Am vorbit cu tipul care organiza festivaluri de muzică electronică înainte ca românii să ştie ce-i aia

Weekendul care tocmai a trecut a adus cu el şi ultimul mare festival de muzică electronică al verii, Afterhills-ul de lângă Iaşi. După Electric Castle, Untold sau Neversea, a venit şi rândul Moldovei să dănţuiască pe ritmurile electro (şi nu numai, că nu puteau să lipsească tocmai Carla’s Dreams de la un festival organizat în Moldova).

Cu atâtea festivaluri de profil, poate că nu mai pare ceva foarte wow un event de genul. Însă lucrurile nu au stat dintotdeauna aşa. Conceptul de festival de muzică electronică pe la noi s-a născut în vremuri care deja par învăluite într-o negură fantastică. Jumătatea anilor ’90 era perioada aia blanao când poliţia confisca de pe tarabe casete cu muzică hip-hop, Emil Constantinescu trecea drept marea speranţă a politicii româneşti şi Ghiţă Funar vopsea tot ce apuca în culorile tricolorului prin Cluj-Napoca.

A fost însă şi perioada în care o mână pasionată de indivizi au pus bazele primului festival de muzică electronică din România. Delahoya e un nume pe care clujenii şi fanii muzicii de profil cu siguranţă îl cunosc. Printr-o serie mai ciudată de circumstanţe am avut ocazia să stau de vorbă zilele trecute cu tipul din spatele său şi mi-a povestit despre începuturile muzicii de genul la noi.

Horaţiu Dan Dumitraş (Horace Dan D.) organiza în ’95 primul party rave din Transilvania şi, începând cu acelaşi an, prima emisiune rave, a doua de muzică electronică din ţară. De atunci până azi s-a ocupat de organizarea a sute de evenimente de diferite dimensiuni, preponderent în Cluj-Napoca, dar nu numai.

Să vedem ce chestii mişto mi-a povestit.

Cum ai intrat în contact prima oară cu genul?

Întâi am descoperit muzica lui Jean Michel Jarre într-o emisiune televizată. Apoi, locuind o perioadă în Germania, am intrat des în contact cu muzica techno, cu evenimente rave, am urmărit emisiunile specializate la MTV UK şi la postul german Viva. M-a fascinat din start complexitatea, creativitatea şi infinitatea acestei muzici. Mă informam din emisiunile mai sus amintite, prinse prin satelit, primeam reviste dedicate precum Groove sau Rave Time, mergeam prin Germania sau Ungaria să cumpăr muzică. Era mult mai greu să ajungi la muzica care te interesa în acea perioadă. Însă s-au deschis noi dimensiuni care trebuiau explorate.

Întâi am început să realizez emisiuni specializate la radio, în paralel cu articole în domeniu scrise în revistele Popcorn şi TV Satelit. Apoi am început să compun muzică şi, fiindcă aveam cea mai mare colecţie de muzică electronică/techno/rave, am devenit şi DJ. Ca membru al formaţiei 4 Me Double şi individual, sau în diverse colaborări, am compus zeci de piese de muzică electronică din 1995 până în prezent.

În aceeaşi perioadă, am mixat la evenimente din aproape toate oraşele mari din ţară şi la evenimente din Europa, de la party-uri de club (500 persoane), la festivaluri gen Street Parade din Zurich (1 milion de oameni) sau Mayday Budapest, etc.

De la pasionat şi DJ ai ajuns la organizator de festival. Cum ţi-a venit ideea să treci de la una la cealaltă?

După un an şi jumătate de party-uri în cluburi s-a simţit nevoia organizării de evenimente mai mari. Aşa că, în mai 1997, împreună cu asociaţia Cluj Raving Society, am organizat cel mai mare eveniment indoor de muzică electronică din ţară (CRS Mega Rave), unde am strâns o mie de participanţi.

Câteva luni mai târziu (23.08.1997) lua naştere şi primul festival de muzica electronică din România: Rave Family Open Air – Delahoya.

A fost dorinţa nebună a unor copii, să organizăm un astfel de festival open-air, deşi habar n-aveam ce trebuie să facem. Am strâns prieteni şi ei prieteni de-ai lor, contribuind fiecare cu ce puteam. A fost foarte frumos să vedem venind fani ai muzicii electronice cu autocare din Galaţi, Neamţ, Oradea, sau cu trenul din Sibiu, Braşov, Arad, Timişoara sau chiar Bucureşti. Era primul festival de acest gen din ţară şi toţi care ascultau această muzică, oarecum izolaţi, au găsit un loc unde se pot întâlni cu cei care au aceeaşi pasiune ca ei şi pot vedea live pentru prima dată DJs de muzică techno, house, hardcore, etc. Delahoya a format şi deschis porţile creativităţii şi imaginaţiei pentru mulţi copii şi tineri care ulterior au ajuns foarte buni în domeniile lor.

Cum era să organizezi un festival de genul ăsta în urmă cu 22 de ani?

Desigur că am văzut în filmări cum arată un festival rave în Germania şi UK iar ceea ce am văzut ne-a fermecat. Am încercat să creăm şi la noi o astfel de atmosferă şi am găsit locul perfect pentru a-l pune în practică: dealul şi pădurea Hoia – situate între două cartiere clujene.

Cu ajutorul prietenilor am reuşit să obţinem aprobarea primăriei, a proprietarului terenului, să organizăm o scenă, să cooptăm TVR Cluj, să aducem DJs din legendarul club berlinez Tresor, etc.

