VasileTaman când mă gândeam la ce-or mai face colţunaşii lui Aditi, zbing zbong, o notificare pe ceas. Un mail care mă invită la deschiderea oficială a unei băcănii cu nepaleze, Kirana Pasal. E semnat de mister Alok, cu care am mai interacţionat acum mulţi ani, când mi-am cumpărat cămăşi de la Boem urban. Verific – Kirana pasal înseamnă băcănie în nepali şi mister Alok e nepalez, deci clar e o băcănie nepaleză.
Cum să ratez o deschidere de băcănie etnică? Oricum trebuia să refac stocul de prafuri după ultimul episod maniacal de curryuri la ceaun.
Mă duc la băcănia nepaleză (pan-sud-est-asiatică, mai degrabă). Veşti bune: nu-i într-un fund de Andronache, nici în Dragon şi nici în nord, la fiţe – cele trei burice ale tăiţeilor din Bucureşti. E pe Ştefan cel Mare, colţ cu Viesparilor, fix vizavi de spitalul Colentina. La un parter umbros, după nişte duzi, lângă un business de sicrie pe care l-am decupat din poză.
Spaţiul nu e nici mic, nici mare. E cât o băcănie.
Preţurile nu-s nici de en-gros, nici de hip boutique. Sunt de băcănie.
(Comparabile cu ale marketurilor orientale din estul oraşului, dar mai mici decât ale băcăniei de gen din piaţa Matache, am uitat cum se cheamă.)
Multe prafuri. Mm, câte arome.
Mult orez. Poţi să-ţi iei chiar şi un sac de 20 de kile de orez dacă eşti înam-orez-at de această grăunţă.
Linte, năut, snacksuri indiene (năutul iute crocant e o puturoşenie, dar e de vis), sâmburi de lotus, lipiuţe, pani puri instant, chutney, murături made in India. Ce conţin de obicei magazinele astea.
Sosuri thai şi indoneziene. Tăiţei de la branduri din Coreea (Nongshim) şi Thailanda (Mama) cu care am mai avut onoarea de-a lungul anilor. Nudălşii nepalezi, marca Wai Wai, aşternuţi discret pe raftul de jos, au fost aspiraţi de alţi muşterii înainte să iau şi eu câţiva să-i încerc. Dorul de casă are prioritate.
Un raion mic cu oale-minune şi aburitoare de orez într-un capăt. În celălalt, un mini-raion cu pastă de dinţi ayurvedică, beţe parfumate, eşarfe de rugăciune nepaleze, borsete şi elefanţi. Evident că n-am rezistat deşi e douăşcinci de lei un elefant.
O băcănie cinstită. Am încălecat pe vreo 200 de lei şi m-am ales cu câteva luni de condimente, mango pickles şi tăiţei.
Inclusiv din ăia extraiuţi şi din ăia peştoşi cu felii de panda roşu simpatic. (Înainte să întrebi: eram undeva unde n-aveam beţe, da?)
Când să-mi iau bonul, să fac o namaste şi să plec, domnul Alok a insistat să-mi ofere în dar încă un elefant atârnabil şi nişte khada colorate în caz că mă apucă vreun fior religios. Am făcut şi această poză din care reiese clar că el are fierbătoare de orez la vânzare şi eu am bartai capul.
Kirana Pasal, vizavi de spitalul Colentina, can’t miss it. E şi pe gugle.
