Utopia Balcanica

Bucuros de revedere, Tulcea şi împrejurimi. Picanca lui Ivan pescarul şi kebab surpriză sub munţii Măcinului

Astă primăvară am fost pe la Tulcea cu păsărarii, am pozat pelicanul creţ, codalbul barosan şi pescăraşul albastru şi am omis complet să-ţi scriu despre asta pentru că sunt o lepră (şi de atunci mă simt prost faţă de SOR). M-am distrat, am învăţat, dar uăf!, n-a apucat să mănânce şi sufletu’ meu la Ivan Pescar pe faleza Dunării, unde pomul e lăudat pentru peşte.

Adineauri am ajuns din nou (din întâmplare) prin părţile alea. Hai să reparăm măcar una din cele două gafe şi să mâncăm peştele.

(Ştiu, avem Ivan Pescar şi acasă dar nu e pe malul unei ape, plus că una din anecdotele cu care întâmpin orice musafir în oraş e că cel mai bun peşte din Bucureşti a fost dublu-McFish şi ăla nu se mai face.)

OK, deci Tulcea. Planeta s-a oprit în 2004 şi lumea a coborât la gârlă să-şi facă selfieuri. Încă puţin şi arteziana cu luminiţe o să cânte un potpuriu tembel cu Floyd, Michael Jackson, imnul de stat şi valsul lui Eugen Doga.

E plin ochi la Ivan Pescar, zici că nu-s alte cinci birturi cu peşte în amonte şi în aval. O fi un semn. Citesc meniul. Îmi place cum sună. Oare şi gustă cum sună.

În epoca restaurantelor “pescăreşti” cu somon şi creveţi tărcaţi, e chiar reconfortant să vezi o cârciumă care documentează diversitatea Deltei. Clipoceli slave (malasolcă, siliotcă) sau greceşti (plachie, scordolea). Specii care moţăie pe aici din vremea brontozaurului, ca păstruga, sau care au debarcat abia secolul trecut, ca rapana şi carasul. Chiar şi şubă sau (ah, oau, ce nostalgie, d-asta făcea bunică-mea) ştiucă umplută, dar tre’ să le comanzi din timp. Subînţeles, vinuri vesele de Sarica şi Istria.

Dacă prăjeau şi obleţi, erau compleţi. (Şi dacă aveau ţuică de Tulcea, heh heh.)

Salata cu (nu, nu de) icre de ştiucă (32 de lei) nu e rea, dar nici să-ţi sucească vreo perspectivă. Presupun că-i aceeaşi pe care o cumpărăm la cutiuţă sub brandul Deltaica. Dacă vrei să ştii o treabă, fii boier şi dă de trei ori pe atât pe icrele de ştiucă au naturel.

Siliotca (25 de lei) – scrumbia sărată pe pat de ceapă roşie – se topeşte în gură.

Saramura de somn (56 de lei) e o bucată onorabilă de peşte cu fix atâta parfum de mâl pe sub piele cât trebuie, botezată cu o zeamă lungă fără dumnezei. Singura legumă din tablou e o felie de pătlăgică turtită. Unii prieteni ai noştri, care consideră peştele pretext pentru ardei, roşii, usturoi, s-ar fi dus să se arunce în Dunăre. Adică ştiu, saramură sensu stricto, apă cu sare… Mă rog, peştele e bun. Iar io în materie de saramuri oricum o prefer p-aia albă pe care am cunoscut-o la Babadag într-o vară mai blândă.

A venit şi picanca de ştiucă (53 de lei) – am citit despre ea acum şapte mii de ani la Radu Anton Roman şi nu puteam să n-o chem. Ştiuca se fileţeşte (trăiască mă-sa cui ştie să dezoseze acest peşte), se prăjeşte şi se acoperă cu o mermeleală zacuscoidă. Roşii, ardei, vin şi usturoi. Teoretic e picantă, de fapt (după ce mănânci ani de zile la nepalezi şi srilankezi) e doar picancă. Are cam multă sare, dar presupun că-i OK pe căldurile astea. Cre’ că au lipovenii o vorbă – nici un şpriţ fără electroliţi.

Preferata mea din toată parada a fost de departe scordoleaua (54 de lei). O să zici că m-am dilit dar e un fel atât de simplu, de prietenos, de umplător şi – mai important – de greu de greşit. Piure pufos de cartofi, şalău fiert, usturoi cu toptanul. Atât. Usturoiul e vioara întâi. De-aia se şi cheamă scordolea (usturoială, în greceşte).

(Varianta de faţă e doar un intro în lumea scordolelei. Unii o fac cu nuci, alţii cu pâine, unii moale, alţii groasă. Cu peşte fiert, cu batog, cu melci, cu raci. Doar nu cu craci.)

Scump la Ivan Pescar? Da, mai ales pentru anul 2004, cât e la Tulcea azi. Bun? S-a bombănit pe ici, pe colo dar n-am trimis nimic înapoi. Capcană de turişti? Da, dar presupun că sunt capcane mai urâte în care poţi nimeri. Când mai ajung în Tulcea o să încerc restul falezei să văz dacă e vreun pescar mai breaz decât Ivan.

