VasileThe Den a fost un bar bun. Mi-a părut totalmente rău când a pierdut lupta cu economia. Ştii cum e când se închide un bar unde erai de-al casei. Pomelnicul se lungeşte cu un nume iar tu laşi acolo încă o bucăţică din tine. Oftezi, te muţi în alt bar, repeţi.
M-am tot întrebat ce s-o fi ales de curtea aia grozavă până când, răsfoind google maps după cu totul altceva, am constatat că tocmai a devenit Bistro Lanka.
Stai, Lanka vine de la Sri Lanka? Cât de interesant! Sigur vine de la Sri Lanka, că n-o veni de la Paul Anka.
Convoc dârlăii şi dârletele, ne suim în mystery machine şi aterizăm pe Traian 147, între Hala Traian a copilăriei şi Foişorul ortopediei. Nu departe de unde a răzbit câteva luni minunatul vecin nepalez Aditi’s, până să se mute prin Berceni pe undeva.
Curtea e goală (e încă devreme) – dar gol înseamnă paşnic, şi ne plesneşte senzaţia de casă părintească. Cineva tocmai pleca şi părea satisfăcut.
Doar scaunele şi mesele s-au schimbat, imprimând cârciumii un vibe mai hip-urban decât avea predecesoarea ei studenţesc-vamaioată.
Ne întâmpină omul locului şi meniul locului.
Omul e un pic emoţionat, presupun că se întreabă ce hram purtăm şi ce vânt ne aduce pe aici, dar e amabil şi dornic să ne explice chestii. Ochim şi un bucătar, probabil partea srilankeză a afacerii.
Meniul e ascuns după un QR care aşteaptă pe masă. Reuşesc să-mi amintesc cum pisicii mă-sii se scanează un QR şi îl răsfoiesc. Oferta e simplă: patru-cinci feluri mari şi late (fiecare în câteva variante), două supe, nişte aperitive. India, un pic de Indonezia, un pic de Indochina – cum mă şi aşteptam de la Sri Lanka, unde n-am fost niciodată da’ am un prieten care a fost.
Deschidem seara cu un set de gustări asiatice generice.
Nişte pan rolls, adică ce ar numi americanii egg rolls, adică pacheţele dolofane cu legume şi pui prăjite în pesmet, şi nişte colţunaşi cu porc perfect corecţi. Au venit cu un sos iute delicios şi un sos de soia clasic. Au fost bune, dar nu cât s-o sun pe mama să-i povestesc.
Bem o bere.
Berea e rapidistă – Griviţa lui Lucescu-nepotul, în varianta gold: un lager prietenos, uşor mieros & citric. S-a mai cerut nişte limonadă cu sirop şi s-au făcut nişte cocteiluri care arată bine. Îmi pare rău că n-am găsit în meniu vreun lassi sau alte lactate. Anticipând iuţeala care va urma, m-am mirat. Poate data viitoare.
Calculăm asaltul asupra Sri Lankăi profunde. Eu îmi rezerv un ocol, că mi-a făcut cu ochiul supa tom yum.
M-era dor de ea. Focoasă, acră. Înarmează-te cu şerveţelul de şters fruntea, vasile. Bogată în cozi de creveţi şi rondele de calamar. Vegetale – doar nişte beţe parfumate de lemongrass. Cea mai bună ciorbă pe care nu ştie bunică-ta s-o facă. Şi e mare.
Habar n-am dacă supa asta, pă care eu o ştiam de thailandeză, chiar se consumă şi la Colombo sau a ajuns în meniul Lankăi de pe Traian doar de dragul varietăţii. Oricum, cealaltă supă e o cremă de porumb şi zău, când ai de ales între cremă de porumb şi dracul ăsta…
După o dezbatere scurtă, optez pentru curryul de vită. Primesc tradiţionala grămăjoară de orez asediată din toate părţile.
Are şi o pălărie de papadam prăjit, pentru crănţănit sau folosit pe post de căuş. Fotogenică, dar cam uleioasă.
