VasileCând vii în Titan îţi asumi că tre’ să te cocoţi pe umerii uriaşilor. Acest fapt nu l-a intimidat deloc pe băiatu’ Daniel Boiangiu aka DENIS, printre cei mai multilaterali dârlăi care calcă azi pavelele sectorului roz în căutarea gloriei (pun intended).
Implicat (la chitară, la bas, la gură, la tobe sau la desenat coperţi) într-o pleiadă de proiecte muzicale, de la fantezii psihedelico-british-prog-math-rock până la cel mai pur punk de subsolul blocului, tânăra speranţă a cântecului artizanal a găsit anul ăsta nişte timp să-şi înceapă şi cariera solo.
Cu o fucking casetă.
Şi cu un sunet călătorit prin timp, ba de azi, ba de când MTV se vedea cu purici, ba de când modşii şi rockerşii se plesneau cu basca peste carouri pe plajă la Brighton.
Am ascultat-o complet moka pe internet, ceea ce vă recomand şi vouă.
Şi p-ormă am ieşit la o bere la micărie.
Neaţa boss. Cine e Daniel şi de unde vine el? Dar DENIS?
Hai să trăieşti, Vasile! Eu sunt Daniel şi vin din Constanţa, migrat la Bucureşti de vreo 3 ani. DENIS e o poreclă veche din cartier, devenită ulterior un alter ego al meu sub care mi-am propus să scot muzică solo. A, şi desene.
Ne-a unit cartierul Titan. Cum e să fii încă un muzician din Titan? E viaţă în Titan? (Cartierul, nu satelitul lui Saturn.)
E excelent. Tot Bucureştiul m-a fascinat şi învăluit la un nivel la care nu pot să zic că mă aşteptam pînă să mă mut aici.
Ulterior am aflat ce istorie muzicală a avut zona asta în care stau şi eu, cu toţi Artanii şi La Familiile ei. N-or mai fi ei ce-au fost dar uite, mai scot capul pe geam şi pot să dau de unul ca tine…
…mişunând pe la piaţă, în şlapi…
…şi să facem chestii grozave ca acest interviu (şi nu numai).
Nu eşti doar încă un muzician din Titan care îşi mai şi scrie singur cântecele, eşti şi încă un desenator din Titan. E greu să jonglezi între pasiunile astea? Care e mai satisfăcătoare?
Depinde. Muzica are latura concertistică, partea de conexiune directă cu publicul, schimbul ăla de energie. Aş înclina să zic că muzica joacă un rol mai important pentru mine. Totodată, desenatul sau prosteala în Photoshop e cea mai relaxantă activitate casnică la care mă pot gândi.
Categoric mai relaxantă decât datul cu aspiratorul. Ce plan B ai în viaţă dacă nu funcţionează treaba asta cu hiper-îmbogăţirea din artă pură?
Stai, vrei să-mi spui că e o şansă să nu fiu putred de bogat în România făcând muzică super-nişată? Serios acum, sunt student la Politehnică la Telecomunicaţii şi foarte probabil o să fac ceva cu asta, mai mult ca să-mi pot susţine financiar strădaniile artistice.
Chiar, la tine acolo cum se simte epoca COVID?
E okay, am timp să stau mai mult în sala de repetiţii, dar fără concerte e destul de trist.
Ai şi un frate celebru, care mi-a deschis ochii spre un univers complet nou.
Hahah, da. Poate în alte vremuri eram un veritabil neam de circari. Frate-miu mai mare Andrei, cunoscut şi sub numele de scenă Iorgu Aggressor, este unul din cei mai cunoscuţi şi de temut wrestleri bucureşteni. Uite aici o înregistrare cu frati-miu fiind fioros.
Face reprezentaţii şi uneori, în absenţa antrenorului lor scoţian Tom ”Future Shock” Fulton, ţine chiar şi seminarii de wrestling în cadrul micii şcoli RWA (Romanian Wrestling Alliance). Îi găsiţi pe la Laminorului dacă vreţi să vă apucaţi de wrestling.
Şi tocmai ai scos o casetă. De ce tocmai o casetă? Nu cred că ai derulat foarte multe cu creionul ca să fii mega nostalgic.
Pe lângă infatuarea optzecistă a pop culture-ului din ultimii ani, casetele fac şi ele un comeback, mergând cu paşi mărunţi în urma gloriosului vinil. Dar nu astea au fost motivele pentru care am ales caseta.