Oricum, e clar că sunt locuri mai rele unde să fii pisică.


În afară de peşte şi şpriţ, din pricina căldurii n-am reuşit să mai fac la Tulcea decât două lucruri povestibile.

Evident, să mă uit la şi mai mult peşte şi să procur încă nişte şpriţ.

În centrul Tulcei, lângă o patiserie în care cred că erau 70 de grade (helău, ITM-ul), e magazinul Cramei Liuta (sau e Liuţă? nuş’) unde vânzătoarea e amabilă şi Arida e 15 lei ceea ce io consider că nu prea poţi să baţi în materie de băuturi răcoritoare de vară. Am plecat cu un bax, îmi ajunge o săptămână? Hei, am mulţi prieteni.

Tot în centrul Tulcei – e un oraş mic, practic numa’ centru – e un muzeu ecoturistic cu acvarii, animale împăiate, pescari împăiaţi (sper că erau totuşi de plastic) iar la ieşire poţi să-ţi iei propriul tău drac de baltă sau caras uscat cu ochi înfiorători, de la un domn care e expert oficial™ în drăcuit balta şi uscat carasul.


La întoarcere eram chitiţi să dăm un ocol pe la Sarichioi după ÎNCĂ nişte cai verzi piscicoli…

Se mănâncă simplu şi frumos la gagiii cu plita de pe malul lacului.

Dar gândul de a prânzi sub cerul liber în canicula asta tâmpitoare mi-a făcut răuţ la stres şi am decis că acel crap va trăi să mai mustăcească o zi în abisul de mică adâncime al Razimului.

…prin urmare am făcut un ocol pe la Măcin fiindcă răsfoiam io harta de-a-n boulea şi mi-a mirosit a kebab.

Yep. Nu ştiu să împăturesc tricouri dar pot mirosi kebabul prin teleolfacţie. Şi oricum mă bucur să revăd himalaia tocită a Măcinului – e de o frumuseţe, hai poate nu rară, dar în orice caz de o frumuseţe.

Lângă micii munţi, în micul oraş Măcin se află un mic fast-food turcesc, rămas probabil de la otomanii care odinioară zburdau pe aceste meleaguri. Se cheamă Istanbul (uneori şi Istambul) şi arată ca genul de loc unde ori capeţi o boală necunoscută ştiinţei, ori mănânci supercinstit pe bani foarte puţini. Ce-o să fie oare?

Cineva a fost în Germania pent’ că pizza e cu Schinken şi lahmagiunul e spezial.

Simţi suspansul? Ei bine, n-am căpătat nici o amibă intestinală întâlnită până acum doar pe staţia spaţială Mir, ci am mâncat supercinstit, doi oameni flămânzi, cu exact 99 de lei. (Am pus virgulă, da? Să nu înţelegi că am mâncat doi oameni flămânzi pentru că e posibil să fie ilegal.)

Am încercat dürümul locului, la 25 de lei. Kebab de pui în lipie subţire, cu cartofi şi salăţi. În loc de tradiţionalul mayo-ketchup provincial din găleată, doar un geagic lejer de vară. (Hai să nu-i spunem tzatziki acasă la turc.) E adevărat că n-am consumat multe alimente din regnul şaormă în ultimul an, dar din câte au fost, ăsta a fost cel mai bun. Dap. La Măcin, dintre toate locurile.

Am luat şi un bol din acelaşi geagic (20 de lei) sărat-răcoros, care a venit însoţit de o pâinică plăcută. Am băut limonadă (8 lei, parcă) şi ne-am şters mustăţile cu şerveţele Aro (gratis).

La urmă am luptat cu o kiymali pide (34 de lei) cât am putut, deşi jumate tot a ajuns în portbagaj pentru mai pă seară. Pizza turcească cu carne tocată mărunţel – aşa scrie pe afiş, să înţeleagă şi tanti Coca de peste drum – cu ceapă, ardei şi geamite stratul de brânză şi ou, zici că nu e gata podul de la Brăila şi tre’ să mergem noi să tragem la odgoane pe şantier.

OK, Istanbul de la Măcin.

Podul de la Brăila e gata, pare ţeapăn, e încă moka să-l treci, avem Golden Gate acasă. Mi s-a făcut poftă să-l văd pe fra-su mai mare de peste Dardanele.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

3 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Robert
Robert
9 months ago

Ieiiiii pentru Crama Liuta (eu îi zic Liuța, ca și cum ar fi o mătușă în vârstă): la sediul central din Babadag e 8 leu litrul, deci 15 lei la Tulcea (la magazinul lor) e foarte cinstit comparativ cu 25 de lei La Doi Pași de Jurilovca.

raluca
raluca
9 months ago

La patiseria aceea din centru(am fost toamna/iarna, n-am simtit sauna, dar sper sa se rezolve problema cu temperatura) merita incercata o branzoaica, daca n-ai facut asta deja.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net