Utopia Balcanica

Cronici cinstite: #OSAJ, nava-mamă a kebabilor deghizată într-o gheretă pe Andronache

Nesatisfăcut complet după Edessa de mai devreme, am descins din nou în clusterul de kebabi Colentina pentru o masă mai acătării. Mai la margine de intersecţia cu Fundeni apar şi dispar mereu restaurante şi prăvălii arăbeşti. Sotto găsesc io ceva nou şi delicios. Sau mă refugiez la Cetatea din Alep, care până acum n-a reuşit să mă dezamăgească.

Paranteze. Ce poezie e cartierul nostru de imigranţi, crescut ca o colonie de scoici pe nişte ancore aruncate în străfunduri: Dragonul, Doraly, defuncta Europa. Ce poezie e şi bătrânul 21, cu care n-am mai umblat de când hău.

Nişte fete chicotesc bilingv şi li se văd pe sub hijaburi doar nasurile. Un ţigan bătrân, osos şi lăţos ca un sadhu, cară în braţe un televizor de la Flanco. Un cârlăn în jachetă orijinală Ecko unlimited îşi corectează gramatical cel mai bun prieten, care-şi dă mesaje cu o gagică. Miroase a ţigări stinse de talpă şi ascunse în buzunar că a venit tramvaiul. Ce miros nostalgic. Inima străzii.

Şi am ajuns la #OSAJ by Hamude Zino, o mică bucătărie de pe Andronache care m-a intrigat de când am ginit-o.

În primul rând, ce e un osaj – sau o saj? – şi de ce are diezul ăla în faţă? E un hashtag pă insta? Că dacă da, nu l-am găsit. Ştiu doar că saj e plita bombată pe care se fac lipiile în Levant (şi la piaţa Miniş, până să intre brutăria în renovare).

În al doilea rând, cine e Hamude Zino? De ce ar trebui să-mi inspire încredere faptul că un fast-food e al lui şi nu al altcuiva?

Nu pot decât să presupus că #OSAJ by Hamude Zino e o afacere numită după o plită de lipii, care aparţine familiei Zino. Ăsta nu-i un nume nou în cartier. Dacă nu-i o coincidenţă şi Zino nu-i un fel de Popescu sirian, atunci tot ei deţin pe-aici o măcelărie veche de când lumea şi un depozit de utilaje pentru fast-fooduri. Păi ar fi fost culmea să nu facă şi un fast-food, iar culmea culmilor ar fi fost să-l facă şi să nu le iasă.

Căsuţa în sine e un out-of-place-artifact pentru Colentina adâncă. Curăţică, luminoasă, pă trend, cineva a acordat atenţ… stai, acolo scrie livrare la domiciuliu. M-ai cucerit, ia-mi banii, Hamude Zino. Producţie publicitară level: mădoarenpiulă. Mereu un semn bun.

Înăuntru sunt patru mese, din care trei deja ocupate de colentinieni de sorginte orientală, care mănâncă kebab şi se uită la fotbal. Încă un semn bun!

Intrăm un pic temători, ca de fiecare dată când păşeşti într-o mâncătorie unde nu eşti al cartierului, darămite al casei.

Nimeni nu se uită urât. Al treilea semn bun! Băieţii de după galantarul cu kebabi, printre care sigur e şi maestrul, ne invită să şedem şi ne aduc vastul meniu à la carte.

Nup, nu e vast, făceam mişto. E ăsta: avem cărnuri şi nişte mizilicuri.

Solicităm nişte humus… hm, şi platoul cu un kil de kebab. Vasile nu încearcă marea cu degetul. Nunu, Vasile se duce cu batiscaful până la fund.

Suntem invitaţi să ne luăm ayran, cola şi limonadă direct din frigider. Cât ai clipi, se ivesc şi farfuriuţele cu humus şi o salată îmbălsămată din belşug cu sirop de rodii. Şi lipii calde. Totul e presărat artistic cu boia, cu sumac şi cu alte măcinişuri.

