SebaCând vine vorba de pretinşii oameni de dreapta creştini de la noi şi relaţia lor cu biserica, mai toţi suferă de două carenţe cât casa: problema finanţării cultelor religioase de către stat şi problema slugărniciei totale faţă de Biserică.
Ziceţi-mi şi mie care dintre ei are vreo problemă cu finanţarea BOR, construirea Catedralei Mântuirii Neamului sau orele de îndoctrinare religioasă pe bani publici din şcoli. Sigur că aici nu e doar X sau Y în culpă, asta e o meteahnă cvasiuniversală a conservatorilor creştini mioritici, fie că ne referim la aripa total-tembelă (cea filorusă: Capsali, Duca, Munteanu) fie la aia moderat-tembelă (majoritatea celei pro-SUA, vă lăsăm pe voi să îi intuiţi).
În cazul acelora din urmă, disonanţa cognitivă e cu atât mai penibilă, întrucât se pretind mari filoamericani, fani ai modelului anglo-saxon şi ai Părinţilor Fondatori ai SUA dar suferă de amnezie selectivă când vine vorba de Primul Amendament, ăla cu “statul şi Biserica să îşi vadă fiecare de a mă-sii”.
Mă rog, dacă prima e o problemă care ţine de sfera publică şi interesul general, cea de-a doua ţine mai degrabă de viaţa privată şi credinţa fiecăruia, dar atinge însăşi fibra morală a individului.
BOR a avut o grămadă de poziţii cretine de-a lungul timpului şi în anii recenţi:
– reclamarea la instituţiile abilitate ale statului a supermarketurilor care vindeau candele fără însemnele BOR, deoarece cultele au monopol consfinţit prin lege să comercializeze “obiecte de cult”;
– scandalurile de corupţie din cadrul înaltului cler, şpăgărismele generalizate din seminariile teologice, atât la admitere cât mai ales la repartizarea unei parohii;
– tentativele de a-şi însuşi prin simplul act de sfinţire o proprietate privată (sună SF?);
– încercarea de a falimenta cimitirele private;
– opoziţia constantă, asumată sau nu, faţă de restituirea proprietăţilor bisericii greco-catolice;
– tarifele mari practicate pentru căsătorii, botezuri, nunţi, îngropăciuni practicate în comunităţi sărace;
– declarararea anului 2017 drept anul comemorativ Justinian Marina, cel imortalizat de Jean Moscopol drept Patriarhul roşu. “Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!” (Fun fact: Facultatea de Teologie din Bucureşti e botezată după el!)
– înlăturarea preoţilor care nu strâng destui bani din vânzarea obiectelor bisericeşti şi prestarea de servicii precum şi caterisirea celor critici la adresa conducerii BOR sau consideraţi incomozi.
Unde au fost marii politicieni sau intelectuali creştini, fie ei pretinşi conservatori sau liberali, când biserica lor preferată comitea (sau comite în continuare) aceste măgării?
Care a fost atitudinea lor vizavi de practicile împotriva proprietăţii private şi ale pieţei libere ale clerului?
Slugărnicie totală.
Unii vituperează cu mânie proletară monopolurile închipuite ale capitalului străin dar tac ca mortu-n păpuşoi când vine vorba de monopolurile legale, consfinţite prin lege, ale Bisericii.
Nu doar că au tăcut şi tac – măcar dacă ar tăcea -, dar nu! Dacă îndrăzneşti să zici măcar pîs împotriva afacerilor Bisericii, ori e o conspiraţie ocultă sau a serviciilor secrete şi o tentativă de a distruge fibra milenară a poporului român şi credinţa strămoşească în vederea instaurării Noii Ordini Mondiale, ori e sexo-vetero-cultural-marxism care vrea să distrugă creştinismul şi civilizaţia occidentală bazată pe valorile iudeo-creştine aşa cum o ştim.
Dimensiunea falimentului moral al acestor formatori de opinie e dată de raportarea la omul simplu (pe care ei se bat cu pumnul în piept că îl reprezintă), extrem de credincios, uneori frizând habotnicia, în special în mediul rural.
Oamenii aceia simpli n-au nici un dubiu privind dreapta credinţă, n-au îndoieli catehistice dar o bună parte din ei sunt ori deziluzionaţi, ori de-a dreptul ruşinaţi de Biserică şi cler. La ei, motivele sunt în general mai simpluţe: luxul afişat de înaltul cler comparativ cu traiul omului de rând din comunitatea lor, foamea de bani a clerului sau înlocuirea preotului local iubit de către comunitate cu unul mai pilos sau bănos.
Şi tot ei, deşi n-au prea multă carte, dau dovadă de mai mult scepticism şi simţ critic decât toţi marii intelectuali creştini “de dreapta” care îşi rup gâtul să pupe în dos Biserica, şcoliţi pe la Sorbona sau alte universităţi de bon ton.
Vasile
