VasileAi putea crede că oamenii care scriu despre mâncare pe internet sunt o gaşcă veselă de buddy-buddies care se bat toată ziua pe burtă şi se trag de şireturi nonstop, dar nu, nu chiar.
Suntem mai degrabă nişte motani căţăraţi unul în pom şi altul pe gard, care se uită urât unul la altul şi uneori se hâsâie când scrie unul dintre ei primul despre un loc nou deschis despre care voia şi celălalt să scrie dar csf sunt o lepră puturoasă.
Auăleu maică stai aşa că glumeam. Ne iubim ca fraţii, dar ne vedem rar pentru că avem vieţi complicate şi carneţele încărcate. Aşa că m-am bucurat fff tare când m-a invitat Dragoş să facem o expediţie până în Călăraşi doar fiindcă acolo există un fastfood care se cheamă El Foodadore.
Da, man, înţeleg perfect de ce vrei acolo. El duamne iartă-mă Foodadore. Normal că şi io sunt curios ce ascunde această denumire învăluită în magie şi bătută doar de pizzeria La Românul din comuna Gălbinaşi. Let’s do this.
(* Chiar sunt o lepră puturoasă aşa că e foarte posibil ca tu, cititorule, să fi citit varianta lui Dragoş încă de acum o săptămână. O să încerc să n-o plagiez prea tare.)
Şi uite aşa, într-o dimineaţă fierbinte de pulivară, am scos din sertar mustăţile false de inspectori culinari şi ne-am cărat până hăt, în lunca umbroasă care a dat omenirii bacul de Bulgaria şi pe fostul ministru Mircea Ciumara.
Şi pe Ştefan Bănică.
Aterizăm nu în vreo zonă selectă a Călăraşilor, ci direct în parcarea knauflandului de lângă stadion. (Alături e un bazin de înot care pare închis. Normal, e weekend. Cine vrea să înoate în timpul liber.)
El Foodadore aşteaptă cuminte. Deşi e ora prânzului, fata de la tejghea se plictiseşte nevoie mare şi printre cele două-trei mese umblă doar un vânt fierbinte de stepă. Ofof, ce început care nu promite nimic. Toto, am senzaţia că suntem în continuare în Kansas.
Toată alcătuirea asta e cam out-of-place. Oferta e ciudat de sofisticată pentru o parcare de hipermarket în bumfuckistanul de sud: pulled pork, kafta, humus, brisket de vită, Philly cheesesteak, fajitas? Şi toate astea la preţuri de Călăraşi.
Mă dezamăgeşte un pic absenţa sandvişului libanez cu ficaţi (apare în meniu da’ cică chiar n-a avut succes). Ău well, rămân suficiente drăcii de încercat. Le comandăm aproape pe toate. O să beau şi o bere pentru curaj, că e trecut de ora 12 şi tot nu conduc eu.
Comanda plasată, crucioiul făcut. Sunt pregătit (am lăsat chiar şi vorbă acasă) pentru orice gastro-dezastru ar urma. La nevoie, oprim la Partid la Lehliu când ne întoarcem.
Dar stai aşa să vezi trăsnaie: nu e rău deloc ce ne aşterne El Foodadore pe masă.
Prima sosită e kafta în lipie la şaişpe lei. Adică un mititel de calibru mare, din vită şi oaie, rumenit în cuptor şi foarte zemos la mijloc, uns cu humus şi împachetat cu legume proaspete şi murături.
Chiar şi dacă ar prepara doar ruloul ăsta simplissim, el foodadore ar fi binevenit oricând în Bucureşti. Ar putea chiar să coste dublu la festivalul de hipsteri şi tot l-aş mânca.
Similar, sandvişul cu pulled pork care – dacă îmi amintesc bine din notiţele lui Dragoş – a costat 22 de lei. Carnea e ultrafragedă, pâinica la fel. Sosul barbecue din tub şi varza roşie la conservă dez-fiţoşesc un pic tabloul, dar chiar şi aşa, vorba bunică-mii când îi plăcea ceva foarte mult, “hm, merge”.
Crispy beeful (adică un şniţel de vită în pesmet panko) e talpă, adică poate l-aş mânca dacă mi-ar fi superfoame, dar având în vedere că am băgat adineauri la jgheab bartai sandvişoiul, chiar nu cred că merită osteneala sau cei 30 de lei. Nu putea fi totul perfect în Călăraşi.
Dar a venit cu nişte cartofi foarte cinstiţi pentru un fasfud lăturalnic, plus o ceşcuţă de plăcere vinovată cu aromă de trufe.
Surpriza zilei e sandvişul cu brisket de vită (29 de lei) pe care a trebuit să-l aşteptăm vreo juma’ de oră fiindcă halca de carne abia ce ieşise din cuptor, unde a stat douăşpe ore sau ceva de genul (dap, slowcookăie şi la Călăraşi oameni!) şi era încă ultrafierbinte.
În tot acest timp am aflat şi despre patronul ciudatei gherete, un gagiu din Liban care are mai multe afaceri în branşa cărnurilor pe aici prin sud. M-am întrebat pentru o clipă de ce se căpoşeşte să o ţină deschisă, ba chiar să o extindă, deşi vadul e subţiratic şi călărăşenii reticenţi.
Ştii ceva? Acuma nu îmi pasă. Io nu mănânc fuziuni şi achiziţii, eu mănânc mâncare. Iar sub această grămadă de murături din acest papuc pufos de pâine (hehe, ştiu, pentru că asta înseamnă ciabatta în italiană) e o hălcuţă de piept care 100% se topeşte în gură.
Să mergi la Călăraşi doar pentru sandvişurile astea? Tre’ să fii un pic diliu. Să mergi la Călăraşi pentru plajă la Dunăre / să-ţi vizitezi mătuşa / Muzeul Dunării de Jos şi să nu opreşti la sandvişurile astea? Tre’ să fii un pic diliu.
Nici măcar cafeaua nu e groaznică. (Am băut şi o cafea şi a fost OK, asta vreau să zic.)
Două săptămâni mai târziu, creierul meu încearcă încă să calculeze de ce e şandramaua asta în Călăraşi şi nu la parterul blocului de vizavi de mine în loc de păcănele sau farmacie. Voi mai rumega această problemă de geografie.
Sandvişurile fiind consemnate, uite şi selfiul cu Dragoş şi cu mine care a pus capăt tuturor zvonurilor calomnioase cum că noi doi am fi de fapt unul şi acelaşi mâncău.
În primul rând că el nu are strungăreaţă şi e mai înalt.
Doi foodăcioşi, hăh. (Glumă glumită de vasile, stare bună, schimb cu iphone.)
Dacă nu cumva s-a închis de când am fost noi acolo, El Foodadore se află în Călăraşi, pe Bd. Republicii 39, între knaufland şi stadionul AFC Dunărea. Insist asupra faptului că se cheamă El plm Foodadore. Are şi o pagină de feisbuc.
