook – particip intens pe grupurile străine (în general americane) de BD-işti, deci it’s a must.
Băieţilor le plake în curte la Zuckerberg sau au de gând să-şi facă un sait al lor?
Le place. Încă nu şi-au batut capul cu un site propriu, dar nu e exclus. Curtea lui Zucky oferă expunere gratis, oamenii dau mai departe doar ce le place, iar ăsta e un indicator excelent pentru produsul meu. Un site cred că ar fi binevenit în momentul în care Pingu & Morsa ar fi un nume cunoscut. Mai e de lucru, abia avem un an, dar creştem cu fiecare episod. E capitalism – oferi ceva bun, ai parte de public.
De fapt, mediile astea sociale sunt bune sau rele? Scot în evidenţă talentul şi munca sau le îngroapă în zgomot?
Eu cred că sunt bune. Sunt un mod fabulos de împrăştiere a informaţiei dacă le foloseşti cu cap, şi da, scot talentul in evidenta. Mai devreme sau mai târziu, oamenii descoperă o chestie bună. Secretul e să nu sufoci publicul, să nu creezi la normă, sa faci ce/când/cum simţi. Cei interesaţi te vor urmări prin tot background noise-ul inerent.
Apropo de background noise, ce muzică preferă Pingu? Dar Morsa?
Pingu si Morsa au avut urechile însângerate cu Queen în adolescenţă. De-a dreptul fanatici. Acum Pingu ascultă mult Depeche Mode, iar Morsa, Rammstein. Merg la concerte, tot tacâmul. Când lucrează, îşi umplu urechile şi cu trance, niţel techno – şi rock de toate felurile.
Înainte să te las să desenezi în pace, vrei să le transmiţi ceva cititorilor noştri?
Ceva balcanic!