Utopia Balcanica

Cronici cinstite: visul unei seri de iarnă, o kavurma la bătrâna Edessa din Colentina

Pentru prima oară în 30 şi un pic, cărarea lui Vasile şi a paranormalului s-au întâlnit. Mai precis, am visat că mâncam kavurma şi am decis că visul ăsta tre’ să însemne ceva.

Mm, kavurma. Cubuleţele alea de oaie unsuroase, fierbinţi, tăvălite cu ceapă şi ardei într-un sahan sau un mini-wok, uneori chiar cu o lumânărică dedesubt, fancy-şmancy. Mâncarea pe care o asociez inevitabil cu türk parkurile de la marginile şoselelor, probabil cele mai bune locuri pentru o cură cu arome levantino-balcanice.

Într-un popas de TIR-işti din Bulgaria (să fi fost la Baikal, să fi fost la Haci Baba?) am mâncat-o prima dată, când încă habar n-aveam ce-i aia bucătărie turcească. Tot într-un refugiu de camionagii, dar în România, am văzut-o ultima dată. Era pustiu şi prăfos şi era, vai!, ultima porţie. Patronul şi-o făcuse pentru el. Era trist că n-are mână de lucru. Voia să vândă prăvălia. Mi-a oferit kavurma lui, dar n-am vrut să-i iau omului kavurma de la gură şi m-am mulţumit cu o ciorbă. Sper că n-ai vândut prăvălia, Cengiz.

Cu gândul la kavurma, la alte turcării şi la visul meu premonitoriu, în weekendul de după sărbători (big mistake?), am purces prin Colentina la vânătoare de locuri unde n-am mai mâncat, poate-poate.

Din păcate, toate locurile unde n-am mai mâncat erau închise, aşa că am ajuns la Edessa. Hai să vedem ce mai e de capul bătrânei Edessa!

O singură dată am mai mâncat la Edessa, cârciuma deschisă în 2007-ish de turcul Mahmut. Pe vremea aia, Edessa era mai întunecoasă şi toată lumea o cunoştea ca Edessa 63, poate fiindcă se revendica de la Edessa 63 din Turcia, unde presupun că a lucrat şefanu’ înainte, dar nu l-am întrebat fiindcă nu-l cunosc.

Acum e o hală grandioasă, zugrăvită în alb, cu poze vintage pe pereţi, forfotitoare ca o capcană de turişti din Istanbul şi copleşitoare ca un salon de nunţi din Voluntari. Are chiar şi parcare, oau.

Meniul vine repejor, iar chelnerii sunt zâmbitori. Mă uit pe scoruri. Scumpuţă s-a mai făcut Edessa, cel puţin pentru şoseaua Colentina, dar hei, e un loc cu tradiţie şi are chiar şi parcare în spate.

Kebaburile – între 30 şi 45 de lei. O şkembe (ciorbă de burtă), 15 lei. Ne hotărâm să împărţim un lahmagiun (parcă 12 lei) şi o kavurma (40 de lei), cu limonada şi ayranul casei alături.

Pornesc de la premisa că acea kavurma va fi uriaşă.

Ayranul e super-cremos şi sărat, exact cum trebuie. Limonada e limonadă, cum vrei s-o descriu, apă dulce cu lămâie acră. Ţine de sete. La Edessa nu se bea alcool, deşi toţi turcii pe care i-am cunoscut io erau mari pilitori de rakı şi de kanyak.

Nelipsitul mizilic care însoţeşte băuturile conţine humus, un soi de muhammara (zacuscă iute de ardei sau, dacă vreţi din altă geografie, adjică), o salată clasică de crudităţi şi o salată de varză cu iaurt. Humusul e mai mult susan decât năut şi e delicios. Restul salăţilor din grădina turcului sunt cam plictisitoare.

Lipia umflată şi aburindă e perfectă.

Lahmagiunul e bogat şi fierbinte dar deloc iute, deşi m-au întrebat înainte şi le-am zis că-l prefer iute. Sigur, turcii nu mănâncă atât de picant ca alţi orientali, dar Urfa – Edessa antică – e la graniţa cu Siria, e patria unui ardei iute celebru şi m-aş fi aşteptat la mai multă îndrăzneală din partea urmaşilor ei, cel puţin pe scara Scoville.

Cât despre kavurma – e exact cum mi-o aminteam, comfort food ca la mama turcilor acasă.

Sigur, nu trebuie să ne aşteptăm la nimic spectaculos sau exotic de la această simplă mâncare ciobănească. N-are nici măcar chimion sau vreo altă pulbere împuţită care să dea senzaţia de oriental. Aroma ei vine doar din carne, din ceapă, din roşii şi din ardei. E practic un gulaş tăiat mărunt sau o tochitură (uneori, turcii o conservă în untura proprie, la borcan, dacă cumva asta vă stârneşte şi vouă amintiri).

Ar putea fi un fel unguresc, nemţesc, românesc, sârbesc sau nu ştiu, cajun. Doar grămăjoara de orez cu năut din mijloc îi trădează originea otomană. Dacă închizi ochii, kavurma are pur şi simplu gust de acasă. Te încălzeşte şi te umple. Şi e ATÂT de fragedă.

Sunt puţin dezamăgit că Edessa n-o face cu carne de oaie (papila românească, popor de păstori my ass). La Sultan, pe Mihai Bravu, puteam să comand kavurma de oaie, numa’ zic.

Dar şi varianta bovină e satisfăcătoare şi, aşa cum am bănuit, porţia asta încape fără probleme în doi oameni flămânzi.

Data viitoare, kavurma, să ne vedem din nou printre TIR-uri, în miros de benzină şi ţigări fără timbru, da?

Cinstitometrul n-a explodat de entuziasm la Edessa, dar nici n-are multe de obiectat.

Mâncare: 3/5. În Colentina, inima străzii, să nu poţi tu să-mi faci o kavurma de oaie, sau măcar s-o dai cu nişte seu de oaie şi să mă minţi, că oricum nu m-aş fi prins. Nici lahmagiunul ăla iute n-a fost iute. Dar nimic n-a fost necomestibil, am plecat fericit şi ar mai fi fost multe mâncăruri de explorat dacă mai aveam burţi.

Scoruri: 3/5. Câteva case mai sus, la sirieni, era mai ieftin halatul.

Ambianţă: 3/5. Intimitatea caut-o în altă parte. Edessa e mare. Puteau să-i dea locului o brumă de farmec dacă difuzau niscai manele turceşti în loc de ultimele hituri de la Zu.

Serviciu: 4/5. Totul ar fi fost mega-excelent dacă, în condiţii de birt gol, n-aş fi aşteptat juma’ de oră o amărâtă de notă de plată. Deh, spaţii întinse, chelneri miopi.

Una peste alta: 7/10. În puzderia de birturi orientale care apar şi dispar în estul sălbatic al Bucureştiului, Edessa rămâne acolo. Nici grozavă, nici groaznică, şi ştii că ai loc în ea dacă vii cu 40 de oameni.

Plus că, pentru prima oară, mi-am împlinit un vis, adică chiar un vis d-ăla pe care-l visezi noaptea. Plural, vise.

Edessa e pe Colentina 281, cum treci de intersecţia cu Fundeni şi Andronache. Are şi o pagină de feisbuc unde mai pune poze cu kebaburi.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net