Puţin mâhnit că anul trecut au dispărut ambele găuri-în-perete din Pantelimon de unde luam sushi arăbesc (ţi le-am mai lăudat, rulourile de şaormă tăiate bite-size, Petra şi Babylon, nu le vom uita niciodată), mergeam săptămânile trecute pe Andronache, către OSAJ, să iau trei kile de kebabi pentru o serată dansantă.
Cât frigea băiatu’ la şişuri, am ieşit să fumez o ţigară şi să dau cu nasul prin vecini, poate-poate le-a mai fătat mintea ceva micilor întreprinzători din cartier.
Două case mai încolo, puff, o firmă nou apărută. Scrie că cică Choose Cheese (Baked Lebanese!). Optează Pentru Brânzet. Toleranţi la lactoză suntem, oleac’ de bătaie ştim…
Intră, vasile, poate găseşti nişte pogăcele, nişte plăcinţele, ceva, să fie un carbohidrat pă masă lângă muntele ăla de carne, să aibă lumea energie să socializeze.
Nimic fancy: o vatră mare cu gaz, o tejghea pentru ronţăit din picioare, câteva lozinci haioase şi în rest doar mirosul călduţ de pâine.
Facem schimb de bună ziua. În spatele unei vitrine semigoale stă domnul (am aflat ulterior) Tarek din Liban, care e amabil şi simpatic. E târziu, asta mai are în galantar, sigur nu vreau kaake sau mankushe? Că pe alea le face pe loc. Băi, sry, mă grăbesc, uite, dă-mi tot ce ai şi promit că revin io. Mă lasă să gust, împărţim câteva cuvinte, îmi iau tăfâlcile şi fug.
Tot ce-am găsit la Choose Cheese în seara aia – nişte trigoane cu spanac, nişte turte cu za’atar (mixul ăla levantin, nisipos, de rude-ale-cimbrului cu susan) şi nişte plăcinţele cu halloumi presărate cu negrilică – a fost foarte plăcut.
Aşa că m-am întors, câteva zile mai târziu, să aflu de la noul nostru pretenash Tarek ce-s alea kaake şi mankushe.
Mă rog, pe mankushe – manaqish, pluralul de la manqusha – le cunoşteam, dar kaake nu cred că am mâncat niciodată. Tu ai mâncat kaake? Ştii pe cineva care mănâncă kaake? Noi azi vom mânca kaake, în loc de pizza, la tradiţionala seară de filme proaste.
Meniul e în tavan. Cu carne, cu legume, cu ciocolată, cu orice şi cu multă brânză, fiindcă deh, aşa se cheamă unde suntem acum.
Şefu’ Tarek îşi aduce aminte de mine, se bucură că m-am întors, termină de împachetat nişte comenzi pentru nişte livratori şi vorbim. Iaca, vreau şi eu nişte kaake şi nişte mankushe, pliz. D-alea, d-alea şi d-alea. OK. Ţuşti în cuptor.
Ca să nu mai ţin pe nimeni în suspans: mankusha e, grosso modo, o pizză libaneză.
Iar misterioasele kaake, gustare de stradă foarte îndrăgită în Liban, sunt nişte pâini plate cu susan, în formă de sacoşă (pentru că vânzătorii le ţin atârnate pe un băţ). Se taie în două pe orizontală, se umplu cu umpluturi şi se încălzesc în cuptor. Ca un beygl sau un simit, dar turtit, dacă vrei.
95 de lei – sau pe-acolo, calculez io la final dar nu mă grăbi că nu-s Nicuşor Dan – ne-au procurat în seara asta următoarele:
(Pe care le debarcăm repede din cutii & pungi, să le prindem fierbinţi. Scuze pentru calitatea pozelor. Lumină de seară de film.)
Kaake cu cinci (!) feluri de caşcaval (25 de lei) – în care am avut inspiraţia să-l rog pe domnu’ Tarek să pună nişte ardei şi nişte măsline. Bogat, săţios, ff brânzos.
Mankushe hot cheese (13 lei), adică cu cheese şi cu ardei jalapeño muraţi. Şi mankushe lahm b’ajin (11 lei), cu o tocătură măruntă de vită & oaie. De acolo vine numele lahmagiunului pă care îl mâncăm toată ziua la turci: lahm bi ajin, “carne cu cocă” în arabă. Subţiri şi crispy, ambele. Ar fi sandvişat de minune o roşie, o ceapă, o frunză. Sigur primeam dacă ceream.
Brânzetul preferat de libanezi, chiar şi aici pe Andronache, e akawi, un fel de mozzarella gumos-lăptoasă care se trage din Akka / Acra / Accho / Ptolemaida Feniciei / San Giovanni d’Acri / Akkószentgyörgy. Ştii că un loc e plin de istorie când doar una din denumirile astea e inventată.
Îl găsim şi în interiorul unei mankushe duplex (19 lei), practic o plăcintă (pre)sărată (cu za’atar acrişor-amărui).
Dar vedeta serii a fost cu siguranţă kaake cu kafta & mozzarella (25 de lei), care conţine carne tocată şi brânză, roşii, porumb şi salată verde, plus un sos maionezos dintr-un bidon imens care făcea totul să pară un burgăr gigantic de la Mec, minus chifteaua (dar cine mănâncă acolo pentru chiftea). Un McKaake. Un McKaake în Bucureşti. Un opulent BucMcKaake, fără remuşcări.
Burta e plină, viaţa e bună, ca să citez peretele prăvăliei lui Tarek.
Mănânci kaake şi îţi plake, ca să mă citez pe mine.
O opţiune cinstită de takeaway pentru înşirat pe masă când ai musafiri, sau chiar şi de ronţăit de-a-n picioarelea când ai alunecat într-o vizuină de iepure şi te-ai trezit buimac pe tărâmul de basm al lui Andronache.
Choose Cheese e pe Andronache 86, aproape de kebabii lui Zino jr. şi de staţia de autobuz Oituz. Zilnic, mai puţin lunea. Din câte am văzut, livrează şi prin aplicaţiile cu ghiozdane pătrate. Nu în ultimul rând, amatorii de kaake pot să vadă kaakele şi pe facebook.
Kaake pe Facebook? Facebookaake, corect! (Eu nu fac glume cu bukake din același motiv pentru care nu spun blanao: nu înțeleg japoneza).
nu mă pricep, dar am senzaţia că blanao a fost introdus în japonia de navigatorii portughezi în secolul al 16-lea
Parcă erau preoți iezuiți, nu navigatori, iar Branao era numele unuia dintre ei.
Întrebați cine mai mănâncă kaake? Păi, dl Johannis, întreg parlamentul național și cel puțin 20% dintre romanache, aia care au poza lui putin peste cea a lui ceausescu.