În primul rând, voiam să scot ceva în format fizic, asta era clar. De vinil nu aveam bani, CD-urile îmi păreau anoste şi nu transmiteau nimic, lumea tot ar fi ascultat muzica 90% de pe laptop sau telefon, deci caseta a fost alegerea logică.
De producţia întregii casete s-a ocupat Gabriel Girghescu, care activează ca producător în trupa de trap maritimă Beach Ghosts.
Big up pentru piraţii trapului!
Plus, din cîte ai văzut şi tu, formatul îmi lasă mult loc să super-personalizez ficare bucată cu tot felul de inserturi şi chestiuţe înăuntrul carcasei sau pe casetă în sine.
(Io am primit în cutie un cartonaş cu un hot dog.)
Plus plus, conceptul e de MIX TAPE, sunt melodii foarte diferite una de alta, îţi dă impresia că ar putea fi vorba de mai mulţi artişti din mai multe vremuri acolo. Numai pe casetă aş fi văzut chestia asta întâmplându-se.
Clar. Cine nu făcea casete “cu de toate”?
Înainte să-ţi aud caseta magică solo (aproape) homemade, te mai ginisem în Cardinal şi în Fuck you! Dracu. Ne zici câteva cuvinte despre fiecare proiect în care ai fost implicat, de la începuturi şi până peste 10 ani?
O să încerc să fac un speed-run. Fiecare trupă în 3 cuvinte:
NO QUARTER – liceu, trio, extrovert
CARDINAL (bandcamp) – exploziv, breakthrough, imprevizibil
FUCK YOU! DRACU (bandcamp) – glumă, violenţă, GG Allin
BLANC (o piesă pe YT) – pop, teatralitate, sintetizatoare
COLD BRATS (bandcamp) – abraziv, DIY, banana
LARVAE (bandcamp) – horror, cumplit, nefiltrat
Mamă, cât de eclectic. Unde ai dat cel mai mişto concert?
Contrar acum se gîndesc unii, cel mai mişto concert nu e neapărat şi cel mai mare. Două îmi vin în minte, ambele cu CARDINAL: în 2017, primul turneu, Cercetaşii Marini ne-au organizat un mic concert acustic pe un ponton de bărci în satul pescăresc Jurilovca. Am cîntat seara, pe lac, un set intim pentru ei, între ţânţari, licurici, cu ”Cardinal” scris mare din candele în faţa scenei. O experienţă deosebită pentru care îi pomenesc şi acum.
Celălalt a fost la Iaşi, acum 2 ani, unde am cântat într-un bar de rockeri ultra mic unde eram siguri că o să iasă chiflă concertul de cum am intrat pe uşă. Când colo, a fost unul din cele mai haotice şi energice ever. Lumea era adunată puhoi până în afara clubului. Alături cântau Paraziţii, al căror public îl aţâţam cu un microfon cu boxă bluetooth pe care îl aveam la noi.
La un moment dat m-am încurcat în cabluri şi tot amplificatorul meu cu tot cu head s-a prăbuşit peste mine în timpul unui solo de chitară. Spinal Tap much?
Să zicem că un blestem dacic ţi-a luat abilitatea de a produce muzică şi trebuie să supravieţuieşti numai cu piesele altora. Fă-mi şi mie o casetă cu 5 bucăţi bune.
Te anunţ de pe acum că sunt imun la blesteme şi deochiuri dacice pentru că beau numai licori de ierburi de la plafar şi port mereu la mine coada şoricelului. Ăsta ar fi un playlist scurt pentru alţi hipsteri-umanoizi-rockeri-teribilişti de pretutindeni:
În absenţa blestemului dacic, ce pregăteşti proaspăt?
CARDINAL, DENIS şi LARVAE au toate chestii pe ţeavă în diferite stări de finalitate, deci no going back now, man! Game over, man!
Te aştept la standul de pepeni.
Ne vedem la standul de pepeni. *fistbump*
Caseta lui DENIS a fost ediţie limitată aşa că o s-o puteţi procura peste douăj de ani, când o scot io la licitaţie. Până atunci, însă, putem să-l ascultăm şi să-l susţinem pe DENIS pe bandcamp şi chiar şi pe youtube dacă nu ne iese pe nas ultima reclamă la crănţănele cu Smiley.