Inspectez aranjamentul în sensul acelor de ceas. La ora trei, carnea, rezonabil de fragedă, într-un curry roşu, dens dar blând, din care răsare o steluţă de anason. La şase, un talaş iuţişor. Cred că e pol sambol – nucă de cocos, ardei iute, acru (limetă?) şi umami (fish sauce? peşte uscat? mi-e prea foame să investighez). Mm, răzătura asta de cocos chiar e ceva special – şi specific. La nouă, un curry verzui, dulceag dar nu foarte, de banană şi vânătă. La doişpe, dhal (terci, pă româneşte) de linte galbenă.
Una peste alta, multe texturi, multe arome, arhi-îndestulător şi în culorile steagului Sri Lankăi. Un succes.
Nu-i frumos, dar recunosc că am băgat nasul şi în farfuriile comesenilor.
Am gustat nişte kottu roti. Kottu roti e stir-fry-ul clasic srilankez, cu zdrenţe de roti (lipie subţire) în loc de orez sau tăiţei. Imaginează-ţi nişte Kaiserschmarrn austriece, pe urmă uită-le complet, că-i cu totul altă mâncare.
Nu în ultimul rând, nu ştiu cum sunt alte kottu dar kottu ăsta e un munte de kottu. Cu vită, cu multă varză şi morcov pentru crocănţeală, cu ghimbirul regulamentar, cu toate prafurile Asiei. Plăcut. S-a înţeles de minune cu nişte sos iute rămas de la colţunaşi.
Alex, lasă-mă să-ţi pozez kottu. Huehue, bancul ăsta n-o să se învechească prea curând.
Varianta srilankeză de nasi goreng – un fel de paella exotică, cu pui şi creveţi – e la fel de inimoasă, dar mai picantă. Când zic inimoasă, da, mănâncă doi oameni din ea şi al treilea fuge cu oul ochi din vârf. Când zic picantă, e pentru papila mea de român moale. Presupun că înghiţitorii de flăcări profesionişti ar putea să negocieze ceva şi mai şi.
Nu ştiu cum au fost tăiţeii cu fructe de mare că acolo n-am mai ajuns, dar iată-i în toată familiaritatea lor.
Distracţia, în cinci inşi, cu multe băuturi şi hăhăială, ne-a tapat de vreo 360 de lei plus ciubuc. N-aş şti să-ţi zic ce cât a costat exact. Un fel principal, 30-patruj’ de lei, parcă? Nici berea nu mi s-a părut oribil de scumpă. Suntem în Bucureşti, foarte aproape de buric.
Scaunele sunt cam spartane ca să zaci în ele peste program, dar ne-am simţit bine – şi nu era doar nostalgia curţii în sine. Mai venim. Data viitoare ne aventurăm la ceva mai iute. Poate acel devil chicken.
Viaţă lungă şi prosperitate noului Bistro Lanka de pe Traian. Cinstitometrul confirmă.
Mâncare: 4/5. Sunt convins că mai e loc de scotocit în patrimoniul gastronomic sinhalezo-tamilez. Poate o “specialitatea săptămânii” ca să nu ne plictisim? Altfel, ce-am mâncat am mâncat bine.
Băutură: 4/5. Bere decentă, cocteiluri corecte, ce ţi-ai mai putea dori? Ah, ştiu, un lassi rece şi spumos, dulce sau sărat, să te ajute în lupta cu ardeiul.
Atmosferă: 5/5. Gagiul cu care am interacţionat – presupun că însuşi antreprenorul – a fost binevoitor şi simpatic. În rest, e curtea bătrânului The Den, ştii exact unde mergi.
Preţuri: 3/5. E un bistro curăţel între Foişor şi Hală, ştii exact unde mergi.
Bistro Lanka s-a înfiripat recent pe Traian nr. 147 – unde era cândva The Den. Are şi o pagină de facebook care s-ar putea dovedi utilă (şi am bâjbâit un pic s-o găsesc pent’ că nu e singurul bistro Lanka de pe planetă).
Update: am mai trecut p-acolo recent. Au acum şi un lassi cinstit (dulce). Devil chickenu’ e fix cum sună.
