Cândva trebuie să fi fost foarte greu să găseşti în Bucureşti o pizza ca la mama ei. Îmi amintesc, ca printr-o ceaţă groasă, epoca inflaţiei, a a Panipatului, a pizzei de “expres” ex-comunist, o pogace bombată cu bănuţi de crenvurşt şi telemea rasă. Pizza Hut ni se părea ceva luxos.
Pe urmă am cunoscut o speluncă de pe Dorobanţi unde, în clasa a 4-a, între şcoală şi pian, am mâncat o pizza care mi-a răsturnat micul univers. Avea ciuperci proaspete, caşcaval care se întindea, nişte verdeţuri nemaivăzute cu arome noi. Fascinaţia pentru pizza a personajelor de pe Cartoon Network începea să capete noimă. Avea şi biliard şi alcool ieftin, dar asta urma să apreciez câţiva ani mai târziu.
(Vasile, iar o iei pe arătură. Despre ce e vorba?)
Comparativ, azi trăim într-o eră a belşugului. Fiecare cartier are zeci de cuptoare, mai bune sau mai proaste, în zeci de pizzerii, osterii, trattorii. Poţi să capeţi pizza acasă la orice oră, s-o mănânci din mers, în maşină, la birou, sub birou. Poţi să te duci la Borgo Margherita sau la Belli Siciliani să cauţi the real thing. Poţi să mănânci pizza şi la arabi. Şi la micăria de la Miniş, dacă insişti.
Nici nu te mai surprinde când auzi că (încă) un italian vine să facă pizza la Bucureşti.
Totuşi, dacă din întâmplare auzi că italianul s-a stabilit pe teritoriul tău, te duci să-l saluţi şi să vezi ce-i poate pielea.
Teritoriul e Basarabia 52A, undeva între Muncii şi Câmpia Libertăţii, cam vizavi de parcul 23 August, într-o lăţitură a trotuarului unde înainte era o vinărie. De o săptămână şi un pic l-am ginit acolo pe Il Pizzaiolo, care pare a fi un mic take-away & delivery pentru post-siestă (17-23, de marţi până duminică) în faţa căruia s-a înjghebat o terasă cu scăunele de bar şi ventilatoare de cofetărie, dacă chiar vrei să mănânci în zgomotul bulevardului.
Meniul – o bogăţie de pizze – e la vedere, pe perete. Cică-i o pizza super autentică şi cu ingrediente aduse din Italia, iar scorurile sunt curajos de mari (25-40 de lei) pentru o firmă nou-nouţă într-un cartier deja plin. Şi ăsta ar putea fi un semn bun, nu?
Dacă cu marinara şi margherita suntem obişnuiţi, oferta de sporcacciona, imbarazzante, vergognosa şi veramente vergognosa sugerează că proprietarii au un umor al lor, pe care nu li-l poate lua nimeni indiferent cum se dovedeşte a fi pizza.
Încă o uşă şi găsesc tejgheaua, cuptorul impresionant din cărămidă şi pe Giorgio şi pe Andrei, despre care am citit că au făcut şcoala pizzei la Genova şi Napoli. Ambii sunt băieţi de treabă, mă lasă să le fac o poză deşi habar n-au că o să-i pun pe internet.
Le destăinui, în schimb, că vreau o caprese şi o malafemmena. O să coste 70 de lei – ba nu, 63, că e reducere 10% pentru că am venit eu s-o iau acasă. (Altfel, zona de livrare e destul de îngustă, din Popa Nan până spre Potcoavă.)
Mă învârt zece minute prin preajmă, cât să prind nişte pokemoni sau ce mai fac tinerii în ziua de azi. În acest timp, pizzele mele intră şi ies din cuptor.
Şi sunt nişte pizze napolitane foarte serioase.
Apreciez că Giorgio şi Andrei n-au făcut rabat de la usturoi. Ştiu că o spun des, dar meteahna asta chiar descalifică multe pizzerii din centru.
Îmi place şi că topingurile de pe malafemmena (ciuperci, măsline, ardei şi un salam maturat foarte satisfăcător) sunt distribuite uniform, cu grijă, ca pentru o sesiune foto. Vizual, e o pizza mult mai reuşită decât ultima pe care am mâncat-o la rivalii din Vitan, pe care zici că aruncaseră ingredientele din elicopter. Gustativ, aş zice că-s echivalente. Merită banii.
Poate doar blatul, perfect la mijloc, putea fi mai umflăţel pe margini (dacă tot susţin că-i dospit 48 de ore). E un pic cocos, cu accentul pe ultimul o.
Una peste alta, cinstitometrul a evaluat favorabil noul chioşc cu pizza de pe Basarabia.
Pizza: 5/5. Italiancă ochioasă, cu personalitate, nici un reproş major aici.
Ambianţă & serviciu: 4/5. Dacă-ţi place să mănânci la tejghea, în vuietul străzii, e curat şi oamenii locului sunt primitori. Mai trebuie doar verificat dacă au un livrator iute de picior, dar asta într-un alt episod.
Scoruri: 4/5. O să-i sperie puţin pe cei obişnuiţi cu pizzeriile de cartier, dar practică nişte reduceri pentru fideli.
Il pizzaiolo are o pagină de facebook şi un sait foarte bine pus la punct unde se pot face comenzi online.
Nu sunt degustator autorizat de pizza si chestii de genul, da’ daca ajungi prin partea cealalta de lume (Militari), iti recomand sa bagi un senvis(Porchetta ftw)/pizza de la baietii astia
https://www.facebook.com/buoniebellipizza/
Will do! Vreo legătură cu Buoni e Bravi de la Rosetti? Că şi p-ăia mi i-a recomandat multă lume.
[…] 4/5. Evident că nu joacă în aceeaşi divizie cu alde Pizzaiolo sau Borgo M., dar ţine piept oricărei pizze de masă gen Domino’s sau […]
[…] n-o mai observasem niciodată. Cred că-i chiar nouă. Pare un mic take-away de cartier în stilul pizzeriei lui Giorgio de pe partea cealaltă a parcului 23 august. Are pe o latură nişte plăcuţe haioase cu porecle de […]