Utopia Balcanica

Attila, codrul şi un bancomat ING. O poveste aproape adevărată

Aţi remarcat cât sunt de puternice bancomatele ING? Poate că da, poate că nu. Dar hai să nu vorbim aşa repede despre asta.

Abia s-a făcut seară.

Suntem în singura cârciumă scumpă din Miercurea Ciuc. În aer sunt rotocoale de fum de pipadohány şi o formaţie de swing venită tocmai de la Székesfehérvár cântă piesele lui Sinatra traduse în ungureşte: Idegenek az éjszakában…

Într-un separeu cochet, Attila Verestoy soarbe prosecco alături de confidentul său, Fekete Pákó. Amândoi au făcut ceva în viaţă. Pákó a scos un album, două iar Attila… ei bine, cine n-a auzit de Attila Verestoy, spaima pădurilor seculare, senator de 25 de ani şi stăpân peste averi nemăsurate în conturi din Monaco, Elveţia şi insulele Cayman.

Terminând de schimbat poveşti despre finanţe înalte şi kürtoş pe care noi, sudiştii, nu le-am înţelege, cei doi îi cer ospătarului Pişti nota de plată.

99 de lei – un flekete, cum s-ar zice acolo. Cu mişcări ample, regale, Attila Verestoy extrage un card din buzunarul de la cur şi i-l întinde.

– Scuzaţi la Pişti, dar stricat astăzi POS, murmură Pişti.

– Păi şi dacă n-are la mine keşkeval?, întreabă Attila Verestoy, contrariat.

– Cine n-avem bani gheaţă, spălăm la vase până mâinele dimineaţă!, glumeşte Pişti, încercând să facă o rimă, deşi în ungureşte chestia asta nu rimează deloc.

– Iooi, omori la mine ca mine pe pădurea!, îşi şterge Attila Verestoy fruntea transpirată şi se ridică din jilţ. Mă ducem până în bankomat şi vin la cinci minuturi.

Înjurând prelung şi convolut, Attila Verestoy ocheşte bancomatul de peste drum. ING. Nu-i banca lui. Îl cam ustură gândul că o să-i ia vreo doi lei comision. (Fiecare cent contează. Bogaţii ca Becali sunt nişte bogaţi proşti.) Dar e o lapoviţă scârboasă şi copacii sub care putea să se adăpostească tocmai îi tăiase şi-i vânduse unui gagiu cu pălărie.

Attila Verestoy bagă cardul în fanta pâlpâitoare a aparatului şi îşi tastează PIN-ul cu degetul tremurând. 1… 2… 4… Cîcat, ce ţepene sunt butoanele. 1… 2… 3… 4. Retragere numerar. 100 lei. Un leu ciubuc? Ar trebui să fie suficient. Dacă-i dau mai mult îşi ia droguri, se gândeşte Attila Verestoy. Piuiturile aparatului se izbesc de zidurile dimprejur: piu, piu, piu.

Doriţi chitanţă?, întreabă aparatul. Dar stai! Înainte de a cere chitanţă, gândiţi-vă dacă doriţi să salvaţi pădurile. Deci, doriţi chitanţă?

O încruntătură răsare peste nasul lui Attila Verestoy. Ce-i drăcie ăsta? Bancomatul ştie cine suntem eu?

În dreptul lui “Nu”, o păsărică fericită din pixeli saltă pe o cracă desenată stângaci, ciripind “Merci!”.

– Hehe, peserike simpatic, mormăie Attila Verestoy către ecranul luminos, atingând firava creatură cu vârful unui deget. Dar vreau ca să iau chitanţul, aşa că o să-mi îndrept privirea spre “Da, vreau chitanţul”!

Fiind un om de cuvânt, Attila Verestoy coboară ochii spre desenul din dreptul lui “Da” şi un junghi îi străbate capul pieptului când îşi dă seama ce se întâmplă acolo.

Craca de sub păsărica fericită se fărâmă. Păsărica se întristează brusc şi scoate un oftat prelung. Capul i se desfiletează ca o matrioşka. Din trupul inert al păsăricii pixelate (care încă levitează cumva pe fosta cracă) erupe sufletul ei translucid, săgetându-l pe Attila Verestoy cu săgeata vinovăţiei.

Attila Verestoy bâiguie:

– Peserike locuiesc în… copacul…

Şi se prăvăleşte, plângând în hohote.

verestoy_bankomatN-am nici un interes să vă mulinez, toate cele de mai sus apar AIEVEA pe ecranul bancomatului ING. Aş fi făcut o poză dar mi-e ruşine să fotografiez un bancomat, poate zice cineva că sunt infractor. Pe asta de mai sus am găsit-o pe interneţ.

