Păsărele de Pantelimon şi zburătoare de Zticlărie: ediţia de iarnă

Într-o zi, când o să am bani obţinuţi legal din muncă cinstită, am să procur un teleobiectiv din ăla cât un tun şi am să te frec la icre zilnic cu poze profesioniste cu păsărele. Până atunci, lasă-mă să te frec la icre de câteva ori pe an cu pozele mele neprofesioniste cu păsărele. Astea care urmează sunt făcute în decembrie (înainte să vină zăpada) şi ianuarie (după ce a venit zăpada), în Sticlărie şi Pantelimon.

Câte specii de păsărele, totuşi!

(Hei măcar am şi eu un hobby care mă scoate din casă, în afară de şaorma.)

Un piţigoi mare (Parus major) inspectează ciudata ciupercă răsărită recent într-un plop. Ce cauţi acolo, ciupercă păianjen. Înţeleapta creatură dă cu aripioara, întoarce căpuţul şi zice din cioculeţ: Vasile, în viaţă trebuie să fii ca ciuperca asta. Complet nelalocul tău, probabil un parazit, dar la 4 metri deasupra tuturor.

Toţi ceilalţi o sută de piţigoi mari din parc sunt călare pe hrănitoare. E o adevărată orgie cu sămânţă de floare şi arpacaş, la umbra Marelui Piţigoi Desenat Pe Perete, zeitate locală a morţii. (Fun fact: uneori, piţigoii ucid păsări mai mici şi le mănâncă creierii. Cred că ţi-am mai zis că eşti fascinantă, naturo.)

E chiar şi un piţigoi albastru (Cyanistes caeruleus) în vizită. Îl recunoşti după freză, care, surpriză, nu e oranj.

Liber la glume cu great tits, blue tits.

N-o să te judece decât vânturelul roşu (Falco tinnunculus), perfect camuflat în frunzişul uscat, cu o privire demnă, care nu strigă deloc “astă primăvară mi-o trăgeam pe acoperişul unui spital“.

Complet invizibil şi el, dar între crăcile unei tui din Pantelimon, ciuful de pădure (Asio otus) moţăie aşteptând noaptea, când îşi va înfige ghearele într-un mic mamifer, echivalentul şaormei de după bere când eşti o bufniţă.

Apropo de piţigoi albaştri, ceata cârâitoare de papagali Micul Alexandru (Psittacula krameri) – simbolul oraşului european cosmopolit, încă de pe vremea romanilor – s-a îmbogăţit şi ea cu un exemplar bleu. Pant(elim)one color of the year 2024.

În parcul învecinat, o gaşcă de mugurari (Pyrrhula pyrrhula) ronţăie dintr-un frasin. Chiar dacă nu vorbesc şi nu înjură, ăştia-s legendari pentru abilitatea lor de a învăţa cântece de la oameni. Mă întreb dacă a învăţat vreunul partea instrumentală de la Jucător adevărat.

A trebuit să o întreb pe Mihaela de la SOR ce mniezăului e ăsta pentru că nu l-am văzut niciodată şi mi-era frică să nu fie un reptilian de pe planeta Nibiru deghizat, sau poate chiar duhul sfânt. Ghici ce, e un piţigoi codat (Aegithalos caudatus).

Asta înseamnă că are coada lungă sau că dă headshoturi prin pereţi la CS, depinde cât de adolescent erai în 2004.

Un codroş de munte (Phoenicurus ochruros) , vestitul şoarece cu pene din mitologia aztecă, a coborât din munte (unde presupun că domiciliază) până spre fosta platformă Faur ca să prevestească înfriguroşirea vremii.

Între timp, tiptil ca un şarpe cu picioare, a venit şi zăpada.

Lişiţele s-au evaporat undeva în stuf şi raţele sunt vizibil incomodate de noua situaţie, dar lacul îngheţat e cea mai bună ocazie să vezi picioarele lungi şi verzi, cu gheare ridicole, ale găinuşei de baltă (Gallinula chloropus).

Dacă mi-ar arăta deştul mijlociu, ar fi şi ăla verde şi lung.

Wassup? Uite, şi eu pe-aici, într-un picior, cu cârlionţi la cur.

Nici cintezele (Fringilla coelebs) nu-s mulţumite de aranjamentul ăsta friguros aşa că au pus moaca aia de angry birds™.

Ce te uiţi, ăi. Git off my crenguţă.

Dincoace nuş’ sigur cine şade. Sturzul viilor (Turdus iliacus), poate? O să-i spunem Mihai, de la Mihai Sturzu, dar dacă un expert are altă părere, putem să-i spunem George, de la George Altă Specie de Păsărică. Eu nu-s expert.

Cui îi pasă, când în aceeaşi zi ai ocazia rară să ocheşti minuscula cojoaică de pădure (Certhia familiaris). În engleză se cheamă treecreeper, ceea ce sună mult mai a film horror, dar vine tot de la obiceiul acestei păsărici gheroase de a mişuna pe trunchiuri de copaci, căutând goange în crevasele scoarţei. Am citit undeva că o cojoaică se poate căţăra 3 km într-o zi. Impresionant pentru un alpinist de dimensiunea unei brichete.

Frumi în parc. Frumi şi în celălalt parc.

Dar de ce am venit? Ah da, să punem seminţe la hrănitoare pentru piţigoi.

Piţigoii:

(Şi dacă tot n-a întrebat nimeni, cel mai nou determinator de păsărele pentru începători pe care l-am găsit la SOR e chiar preţios. Compact, uşor de răsfoit, ilustrat din belşug, 400 şi ceva de specii din fauna locală, bun de cadou, bun de avut acasă, bun pentru copii, bun pentru vasile. Promo gratis fără nici o legătură cu faptul că m-au invitat anul trecut într-un infotrip foarte frumos în Deltă şi nu ţi-am scris nimic de acolo pentru că am fost puturos şi acum mă simt vinovat.)