Dacă veneam pe zi, sau măcar cu aparatul foto în ghiozdan, vă arătam şi vouă culorile astea grozave. Sorry. Şi nu, nu e doar sexi: acest humus simplu e de o cremoşenie rară. Eu nu împart prea generos cuvântul cremoşenie. Noisss.

La pièce dă résistance, bossultane: maldărul de kebabi.

Coboară şi el agale de pe grătar (care stătea, fireşte, la vedere, ca să transpire din tine toate poftele animalice pe durata aşteptării).

Maşallah, 55 de lei îţi cumpără aici şaişpe beţe de vită & berbec, îngropate sub o păturică de lipie rumenă şi încoronate cu o jerbă glorioasă de verdeaţă. Cred că salata şi unul dintre humuşi erau şi ele cuprinse în scorul ăsta.

Pe – fii atent – platou de piatră.

Ţi-am zis că birtuţul ăsta a citit nişte reviste la viaţa lui.

Sunt nişte kebabi cinstiţi şi echilibraţi, ne-iuţi, ne-unsuroşi, nici mici, nici mari, cât să-i îmbraci într-un triunghi de pâine şi să-i trimiţi, bărcuţă, pe lumea cealaltă.

Înainte de a capitula, insistăm să obţinem şi câte un falafel (un leu bucata), să nu zicem că nu l-am încercat. Afară e fierbinte şi crocant, stropit cu olecuţ de tahină; înăuntru e focul iadului şi păstos şi seducător.

Băi, ştii ceva, n-am mai mâncat aşa un falafel frumos de luni bune, şi io chiar mănânc falafel, nu crochete vegane la cantină la corporaţie.

O să creadă lumea că m-a plătit Soroşul sirienilor pentru acest review dubios de entuziast.

Ei bine, nu, am vorbit super serios. Până s-o fiţoşi şi el, micuţul #OSAJ e printre cele mai plăcute surprize ale Siriatownului bucureştean.

Iar când am cerut ultimul snop de kebabi la pachet, am primit o casoletă, o pungă şi o fucking mănuşă de unică folosinţă ca să putem să-i apucăm arăbeşte, de mijloc.

Nota de plată?

Kebab pentru patru inşi, doi humuşi, o salată, o cola, vreo trei sucuri turceşti, vreo trei flacoane de ayran cu mentă. Ăă, 95 de lei. Falafelul a fost din partea casei. Nu cred că mai am nimic de adăugat.

Rămâne doar să mergem la băut ca să ne revenim din mirajul Colentinei profunde.

Sau, heh, heh, la domiciuliu.

Poza asta am şutit-o de pe feisbuc.

Ciunstitometrul nu prea are ce să-i reproşeze domnului Zino şi stabilimentului său cu 4 mese.

Pardon, cinstitometrul.

Mâncare: 4/5. Selecţie restrânsă, kebab şi alte câteva cărnuri, falafel şi humus, toate ca la carte (aş fi apreciat o opţiune iute, dar poate există şi n-am întrebat). Livrează, heh, heh, la domiciuliu.

Scoruri: 5/5. Când ne-am ghiftuit ultima oară cu 25 de lei de căciulă? Undeva unde stai jos liniştit, adică. Şaormăriile nu se pun.

Ambianţă: 5/5. Minuscul, frecventat de localnici. Hip, dar nu-ţi dai seama dacă stângaci sau ironic. O vreme m-am gândit să nici nu-ţi scriu despre el.

Serviciu: 5/5. Tragere de inimă sesizabilă din partea băieţilor care ţin birtul. O raritate în Bucureşti, ştii bine.

Verdict: 9,5/10. Bv tată, mare surpriză. Dacă trece şi testul timpului, probabil unul din cele mai cinstite bistrouri arăbeşti din oraş.

#OSAJ e pe Andronache 78, la câteva minute de staţia de tramvai Sportului. Sport! Ştiam eu că am uitat să fac ceva. Are şi o pagină de facebook pe care poţi s-o urmăreşti pentru un plus de carne în feed.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net