Utopia Balcanica

Şarja zemoasă de mici care a salvat onoarea cateringului de pandemie

Cum i se întâmplă adesea omului cu planuri mari, universul şi-a închis toate cârciumile exact în primăvara în care mi-am propus să scriu muuult mai des pe blog despre cârciumi.

Dă-l în cîcat, e doar universul. Ne descurcăm noi cumva. Comandăm de mâncare, în ultimă instanţă. Comandăm de mâncare şi mâncăm uitându-ne, anesteziaţi, la Doc Martin pe netflix.

Ştii tu, jumate din bucuria unei vizite la restaurant e restaurantul în sine. Mirosul, decorul, sfârâitul, clinchetele, meniul, interacţiunea umană cu dârlăii şi dârlicile care dau viaţă unui local. Curierul de la glovo nici măcar n-are consideraţia să se întoarcă după un ceas să te întrebe dacă ţi-a plăcut.

Până la urmă, să-ţi faci nişte furnici în copac ştii şi singur. Să faci acasă o coşmelie din Baicului unde face furnici în copac un chinez transpirat în timp ce-şi dă mesaje pe Weibo cu mătuşa din Shanghai, mai greu. Asta cumperi când ieşi în oraş.

Şi ştii ce mai e foarte greu să faci acasă, într-o bucătărie de 3×3, când te desparte o ordonanţă militară de moşia ta semisălbatică de pe malul bălţii?

Mici.

Micii – o formă de kebab, până la urmă – nu poţi să-i faci într-un apartament şi să fii împăcat cu tine însuţi. Poate ai suficientă imaginaţie ca să-ţi păcăleşti pofta de mici cu nişte pseudo-mici la tigaie sau la cuptor. Mici-surogat. Mici-metadonă. Dar orice om ştie că the real deal, când n-ai propria ta curte la îndemână, sunt micii obţinuţi de la o micărie, cu fum şi muzică şi muştar la găleată.

Ei bine, s-a întâmplat. După o lună şi ceva de rezistenţă eroică, creierului meu de dimensiune standard şi performanţă medie i s-a activat, subit, ganglionul poftei de mici. What now?

(N-a ajutat deloc că mi-a arătat Miruna ce mici wunderbari a făcut ea pe balkonul ei din ţara unde locuieşte acum.)

Prima mea reacţie a fost să-mi completez declaraţia cu “alimente esenţiale” şi să dau o fugă la micăria din piaţă, care încă funcţionează ca take-away de mici, dar ghinionuţ, căci doamna Ruxi trage zăvorul la şase seara în perioada asta de viitoare tristă amintire. Ehei, a sosit timpul, dragă vasile, dintre toate căutările posibile pe goagle, s-o bagi pă aia cu “mici online”.

Atunci mi-a piuit detectorul: Popasul cu Mici, o bombă din cartier căreia-i dau târcoale de un an de zile fără să-i fi călcat vreodată pragul, de frică să nu mă dezamăgească.

Cine a bântuit vreodată mărginimea Pantelimonului sigur a văzut-o. Popasul cu mici e o micărie clasică, cu etno-pop şi gazon-mochetă, ascunsă într-un fel de gang la picioarele iconicului turn de apă de lângă Postăvărie şi parcul Morarilor.

Am fost un pic mirat, un pic încântat când l-am găsit pe foodpanda. Pentru când avem voie afară, uite-l pe street view:

Exact aşa cum mi-l aduceam aminte de când mă întâlneam cu el pe stradă, singurul artificiu de branding al Popasului e că şi-a numit ceafa “ceafă de porc barosan” şi cârnaţii “cârnaţi de fiţe”. Asta ar trebui să ne atragă, în absenţa tradiţionalului norişor de fum care ţi se înfige în nas şi te trage înăuntru. Clic.

Avem de-a face cu cel mai spartan meniu de pe internet, chiar şi pentru o micărie. Mici şi cârnaţi, ceafă şi ceva de pui. În funcţie de stoc, posibil şi un cârnat iute de Pleşcoi sau o pastramă de berbecuţ. Fucking atât. Nici măcar pâine sau cartofi, de care mai găseai când îi vizitai fizic. Pâinea şi cartofii sunt un moft burghez de care ne putem dispensa în această perioadă de grea încercare.

