Utopia Balcanica

Cronici cinstite: Jin Ding, chinezăria totalmente firească din mahalaua Baicului

Sunt unele părţi din Bucureşti unde nu se întâmplă niciodată nimic. Cartiere întregi despre care, dacă n-ai fost mai vagabond în adolescenţă, abia ai auzit. Nici nu eşti sigur dacă sunt cartiere. Sau ce sunt ele exact. Locuri cu nume exotice, dar frumos curgătoare, ca “Ozana”, “Pajura”, “Industriilor” sau “Baicului”.

Sunt şi multe restaurante chinezeşti în Bucureşti, gata să-ţi satisfacă pofta incontrolabilă de glutamat, unele fancy, unele fast-food, ba chiar şi cantinele din Dragon. Tot spun că într-o zi o să fac un clasament personal, dar oricum, majoritatea sunt în locuri cu vad şi au sute şi mii de mărturii pe google şi pe FB.

V-am făcut aceste două introduceri paralele fiindcă, recent, cineva m-a întrebat dacă am fost la Jin Ding, chinezul din Baicului.

Mulţumită tehnicii moderne, ştiam că-i acolo de când hău, cel puţin de vreo zece ani, dar nu, n-am fost la chinezul din Baicului. Hai să îndrept situaţia. M-am dus.

Am ajuns între Gara Obor şi Lidlul de la Doamna Ghica, în mijlocul unui peisaj industrial, vizavi de un depozit imens de cuptoare de pizza şi învârtitoare de şaorma. Chinezul din Baicului stă într-o casă galbenă, 2000-istă, cu două hornuri ameninţătoare ca nişte antene de gândac şi două lampioane roşii deasupra uşii cu tocărie de plastic. Promiţător!

Înăuntru, minus câteva elemente de kitsch asiatic şi un mic acvariu, e un aer de restaurant provincial.

E gol, probabil nu-i ora mesei în China, dar chelneriţa extra politicoasă, vorbitoare de o română încă nerodată, ne aduce meniurile imediat. Vreo doi confraţi ai ei trebăluiesc prin nişte cotloane. Să vezi chinezi într-un restaurant chinezesc e mereu semn bun.

Meniul e chiar intrigant, pentru un local aflat în mijlocul nicăierilor.

Mă aşteptam să fie chilipir. Nup. Scorurile sunt OK, dar umăr la umăr cu ale chinezilor dinspre centru. Felurile se învârt în gama 20-40, mai puţin raţa şi fructele de mare. Pe alocuri e surprinzător de scump: nu ştiu voi, dar eu n-aş da 78 de lei pentru pui de baltă în Bucureşti, oricât aş fi de fan. Sunt faching broaşte, eşti la 700 m de lacul Fundeni, do your thing, antreprenorule.

Dacă-i ziua când tocmai au intrat dividendele, pe lângă asortimentul standard de prăjeli şi bălăceli a oricărui restaurant chinezesc, se pare că Jin Ding face şi homar, crab sau saint-jacques (“scoici de geac” în meniu). Şi hot pot. Şi raţă pe care s-o înfăşori singur în mini-lipiile alea ale lor, vedeta apreciatului Peking Duck de pe Mihai Bravu. Cu de toate boss.

Fiindcă nu eram chitiţi pe sofisticăreală, am ales câteva preparate standard, mai degrabă ca să vedem cum le abordează pe meleagurile exotice ale Baicului (Baiculuiului?): furnici în copac, pui cu ananas, vită la plită încinsă şi nişte colţunaşi.

Între timp, o familie numeroasă de confucieni a intrat şi a urcat la etajul superior, unde am înţeles că sunt nişte separeuri. Poate sărbătoreau noul Huawei pliabil sau o zi de naştere. Erau mulţi.

De-a lungul după-amiezii, spre etajul cu chinezi au curs nişte supe imense, nişte langustine care arătau fenomenal, nişte peşti şi alte delicatese, dar să revenim la masa noastră.

Mâncarea lui Jin Ding nu mi-a revelat înţelepciuni de demult, dar e onestă şi chiar mai delicată decât mă aşteptam.

Reţeta de furnici în copac (tăiţeii transparenţi cu tocătură de porc) a lui Jin Ding diferă mult de omoloagele ei de la Chong Qing, Qian Bao sau Din Fu – mult mai domoală în ceea ce priveşte iuţeala şi usturoiala, mult mai pestriţă din pricina legumelor cubulite deasupra, ciorbă-style. Deloc rea, dar altfel.

Nici puiul dulce-acrişor nu-i obscenitatea prăjită în amidon şi îmbălsămată în sos mieros cu care ne-au obişnuit cârciumile enumerate anterior. E mai degrabă sotat lejer şi pe urmă îmbăiat. Exact ca puiul celor de la Peking Duck, că tot vorbeam.

Vita la placă – subţire, extrem de fragedă, sfârâia când a venit, nimic de obiectat. Colţunaşii, nişte colţunaşi decongelaţi cumpăraţi la sac din Dragon, dar nu s-ar fi aşteptat nimeni la altceva.

Ah, iar orezul a fost printre cele mai satisfăcătoare orezuri de care am dat în ultimii ani în Bucureşti. Se poate spune că m-am am-orez-at de el.

Nu pot să zic că mă pricep la hărţi gastronomice, dar am intuit că aici preferă aromele ceva mai delicate asociate cu estul Chinei. Deh, estul Bucureştiului hehe. Ospătăriţa mi-a confirmat că-i de lângă Shanghai.

De regulă, când zicem hai, bă, la chinezi ne gândim la bombele super-condimentate de (foarte laxă) inspiraţie szechuan, din exact cealaltă parte a ţării. Recunosc că mi-a lipsit puţin explozia aia de iute-şi-uleios, dar am fost plăcut surprins să constat că mâncarea chinezilor din Baicului nu-i nici extrem de sărată. Un loc bun de mers în perioada aia a lunii când iei decizii sănătoase.

Aşa că a fost loc de desert – clasicele pâinici cu lapte condensat, acum şi în varianta în formă de iepure şi umplute cu o umplutură despre care meniul scria că-i gem, dar era un soi de custard.

Nu ne-a deranjat nimeni, tipa ne-a primit exemplar, la televizor rulau nişte chinezării iar când am ajuns acasă n-am simţit nevoia să beau o cisternă.

Să vedem ce are de zis cinstitometrul.

Băutură: ?/5. E un mic restaurant chinezesc. Sigur, aveau nişte cutii cu desene ciudate în frigider, dar eu am băut o bere.

Mâncare: 4/5. Nu te duce sperând la o orgie în cerul gurii, e mai degrabă o şuetă prietenească pe limbă.

Ambianţă: 5/5. Curăţel, paşnic, luminos, tăcut, no-frills, no-pretenţii.

Scoruri: 2/5. Având în vedere că ai venit în Baicului, te-ai aştepta să te plătească ei pe tine, dar nu, sunt preţurile uzuale.

Sumar: 8/10. Una peste alta, o experienţă chill la care m-aş întoarce sporadic, atunci când creierii şi maţul au nevoie de odihnă.

Jin Ding (sau Jinding? Înseamnă muntele de aur, oricum), chinezescul din Baicului, e pe Baicului 66 şi are un site destul de cochet de unde face şi livrări. Şi o pagină de feisbuc.

shareuri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
shareuri