VasileSectorul 3 are populaţia Islandei, suprafaţa a cinşpe Monaco puse cap la cap şi, dacă ar fi o ţară, ar fi a doua cea mai dens populată ţară din lume. Care va să zică, e evident că Balta Albă – Titan, cel mai mare dormitor comunist din 3, are o viaţă culturală chiar şi numai fiindcă locuiesc mulţi oameni aici.
La un moment dat am citit că Silviu (nu Marian) Munteanu vrea să facă un documentar despre formaţiile născute aici de-a lungul a 30 de ani şi m-am bucurat. Ştiam că sunt multe. Adică dacă te gândeşti că Artan (Timpuri Noi / Partizan) şi Florin (textierul Sarmalelor) sunt din Balta Albă, deja ai plasat în cartier toată muzica românească deşteaptă a anilor ‘90.
Anii au trecut, iar eu am crezut că filmul e un caz tipic de vaporware şi n-o să existe niciodată. Uite că tocmai există.
Am reuşit să-l văd săptămâna trecută într-un bar pe care n-am să-l menţionez aici fiindcă m-a enervat cât de lent era gagiul de la tejghea. Ar fi prins bine nişte subtitrări (sunetul era cam şubred şi clincăiau sticlele ca la balamuc, dar ce să-i faci, n-ai ce să-i faci).
Mi-a plăcut şi îl recomand tuturor prietenilor mei sau măcar celor care locuiesc pe o rază de 5 km în jurul cartierului sau au o mătuşă în el.
N-am să vă înşir acum toţi artiştii care vorbesc în film despre viaţa lor printre blocurile şaptezeciste placate cu cărămidă falsă şi ce greu făceai rost de discuri. O să notez doar că lipseşte îndrăgitul Macanache, dar Nimeni Altu’ a fost cam în aceeaşi notă (dacă ai scris piesa pă vişinată, o înregistrezi pă vişinată! Putred, frate).
M-a intrigat şi dragostea nemărginită a lui David Pistrui (un nomad româno-american care are un CV impresionant şi o trupă) pentru Titan, dar nu-i aşa haios dacă nu pronunţi ca el.
Sigur, mi se pare că documentarul putea să sape mai adânc în fibra cartierului. Petreceri de apartament şi securişti erau peste tot, dar aşa cum sectorul 2 are moara lui Asan şi pe generalul Onţanu, noi avem o staţie de metrou care prefigura Catedrala Neamului, cvartalele alea superbe cu căsuţe cu prispă din anii ‘50 şi alte repere cu poveşti interesante care ar fi fost un adeziv mai bun pentru tot colajul decât cadrele trase în parc cu telefonul.
Deşi n-are să ia haur la Sundance, că nu-i super-şlefuit pe la colţuri, “Balta Albă” merită categoric un ochi. Începe acuşi sezonul festivalurilor şi cred că puteţi să aflaţi via facebook pe unde o să mai umble.
Ah, şi acum că a deschis cineva cutia, aştept cu interes mărturii similare şi de la patrioţii locali ai altor cartiere. O să fie interesant.
Până atunci ne învârtim prin IOR, unde am văzut eu prima oară în viaţă un arici, printre altele.
cartierul in care ai copilarit bineinteles ca e ceva special pentru tine, din cauza pritenilor din copilarie, e vorba de viata ta, de amintirile tale, copilaria ta, deci pentru tine ceva special si unic.
dar in principiu cartierele comuniste si viata din ele era extrem de asemanatoare peste tot in romania acelor ani, aproape trasa la indigo, romania pe vremea aia era uniforma.
…mai puţin dacă stăteai în Primăverii, avîndu-i vecini pe îndrăgiţii membri CC al PCR
balta alba, o minune a lumii bucurestene!
De cand am citit articolul asta, cam o data la doua luni asa caut documentaru asta pe net ba si nu l gasesc, e culmea. Ar trebui sa se angajeze la SRI baiatul asta care l a facut
Au mai fost proiecţii sporadice, poate cînd le termină p-alea îi dau şi drumul să zburde pe internet.