Solicit, cu intermedierea ursului panda alimentar, şapte mici la 4 lei bucata (am aflat ulterior ce stă în spatele acestui preţ peste media cartierului) şi o bucată de pastramă.

Toate astea au venit ca vântul şi ca gândul în, hm, 15 minute, însoţite doar de nişte muştar proletar şi nişte furculiţe. Care va să zică, publicul ţintă al acestui birt sunt oamenii care au acasă pâine, nu şi tacâmuri. Seems legit.

Dar ce mici frumoşi! Lungi şi identici ca nişte soldaţi prusaci.

Cel mai rapid şi mai satisfăcător unboxing posibil. Şi Duamne măiculiţa domnului şi toţi sfinţii de la Acachie la Zaheu, ce parfum.

Dap. Popasul cu Mici din curul gri al Pantelimonului mi-a furnizat direct acasă unii dintre cei mai buni mici găsibili în Bucureşti. Rumeni afară, suculenţi înăuntru, usturoiaţi până la ceruri şi cre’că de două ori cât ăia de la Obor. Nu, nu mi-au scăzut mie aşteptările fiindcă-i pandemie. Habar n-am cine-s gagiii care i-au fript şi de unde vine carnea, dar ăştia chiar sunt nişte mici cinstiţi. Merită patru lei piesa.

Recunosc că speram la măcar o amărâtă de chiflă, dar am avut prezenţa de spirit să-i întâmpin cu nişte cartofi noi, courtesy of piaţa Miniş. Bravo vasile.

Pastrama am asociat-o unui mujdei ştrengar, cu oţet şi mărar, care n-a mai încăput în poză. Umbrită de gloria micilor şi cam scumpă (21 de lei o hălcuţă solitară!), e totuşi o pastramă fragedă, de un roz sănătos şi doar atât de sărată cât să ceară o bere rece. Neavând dozator de Bergenbier acasă (aş face păcate pentru o bere populară la halbă zilele astea), am asociat-o unei Nemţene de 7 lei şi ceva de la carfurul de proximitate.

Once more, with feeling.

În condiţiile astea chiar n-aveam emoţii, dar confirm: micii au trecut şi temuta probă a frigiderului, rămânând şi a doua zi pufoşi şi moi, numai buni de un sandviş matinal.

Pornim şi cinstitometrul de criză pentru nişte măsurători rapide.

Mici: 5/5. Feed me, master.

Meniu: 3/5. Nu ştiu dacă să-i apreciez că iau în serios ideea de alimente esenţiale sau să-i bombăn că n-aveau în ofertă o amărâtă de chiflă.

Scoruri: 3/5. 21 de lei pastrama, fără nimic alături, ăsta nu-i chiar preţ de Morarilor. Da’ suntem în criză, iar micii fac 4 lei fără dubiu.

Livrare: 5/5. Băeatul şi-a câştigat un ciubuc zămos aducându-mi micii încă fierbinţi. Curierii sunt nişte eroi.

Verdict: 8/10. După o serie întreagă de experienţe despre care mi-ar fi fost silă să vă scriu, tot nişte mici zămoşi au salvat onoarea cateringului de pandemie. Revenim mai la vară cu detalii cărnoase din teren.

Nu vreau să trimit pe nimeni cu sacul la pomul lăudat de vasile, dar voi include cu dragă inimă locul ăsta pe lista scurtă a micăriilor din est, întru împlinirea sufletească şi mai ales trupească a prietenilor noştri din sectoarele 2 şi 3.

Şi te rog, apreciază că n-am făcut niciun joc de cuvinte înfiorător cu foodpanda-mici pentru ciufut-pandemici, mititeic-away punct com ş.a.m.d.

Pentru când trece nebunia, Popasul cu mici e pe Morarilor nr. 1, aproape de intersecţia cu şoseaua Pantelimon. Bombiţa are şi o pagină de FB (cu un URL foarte inspirat – zero ca noi, hehe), iar până vom putea să-i inhalăm pe viu fumul îmbătător putem comanda micii cu pricina pe foodpanda şi cred că şi direct, apelând numărul indicat pe feisbuc.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

1 Comment
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
trackback
Utopia Balcanica » Cronici cinstite: Popasul cu mici, tot Pantelimon dar cu bossanova şi pisici
3 years ago

[…] de la care, în izolare, comandasem cu succes nişte mici zemoşi şi lungi de care n-am fost […]

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net