VasileHei am fost la un concert în Ruse acum două săptămâni!
Ca să auzi pe cine, vasile?, n-a întrebat din nou nimeni niciodată.
Kottarashky (un fel de cotoiandru sau mâţârlan) adică Nikola Gruev e un bricoleur muzical din undergroundul Sofiei. Poate l-ai prins mai demult la Balkanik sau prin Control cu Kottarashky and the Raindogs. Opa hey. Balkan beatul ăla din liceu – undeva între OMFO înainte s-o dea pe bardcore mistic şi Subcarpaţi când nu ţine frontmanul să emită mesaje. Muzică curată, de dat din cap şi şlapi în zăvoi la Krapeţ.
Am ţinut morţiş să trec gârla până la Ruse ca să-l aud live în ipostaza ceva mai recentă Kottarashky and the Preachers – proiectul său născut prin 2022-23 şi dezbărat de aspectul folcloric (care e minunat dar de care te mai şi saturi). Ştiu, ştiu, e în aceeaşi seară cu ceremonia Sex Pula Pistol, dar zău că după vreo şase SPP la rând chiar şi roboţii au nevoie de un pic de cooldown.
Am strâns oastea, am mers în Mica Vienă transgiurgiuveană, am mâncat un cârnat, am băut o bere (despre astea mai încolo).
Şi am coborât la Max Club pe Alexandrovska unde pe la miezul nopţii ne cântau Kottarashky şi prietenii săi.
Surpriza a fost locul în sine: un beci-club old school direct din 2005, cu tapet care imită cărămida, cash only, ieftin. Aerisit, curăţel, lume bună. E chiar şi Vlad Mitev aici cu care putem să stăm la poveşti şi care ne face cunoştinţă cu who’s who în Ruse.
Deloc-surpriza a fost că Reconstruction of Speech e muzică fucking şmecheră. Prestaţia trupei e fără reproş (cel puţin pentru urechea mea sferto-competentă) iar kotaraşkiul de la butoane trăieşte această artă de zici că ieri a descoperit-o. N-am mai văzut un om aşa fascinat că munca lui place altora de când mi-a ieşit mie bine un desen prin 2022 şi m-am uitat în oglindă ca să-mi ţin minte faţa.
Bucăţile în sine? Un triphop garnisit cu nişte world music, funk, blues, krautrock, usturoi, curry, un ardei din ăla mic etc. dar care e construit din – aicea e gimmickul irepetabil, wonder what they’re gonna do next – sample-uri din speechuri istorice ale secolului trecut. Kennedy, Kohl, Mandela, Thatcher, îi ştii dar sunt desfăcuţi în particule care nu mai înseamnă nimic şi transformaţi în instrument muzical.
Gând spontan: e ca atunci când asculţi un cântec într-o limbă necunoscută şi creierul tău e liber să-i injecteze ce sens are el pe stoc în momentul ăla. Al meu a avut un fior totalitar (think “difuzoare cu propagandă pe clădirile unui oraş distopic”) dar poate doar fiindcă-i 2025 sau sunt io încă setat pe Laibach.
Alt gând spontan: e ca şi cum piesa aia din anii 90 de la Crystal Method (mă uimesc şi io uneori cu această memorie!) s-ar fi liniştit, ar fi mers la şcoală şi la bibliotecă şi ar fi ajuns cineva.
Sorry că nu ştiu să fiu critic muzical. Mai bine mă întorc la desene şi şaorma iar tu poţi asculta singur albumul pe youtube sau pe spotify sau pe bandcamp. E doar oleacă mai chill decât interpretarea live, bun pentru muncă sau mers cu maşina. Sper să iasă şi pe disc la un moment dat, că simt că am 200 de lei.
Între timp s-a terminat de cântat şi de butonat. Artistul a dat un shout out special către cei 8-9 trăsniţi în NATO veniţi de la Bucureşti, ceea ce a fost foarte drăguţ.
Ne-am tras în poză dar am ieşit urât amândoi. Am fost prevenit că urmează Kottarashky Sando, cu acordeonistul Sando Sandev.
[…] fiindcă tot am traversat gârla preţ de o noapte ca să-l ascultăm pe Kottarashky şi să socializăm cu prietenii noştri bulgari, hai să notez aici două locuri unde mi-a plăcut […]