La o parte, Cocoşatu, regele micilor e la Popeşti şi-i spune Ciotoianu

În calitate de delegat al lui Vasile, tocmai am fost să adun informaţii de la micăria-grătărăria unui anume domn Marian Ciotoianu din Popeşti-Leordeni.

Dacă tot locuiesc în eternul şantier de lângă Bucureşti, mi-am asumat răspunderea de a testa micii de la Marian / la Ciotoianu / la Grătar înaintea şefului micilor de pretutindeni (cunoscut şi drept căpetenia bărboşilor ş.a.m.d.).

Trebuie să vă spun că m-a intrigat şi pe mine prezenţa lui Romică Ţociu, imortalizată în pagina de facebook a locului. Nu că aş şti mare lucru despre Ţociu sau că mi-ar stârni vreun interes viaţa dumnealui, dar trebuie să fie ceva acolo, în fundul Popeştiului, dacă ajunge un om de la televizor. În plus, Vasile zice că un om de 50 de ani pe care încă îl poţi prinde că-şi înşală amanta oficială cu amanta neoficială sigur mănâncă bine.

N-a fost greu să ne dăm seama care-i locul pe strada Miraslău 37-39, că era o coadă mare de oameni care încercau să pătrundă printr-o perdea de fum. Afară, două-trei mese de plastic înalte, să mănânci din picioare, înăuntru încă nişte mese mici de plastic cu scaune. În fund, două grătare uriaşe la care învârteau din greu nişte bărbaţi. Şi într-o parte, două frigidere burduşite cu cărnuri pentru ăia care vor să aibă plăcerea de-a sta în fum în propria curte.

Tavan de stuf şi mese Skol. O găleată uriaşă de muştar pe care scria Crenvurştilă. Cam ca la piaţă la mine la Galaţi. Dar coadă ca aia eu n-am văzut la vreo piaţă nicăieri, şi nici nu vă cred dacă încercaţi să-mi povestiţi de alte legende de pe la Sudului sau Obor.

Nu m-a dus capul să fac o poză la meniul afişat pe-un perete, dar pot să vă spun cu mâna pe inimă că preţurile sunt de bun simţ şi că au tot felul de cârnaţi şi cărnuri care par fantastice, numa’ că eu nu-s cea mai pricepută persoană când vine vorba de părţi ale corpului porcin sau bovin. De exemplu, eu nu-s tocmai sigură că ştiu ce-i aia o pizdulice în termeni de grătar. Dar mergeţi voi şi dumiriţi-vă. Pe mine mă interesau micii, despre ăia mă consider îndreptăţită să povestesc.

Ne-am uitat în jur cu atenţie: locul pare a fi ceea ce în termeni populari s-ar numi o bombă. Majoritatea clienţilor din jur nu păreau extrem de prietenoşi, mai ales când bărbatu-meu s-a gândit să facă vreo două poze la mulţime.

Nu am auzit pe nimeni să comande mai puţin de 10 mici, aşa că am zis să nu ne facem de rahat.

Mai ales că micul era 2 lei 50. Am comandat şi noi tot 10. Şi cartofi prăjiţi, o porţie mare.

Nişte băieţi eficienţi îţi preluau comanda în timp ce stăteai la coadă ca să fie cam gata când ajungi la grătar. Ţipau codificat înspre grătaragii, de nu înţelegeai nici ce zic, nici cum ţin toţi minte atâtea chestii.

Am primit 10 mici cât farfuria (aproape la fel de mari ca ăia de la berăria Ciucaş din Braşov), şi vreo 400 de grame de cartofi prăjiţi cu brânză rasă pe ei. Cartofii ok, păreau de-ăia congelaţi şi făcuţi în friteuză, dar câştigă puncte bonus pentru brânza rasă. De obicei tre’ să plătesc în plus la aşa mofturi. Porţia mare de cartofi, din care am mâncat pe săturate doi inşi, 10 lei. Practic, am lăsat acolo 35 de lei şi mai am 4 mici în frigider.

N-am zis încă nimic despre mici. Sunt cei mai buni mici pe care i-am mâncat eu în ultima vreme. Pe lângă faptul că-s mari cât farfuria şi mai ieftini decât în majoritatea birturilor, gheretelor sau restaurantelor, nici nu-s dintr-ăia moi, din care curge grăsime topită şi-ţi rămâne o fleşcăială îmbibată de bicarbonat în gât. Îs carne adevărată, consistentă, făcută exact cum trebuie. Nici prea arşi pe jar, nici prea în sânge. Poţi să te saturi şi din doi mici. Am mâncat trei şi abia mai respiram.

Pentru cine nu gustă verzuiul de bucătărie popeşteană, iaca şi nişte poze primite deunăzi de la Theo, cu aceiaşi mici, dar în mediul lor natural.

Mi-a plăcut şi că au program numai până la 8 seara. Practic, evită adunăturile de beţivi scandalagii, că pare că asta s-ar întâmpla acolo dacă ar fi deschis până mai târziu. Oamenii se ocupă cu cărnurile. Şi se ocupă excepţional, n-au vreme de pierdut cu alte prostii. Ar putea fi birtul popular de cărnuri al oricărei alte localităţi din ţara asta.

Dar e aproape de casa mea, şi nu pot decât să mă declar cucerită şi fericită.