Crâşma asta din Galaţi a dat pe interneţ mai bine de 1000 de filmări cu lăutari de şcoală veche

Dar mai întâi o poveste.

Crescând într-o gospodărie destul de pretenţioasă, puştiul Vasile n-a ştiut foarte multe lucruri despre lăutari şi cu ce se ocupă ei exact. Sigur, mai vedeam crâmpeie de folclor cosmetizat la TV, mai răzbătea câte o nuntă din mahalaua de peste zid, mai fredona câte-un alt puşti de pe stradă o proto-manea auzită pe la ţară. Dar pe mine mă preocupau mai mult discurile mamei cu Bécaud şi casetele cu La Familia de la bişniţari. Oricum aveam gusturi paradoxale, lăutari îmi mai trebuiau.

Pe urmă am făcut paişpe, cinşpe ani şi, ca-n multe seri, m-am dus cu băieţii la o bere la Turist (înainte să devină BCR Café by Turabo). Eram singurii de acolo care nu-l apucaseră pe Dej. Chelner era un moş poreclit Stallone, pe care nu-l deranja că n-avem bani decât de doi mici. Alte epave semi-adormite drojdeau, plescăiau şi îl bombăneau pe Năstase sau cine fura pe vremea aia.

Acolo l-am văzut. Un garoi decrepit, chior de un ochi, mergea pe la mese cu un acordeon mai bătrân decât el şi cânta o adaptare după Avant de mourir. “Sunt vânzătoare de plăceri, îţi dau totu’ ce-mi ceri […]”. Am râs, că era chiar hazliu. Contrastul interpret-versuri era poezie pură. Sunetul ăla spart nu se potrivea cu cum ştiam eu că ar trebui să sune muzica dar eram fascinat.

Am crescut, am citit, am ascultat iar acum îmi place să cred că ştiu una, două despre oamenii ăştia interesanţi şi Hohnerele lor dezacordate.

V-am dus pe acest scurt ocoliş proustian fiindcă am găsit o colecţie foarte mişto pe youtube.

Nu sunt 100% sigur al cui e canalul Lăutarii de ieri şi de azi, dar pare să aparţină unui local care se cheamă Magnus, despre care am înţeles că-i un hotelo-restaurant undeva la Galaţi.

Ei bine, în acest canal sunt peste 1000 de filmări excelente cu lăutari de pe tot spectrul – mai virtuozi, mai urechişti, arhicunoscuţi sau complet obscuri. Câteva sunt preluate de la televiziuni dar majoritatea sunt înregistrate ad-hoc şi puse la “arhiva Magnus”.

Printre sutele de perle din acest cufăr virtual?

Febleţea mea, Sorin Necunoscutu, nu se dezminte.

[LINK MORT. Sper să reapară pe canal!]

Poate l-aţi auzit cântând cea mai brută Răpire din Serai de pe internet sau vreo fantezie animalieră. Aici, cu o bucată obscenă de pe vreo casetă de provinciali nouăzecişti şi o “În staţie la Lizeanu” ca la carte. (Între ele, un cuplet bucureştean din anii 80, dar nu din Drumul Taberei.)

Gicu Petrache a furat un portofel, l-a prins gaborii cu el.

Cântec sfâşietor de puşcărie pe care sigur l-aţi mai auzit, în varianta rebetiko-pop, la Dan Ciotoi.

Nu poţi să spui “old school” fără Ionel Tudorache.

[LINK MORT. Sper să reapară pe canal!]

Versatilul lăutar buzoian arată încă o dată că nu-l fac pe el imprecaţiile alea grele de pe Vlaşca. (Cu un interludiu à la Kenny Ball.)

Neluţă Neagu dă şi sufletul din el.

Doină de spital – Saint James’ infirmary blues de Colentina – pe care a consacrat-o Gabi Luncă.

Potpuriu instrumental rusesc cu Emil Pokemon? De ce nu.

[LINK MORT. Sper să reapară pe canal!]

Pe vremea asta, să te tot închizi în casă cu vodcă, seliodcă şi o nesfârşire de gânduri negre cât taigaua siberiană.

Eu mi-am făcut treaba, acu’ răsfoire plăcută pe youtube.