Cronici cinstite: un cotlon de Siria vizavi de 23 August

Când am fost mai demult în vizită la cea mai cinstită şaormărie din sector – aia din uşa stadionului -, am uitat să menţionez că de partea cealaltă a bulevardului se găseşte un alt stabiliment onest, unde poţi poposi o oră dacă ţi-e poftă de ceva mai cozy decât una mare cu de toate sfâşiată de-a-n picioarelea.

Prima oară când am intrat în Damascus Palace tocmai mă întorsesem dintr-o călătorie lungă şi mi s-ar fi părut delicioasă şi o cizmă.

Aşa că în urmă cu vreo două zile m-am întors pe Basarabia nr. 98 ca să mă lămuresc dacă-mi place. Ah, şi ca să mai gust o dată CEVA care nu-i porc sau alcool înainte să se dezlănţuie stihiile crăciunului peste Bucureşti.

E o tavernă mică, simplă, exact ca rubedeniile ei de pe alte bulevarde.

Din toate punctele de vedere, Damascus Palace aduce mai degrabă cu vărul Ali Baba (irakian) de pe Mihai Bravu decât cu mai cochetul cumătru Sultan (turcesc). Poate şi mai mult cu Bagdad de pe Griviţei. Decorul e încropit şi răzleţ, stil “acasă la cineva”. Miroase a narghilea ca la balamuc iar cele două televizoare dau fie manele arăbeşti, fie echivalentul modern al lui Atomic TV, oricare mai e ăla.

Vădind aceeaşi lipsă de preocupare pentru făţoşenie, meniul pare şi el desenat de amatori, în stilul celor cu poze găsite pe internet din restaurantele chinezeşti (aici cred că pozele sunt făcute in house, fiindcă-s chiar fidele preparatelor).

Dar hei, cui îi pasă cum arată gardul când înăuntru sunt drăciile levantine pe care le iubim.

Humus, chiftele de carne crudă şi salată fattoush. Kebaburi neidentificate, şaorma, lipii, orezării. Şi dulciuri decadente, dar de alea cred că trebuie să întrebi, că doar două erau listate (totuşi, apăreau vreo opt în meniul de livrări). Scorurile sunt total normale pentru genul ăsta de local: 10 lei un humus simplu sau o salată de vinete, 25 de lei un kebab, 30-40 nişte cotlete de miel sau o friptură de vită.

Ca de obicei, am umplut masa cu haleală pe care nu am putut s-o dovedesc.

Ospătăriţele sunt amabile şi nu (cred că) râd de tine când iei restul la pachet. Câteva observaţii în urma unei mese obişnuite de seară:

Ayranul nu-i ca la A la Turca pe Lizeanu (acolo fac cel mai mişto ayran pe care l-am băut eu vreodată la nord de Turcia), dar e gustos. Limonada e groaznic de dulce, există ceai cu cardamom pentru amatorii de ceai cu cardamom şi cam astea-s băuturile. Fireşte, trăscăul de orice fel absentează, chiar şi berea fără alcool.

Humusul, falafelul şi salatele, lahmagiunul sunt exact cum trebuie să fie. Cel din urmă mi-a plăcut mai mult la vizita anterioară, când şi prezentarea a fost mai hazlie. Poza asta e de atunci.

Lipia cu pastă de ardei nu-i remarcabilă. Cred că harissa de pe ea e de fapt Erős Pista unguresc, dar poate spun tâmpenii. Oricum, nu-i exact iute, spre deosebire de ardeiul care a însoţit murăturile casei. Ăla e moarte curată.

Pentru ras asfour (20 de lei) aş veni aici oricând. E criminal. Nu am identificat exact de ce. Trebuie să mai mănânc vreo două ca să mă prind ce îl face diferit.

Am atentat – no pun intended – şi la un kebab cu vânătă, rumenit un pic pe grătar şi ţinut la cuptor. E mustos şi miroase a oaie, dar prefer variantele grătărite până la capăt (mai bine întrebam înainte). Cu gândul la amintirea vagă că turcii le spun vinetelor mai lunguieţe “pătlăgele de kebab”, las câteva bucăţi de pătlăgea de kebab în farfurie. Gata.

Desertul a fost un pătrăţel de griş însiropat pe care abia dacă l-am mai putut gâdila cu furculiţa în timp ce restul cinei se aşeza în bietul Vasile ca într-un tetris păros.

Fără să provoace o revoluţie în arta kebabilor, cârciuma de sirieni a lui Ahmad Hammadi e un loc salubru şi nepretenţios unde se mănâncă decent arăbeşte.

Ambianţă: 3/5. De ce să ţii televizorul pe MTV când există manele arăbeşti, mă întreb.

Serviciu: 5/5. Angajaţii sunt operativi, răspund la nelămuriri, zâmbesc.

Scoruri: 4/5. Comparabil cu orice restaurant arăbesc care nu-i nici în centru, nici în fundul Colentinei.

Mâncare: 4/5. Meniul tipic siriano-irakiano-libanez. Între două dăţi apropiate calendaristic, unele feluri pot diferi ca aspect, dar ăsta-i farmecul.

Budă: 3/5. Utilitară, ca în mai toate restaurantele etnice.