Transpirat, năucit şi îmbătrânit într-o clipă cât alţii în ani de zile, Attila Verestoy se ridică de pe bordura de lângă bancomat. Reuşeşte să apese “Nu”. Uită de bani, de card, de masa rămasă neplătită, îşi aruncă sacoul în şanţ, îşi rupe cămaşa şi fuge.

* * *

Undeva, la sute de kilometri, unde e fabrica de chitanţe, în dreptul panoului de comandă al malaxorului de copaci, ucenicul îşi întreabă maestrul:

– Mai facem o chitanţă, şăfu?

– Nu cred că o să fie nevoie, Gigi. Nu cred că o să fie nevoie, răspunde maestrul dându-şi caşcheta jos.

Scrâşnetul malaxorului se domoleşte treptat, lăsând să se audă pădurea. Din fălcile căscate ale utilajului mijeşte vârful unui gorun străvechi. O codobatură (Motacilla alba) minusculă iese de sub crănţănitorul metalic şi îşi întinde aripile. Va trăi să mai facă un ou într-o zi.

* * *

Astăzi, călugărul Attila ciopleşte şi pictează căsuţe pentru păsări, pe care le agaţă cu grijă în pădurea din jurul mănăstirii. Nu vorbeşte, mănâncă doar terci şi petrece ore întregi îngenuncheat în faţa unei icoane cu Maica Precista. Într-o zi, o căprioară s-a apropiat atât de mult de el încât a putut s-o atingă pe năsuc.

Şi într-un colţ, acoperit de muşchi, călugărul Attila are un bancomat ING ruginit, singura amintire a miliardelor din insulele Cayman şi a vieţii lui de altcândva.

Ştiu toate astea de la prietenul lui cel mai bun, călugărul Fekete Pákó, care m-a găzduit în chilia lui într-o noapte furtunoasă de septembrie.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

18 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Mihai
Mihai
8 years ago

Genial :)
Am vrut sa dau share din plugin ul de pe pagina, dar nu ia corect link-ul. Apare doar http://

miha
miha
8 years ago

o banca cu unguri :) foarte reusita

Vasile
Vasile
8 years ago
Reply to  miha

Te asigur că nu-i nici o banc, nici un bancă, ci un poveste cu o tîlc!

kongo
kongo
8 years ago

io-i spun cuciului se tace,
el se suie p-alte crace.

vali
vali
8 years ago

Trece lebedele-n zare
Eu ma uit, ele dispare

kitana
kitana
8 years ago

nici eu nu cer chitantele de la bancomatul ING :) (de la nici unul, de fapt)

Vasile
Vasile
8 years ago
Reply to  kitana

Mii de păsărici îţi sunt recunoscătoare!

Harald
Harald
8 years ago

Fuoarte frumosz la poveszte, Basil Bacs, ai fekut fericire la mine. Maaare pekat ke numai “aproape” adeverate este.

Vasile
Vasile
8 years ago
Reply to  Harald

Kend adeverat doreşti ceva la tine, toată universul konspire pentru îndeplinimea la visul!

garcea
garcea
8 years ago

mey csángo micu si moldovenizatu´ nu are pedurea kodru chité shpagé a trebuit sa dea la szeku pe pemintu rromunesc.

Vasile
Vasile
8 years ago
Reply to  garcea

“Csángo unchained”!

garcea
garcea
8 years ago
Reply to  garcea

Versus”romulaiul samur”

valerian
valerian
8 years ago

Daca cineva nu il cunoaste pe calugarul Fekete Pákó si nici nu vorbeste ungureste:

Lapite Oludayo, aliter Fekete Pákó (Ibadan in Nigeria natus die 17 Aprilis 1976) est hungaricus cantor et tympanista, notus propter cantum agitantem suum et multa scandala.

https://la.wikipedia.org/wiki/Fekete_P%C3%A1k%C3%B3

Stelica
Stelica
8 years ago

Mie îmi pare că Atilla ăsta este un tip aparte, și anume genul de individ pe care, cum spunem noi p-aicea, prin Kosovo, ar trebui për të shtënë në të dy gjunjët. A, traducerea din albaneză e ușor de aflat, de pe google translate :)

Salutări de la Priștina!

trackback
Ce se mai întâmplă în România 18 – 05 – Economie 101
6 years ago

[…] Attila, codrul şi un bancomat ING. O poveste aproape adevărată […]

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net