Sigur că unii din cei trecuţi de 30 ani ori nu înţelegeau ce voiam să facem, ori nu le plăcea, nefiind obişnuiţi cu muzica, zgomotul şi “nebunia” unui astfel de eveniment. A fost greu să convingem oameni din zona autorităţilor sau a presei. Era oarecum normal, aceştia formându-se în comunism. Totuşi, cu multă muncă şi răbdare, am reuşit. În ceea ce priveşte atragerea publicului, articolele care le scriam în cele două reviste, emisiunile radio, filialele CRS din toată ţara şi afişele ne-au ajutat să strângem 4 500 oameni pe deal.

Azi vedem că pentru multe festivaluri de muzică reţeta financiară implică şi ajutor din partea autorităţilor. Cum se raportau acestea la un astfel de eveniment pe vremea aia?

Prima ediţie a beneficiat de sprijinul unui sponsor local şi de încasările de la baruri. A doua a fost organizată aproape exclusiv din bartere, artiştii venind gratuit pentru a susţine mişcarea rave. Cu timpul s-au alăturat şi sponsori cu sume mici iar autorităţile ne-au sprijinit cu aprobări. Chiar dacă de-a lungul timpului poate au fost câteva persoane din rândul autorităţilor care nu agreau festivalul, la nivel de conducere şi de instituţie, în cele din urmă, ne-au acordat toate aprobările necesare. Abia după 10 ani de existenţă am primit un foarte mic sprijin financiar din partea Consiliului Local.

Scopul nostru era de a organiza un festival cu muzica electronică bună şi de a nu ieşi în pierdere. Deci multă pasiune, muzică şi artă, mai puţin profit. De aceea Delahoya nu e cunoscut ca fiind un festival comercial, pe gustul oricui.

Ai vreo poveste anume de la Delahoya care te-a impresionat sau amintiri amuzante?

Poate cel mai impresionant a fost că mulţi DJs au venit pe sume mici sau chiar gratuit, pentru că era o mişcare la început de drum şi au dorit să o sprijine. În destule ediţii a plouat, uneori chiar torenţial, şi o mare parte din oameni dansau în ploaie, în ciuda vremii potrivnice. Era un fel de a arăta că ei au venit pentru muzică, indiferent de condiţii.

Poate că era haios modul în care noroiul de pe deal, rezultat în urma ploilor, îi încurca pe cei implicaţi în logistică sau pe artişti. Ţin minte că odată un DJ a alunecat cu case-ul cu viniluri şi s-a rostogolit până jos. Erau şi el şi case-ul plini de noroi, dar nu l-a lăsat o clipă din mână.

Îmi mai aduc aminte de una dintre ediţiile de pe aeroport, când soldaţi americani şi-au parcat elicopterele de atac ceva mai încolo de perimetrul festivalului, şi au venit să danseze cu lumea. Tot la aeroport era extraordinar să vezi cum aterizau şi decolau avioanele la câteva sute de metri de scenă. Era amuzant să vedem şi unii oameni de pe străzi care se uitau ciudat la Parada Delahoya, plină de raveri îmbrăcaţi în haine foarte colorate şi cu frizuri fanteziste.

Cum “se ţine” Delahoya acum, când există Electric Castle, Untold, Neversea? Mai merge? Cum priveşti concurenţa?

Nu cred că suntem concurenţi în adevăratul sens al cuvântului. Evenimentele amintite sunt, desigur, mari şi foarte bine organizate, cu bugete uriaşe. Dar Untold si Neversea sunt orientate preponderent spre publicul comercial, iar EC observ că s-a îndepărtat puţin de muzica electronică, ţintind alte segmente. Delahoya e un festival dedicat exclusiv muzicii electronice, mai nişat, dar cu un spirit aparte, unic. Doar e primul, nu?

Momentan ne aflăm într-un proces de reaşezare a festivalului, concentrându-ne pe scopul iniţial, de a aduce artişti valoroşi (chiar dacă nu neapărat faimoşi) şi de a oferi publicului ocazia să asculte DJs foarte buni, pe care n-au mai avut ocazia să-i asculte. De asemenea vom încerca să oferim un mediu de desfăşurare aparte – o altă etapă din viaţa Delahoya.

Că tot spuneai de faimoşi, la Untold vin printre cei mai cunoscuţi DJs din lume. La Delahoya ce tip de artişti vin?

“Cei mai faimoşi” nu e echivalent cu “cei mai buni”. Unii din acei DJs foarte cunoscuţi sunt, profesional, destul de slabi. Abordează o muzică electronică mai comercială (EDM), pentru un public care nu înţelege muzica electronică “serioasă”. Fiindcă aminteai de Untold, DJ-ii cu adevărat valoroşi sunt la scenele mai mici. Faptul că un artist e foarte scump nu înseamnă că e şi foarte valoros ca DJ. E valoros doar în sens comercial (aduce mulţi oameni şi bani). În sens muzical, tehnic, artistic, sunt alţii mult mai buni.

Ştiu că pentru unii succesul se măsoară în cantitate şi în bani, dar din punctul meu de vedere succesul constă în primul rând în calitate. La Delahoya am avut întotdeauna atât invitaţi străini (mulţi veniţi pentru prima oară în România), cât şi români. Ca o paranteză, există DJs români mult mai valoroşi muzical, tehnic şi artistic decât cei mainstream care câştigă sute de mii de euro.

Ce să aşteptăm de la Delahoya pe viitor?

Aşa cum spuneam, Delahoya se reconfigurează şi va reapărea într-un format nou, în trend cu evenimentele de acelaşi gen şi target din Vest. Vom ţine în continuare cont de calitatea artiştilor şi a publicului, ca să atragem un public mai cunoscător, mai pretenţios. Vrem ca setup-ul să fie ceva memorabil, aparte. Mai multe detalii, la momentul oportun.