Utopia Balcanica

Organele Ilenei la Blid. Proces verbal de prânz cu lapţi, burţi, ficaţi şi alte părţi

V-am povestit deja că am fost în sfârşit la Blid, birtul lui Cosmin, şi v-am avertizat că urmează să aibă loc un weekend dedicat organelor, sub spatula neiertătoare a prietenei noastre Ileana. Weekendul trecut, adică.

Asta trebuia să fie o reacţie la cald, numai că Vasile e o lepră puturoasă şi abia acum a descărcat pozele dân aparat.

S-a chemat Orga(n)sm, domniţele au leşinat, cârciuma a fost burduşită şi per total cred c-a fost un succes.

(Iar dacă nu-ţi plac organele, stai, nu citi, o să mănânc într-o bună zi supă cremă de gulie, special pentru tine.)

Voilà, mes amis, organele Ilenei.

Da, ştiu, e complet ne-delicat dar sună amuzant aşa că o să mai rostogolesc un pic acest joc de cuvinte din fundul curţii.

Am început prânzul cu un sirop de brad cu sifon. Nu vreau să mă trotilez la prânz, că tre’ să fiu limpede în cap ca să pun pozele astea pe blog peste o faching săptămână. Mă bucur că la Blid au siropuri.

O luăm uşor. Nişte icre de crap şi ştiucă din clasorul interbelic de reţete al lui Constantin Bacalbaşa. Spumoase şi uşoare.

Icrele au fost însă numa’ mizanscena pentru adevărata miză piscicolă a weekendului: găleata de lapţi mulsă cu sârg de la cine ştie câţi crapi. Oh wow, n-am mai mâncat lapţi de prin 2009, când încă erau în meniu la Micul Golf.

Lapţii sunt o materie nu tocmai binecuvântată cu gust, dar mătăsoasă şi untoasă, care te cucereşte tactil. De fapt, ştii ceva? Sunt ca creierul. Dacă mă legi la ochi şi-mi dai creier pane şi-mi spui că-i lapţi pane, s-ar putea să mă păcăleşti. Sunt convins că e o lecţie de viaţă aici: între centrul tuturor facultăţilor la animalele superioare şi spârcâz de peşte diferenţa e chiar minoră.

Au fost însoţiţi de sosul iadului, care credeam că-i ceva super iute dar e doar denumirea interbelică românească pentru thousand island, Marie Rose, sos rusesc sau, cum îi zic ruşii, ketchuneză. Nu, nu e iute. De fapt, trebuia să ştiu asta fiindcă am citit despre sosul iadului într-un Playboy vechi. Atât de intelectoal sunt mâncaţaş.

Tuslamaua, adică sora scăzută a ciorbei de burtă, iac-o şi pe ea. Poate un pic ne-usturoiată pentru gusturile mele de om al cavernelor. La Lehliu îţi dau ăştia la tuslama şi mujdei, şi hrean, s-o faci o crimă împotriva umanităţii desăvârşită.

Păcat că-i aşa timidă, că nu-i doar cu burtă, e şi cu uger. Poate nu ştii, dar ugerul e dulce şi fraged (ca o limbă mai moale, aş zice) şi chiar are un parfum lăptos. E printre cele mai bune părţi comestibile ale oricărei vietăţi.

Singurul vegan care citeşte asta tocmai şi-a aruncat calculatorul pe geam. Fuck you vasile, a mormăit el înainte de a se retrage în budoarul său de vegan.

Surpriza zilei a fost, culmea, cel mai conservator dintre organele propuse de amfitrioancă. Ficatul, boss. De viţel, la cratiţă, tot după o reţetă a lui Bacalbaşa. (Avec son petit piure de morcovi decorativ şi o lingură de ceapă dulce.)

De regulă, când cineva te invită în oraş la un ficat, e un ficat gătit prea tare, adică o jignire cauciucată la adresa viţelului. Ăsta a fost un ficat impecabil, caramelizat pe dinafară, roz şi zemos înăuntru. Un omagiu înălţat vieţii.

Din păcate, nu sunt extrem de inteligent şi n-am pozat şi o secţiune prin acest ficat, aşa că mă vei crede pe cuvânt. Oricum, nu arunc cu cuvântul impecabil în orice talpă.

Am alăturat ficaţilor o simplă şi încântătoare salată de cartofi cu muştar. Quaint e cuvântul pentru care mi-e lene să găsesc o traducere exactă.

…şi care i se potriveşte şi desertului, aşa-numitele graţii de franzelă, straight outta culegerea lui Kogălniceanu şi Negruzzi. În esenţă, frigănele, în care am înfipt furculiţa cu scepticism pentru că ideea de frigănele mi se pare tâmpită. S-a dovedit a fi o prăjitură cu şarm, uşoară, tolerabil de dulce, însiropată şi cu parfum de scorţişoară. Ca un clinchet de zurgălău dăruind o tuşă de inocenţă finalului de orgie sângeroasă cu interioare de animal.

Având în vedere cât e de simplă şi de simpatică, nu văd de ce Cosmin şi prietenii săi n-ar putea introduce prăjitura-frigănea în meniul permanent, mai ales pentru ăia care au mâncat aşa ceva când erau copchii şi-s nostalgici.

Cu tot cu diferite siropuri şi limonăzi şi nişte murături, nota de plată a fost vreo 160.

Limba cu verdeaţă şi creierul la cuptor au rămas negustate, dar cât putem şi noi, bieţi oameni, să balotăm la o singură masă. Oricum am dormit dup-aia de zici c-aş fi mâncat tuslamaua cu tot cu vacă.

Meniul sezonului şi programul serilor tematice de la Blid le poţi consulta pe feisbuc.

Ileana găteşte prin alte părţi fancy-shmancy şi o poţi stălkui şi pe ea tot pă febe.

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

camaramotului.ro

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net