Utopia Balcanica

Bâlci turcesc çok güzel? Chiar la marginea interesantă a Bucureştiului

Habar n-am cu ce se ocupă “Fundaţia pentru Servicii Islamice din România”. Nici nu mă interesează foarte mult – ştiţi care-i relaţia mea cu religiile lumii. Nu ştiu dacă-s şiiţi, suniţi, gülenişti sau suleimaniţi, dar ştiu că au un sediu impunător, cu geamie şi madrasă, pe Fundeni. Chiar lângă demenţii ăia care fluturau cândva mantaua lui Isus pe la OTV. Era şi firesc să fie acolo – între Colentina şi Pantelimon e un tărâm multietnic, plin de arome contradictorii şi, după cum am stabilit deja, patria unor haleli superbe.

Din când în când, în curtea acestui sediu au loc chestii islamice care chiar ne preocupă. Inclusiv câte un târg savuros, unde n-auzi vorbindu-se decât turceşte şi parfumul cărnii te face să amâni cruciada, dacă ăla ţi-era planul.

Cum, din considerente politice, e foarte probabil să nu-ţi mai doreşti să vizitezi Turcia prea curând, fireşte că te uiţi după astfel de evenimente ca să-ţi faci pofta de kebabi.

Săptămâna trecută a început iar Kermese Davet, bun prilej pentru o gustare orientală într-o duminică încă ploioasă.

În drum, am aruncat un ochi spre parcarea pustie a defunctului XXL (cine l-a frecventat la fel de des ca mine pe fratele mai mare al lui Penny va lăcrima un pic), cu gândul că poate găsim un cărucior de luat acasă amintire. Nici o şansă.

Ne-a întâmpinat afişul turcoaz al târgului, care are loc până pe 7 mai. Suficient timp să-l adulmecaţi şi voi dacă vă găsiţi prin marginea asta de oraş.

În faţa instituţiei e un cort mare, străjuit de o spânzurătoare de sugiuc – 40 de lei kilul. Arată grozav. “De vacă”.

În cortul ăsta nu se mănâncă nimic, dar se practică micul comerţ cu grăunţe, rahat, măsline, suveniruri de la Istanbul, prosoape, robineţi, tenişi, covoare, detergent etc. Nu încerc să mă târguiesc cu nimeni, că mi-i foame şi n-am nevoie de robineţi, dar pentru cei mai răbdători, presupun că experienţa bazarului n-ar fi întreagă fără o mică ciondăneală cu vânzătorii.

Avansăm. Aerul începe să sugereze kebab.

În fundul curţii din Fundeni e feeria cu grătare sfârâitoare şi copiii turcilor zbânţuindu-se printre mese.

Nişte doamne îmbaticate trudesc într-un colţ. Umplu nişte foi de plăcintă yufka (semipreparate, dar cui îi pasă?) şi le coc pe plită. Atât de simplu. 5 lei aia cu cartofi, 6 lei aia cu brânză, 7 lei aia cu carne. Nu rezist şi o cumpăr pe cea din urmă. Miezul frige. E ca un şuberek neîmbăiat în ulei. Mă felicit că am ales un asemenea aperitiv sănătos: gözleme, sau sandvişul Anatoliei.

Înainte să-mi îndrept privirea spre grătare, observ că doamnele vând şi un asortiment de colţunaşi, rulouri, pişcoturi, fursecuri şi alte patiserii specifice. Mă las din nou ispitit şi cumpăr pentru acasă un vraf de tulumbe – cârnăciorii ăia de aluat însiropaţi. Sunt rumene, crocante şi înăuntru mieroase până la Allah. O să le vedeţi într-o poză mai jos, dar nu în toată splendoarea lor, că am mâncat-o.

Gust chiar şi un pahar de osmanlî şerbet la 3 lei. Aşa-numitul sirop otoman e un fel de must (mi-a amintit de şîra) foarte dulce, înnobilat cu scorţişoară şi alte mirozne într-un bidon din ăla tip Cumpăna. Te paşte diabetul după a doua gură, dar e faching delicios. Data viitoare cer reţeta.

Un adana kebab puţin ars şi nu foarte iute (25 RON) şi o porţie de mici turceşti excelenţi (20 RON) – ei le zic micilor chiftele, păgânii – vin însoţite de o lingură de humus, oleacă de bulgur şi o lipie. Le cucerim fără probleme. Nici în farfuria asta nu-i nimic sofisticat, dar cui nu-i place, să se ducă la Pavillon Ledoyen, ouais?

Încheiem cu ceai negru, încă un sirop din ăla fatal, o ţigară foarte satisfăcătoare şi îngheţată turcească cel puţin la fel de gumoasă ca aia de la Mangalia, probabil singurul motiv pentru care aş fi mers la mare de 1 Mai.

Trecem sfidători pe lângă baclavale, orez cu lapte şi plăcintă de griş. Nu în seara asta, băieţi. Poate mâine.

Amatori? Până pe 7 mai, Fundeni nr. 9, între orele 10 şi 21.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

3 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
kongo
kongo
6 years ago

n-am mai fost in cartieru turcesc din mannheim de prin noiembrie, asta pina acum 3 saptamini. s-a stricat totu acolo, comunitatea turceasca traieste in dusmanie.
la patiseru de la care cumparam eu era intotdeauan coada mare, acum nimeni (fetele mele merg la frankfurt la o scoala gülenista, aia cu erdogan nu mai cumpara de la mine). la restaurantu meu preferat de kebab (miel la foc de lemne) stateai la usa sa prinzi loc la masa, acum nici un sfert de mese ocupate (patronu nostru e cu ditib si erdogan si deci am pierdut restu de clienti). si asa mai departe in tot cartieru.
in numai citeva luni dusmania e totala in cartier, e un aer greu si compact, daca intinzi mina poti sa pipai ura.

trackback
Utopia Balcanica » Am mâncat un kebab în curtea şcolii. Vis bifat
1 year ago

[…] dar vibrant. Mi-a amintit de târgul anual de pe Fundeni, pe care sper să-l reîntâlnesc acum că tulpina de COVID nu mai e aşa […]

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net