VasileŞtiu că am promis Şaorme secrete™ iar azi mă voi apropia periculos de Şaormele arhicunoscute, dar poate mai e careva aici care n-a învăţat încă pe de rost sfertul ăsta de oraş. Şi dacă tot eram prin preajmă –
– adică pe Lizeanu, în mahalaua unde a vieţuit odinioară Ion Ţuculescu (1910-62), cel mai şmecher pictor român al secolului douăzeci, ale cărui totemuri lunguieţe misterioase prefigurau abundenţa de şaorma a epocii noastre, dar într-o formă idealizată, cu mânere (ce concept! şaorma cu mânere!), uite, îţi las nişte artă să beleşti ochii la ea –
Vasile, pls stop. Ai băut o bere la Retro la motociclişti, creierul tău reptilian cere şaormă şi vizavi e clasicul cartierului, Hama Grill.
Hama Grill n-or avea aura de legendă a lui Genin sau amploarea Dristorului dar şaormăria lor e the real mcCoy (îţi dai seama după miros) şi lumea ştie deja asta (îţi dai seama după agitaţie).
Doar se cheamă Hama după oraşul din Siria şi nu după cabluri şi mauşi.
Acuma tocmai e oră de vârf, se munceşte, se strigă comenzi, tulumbele tre’ schimbate, auăleu habibi câtai haosul. Nici nu apuc să mă uit în meniu. Şaorma pliz.
*Fun fact: ăsta e (sau era, cel puţin, într-o vreme) printre puţinele locuri din oraş unde poţi să mănânci fudulii de berbec. Yum! Dar azi am venit pentru şaormă. Nu oricare – aia rulată, tostată şi porţionată, finger food arăbesc, makizushi al deşertului.
Sperând că am fost auziţi, ne strecurăm în micuţa sală de mese să tragem de un airan şi o palestino-cola şi să ne bucurăm de ASMR-ul clefăitului poliglot în surdină.
Un amuse-bouche crănţănitor de falafel pregăteşte terenul.
E pur şi dur, prăjit intens, tocat gros, chimionos, nebotezat cu verdeaţă, însoţit de un polonic de ceva pe bază de tahina şi de murături orientale crocante (sărate ocnă, evident).
Ronţăim şi aşteptăm şi fredonăm imnul cartierului.
În staţie la Lizeanu / stăteam şi îmi beam ayranul / când văzui venind o formă / tubulară de şaormă.
(Solo de clapă KORG.)
Îmi pare rău că lumina rece nu mă lasă să captez glorioşenia preparatului, va trebui să mă crezi pe cuvânt, e o şaormă glorioasă în simplitatea ei.
Lipia subţire, stil clătită, conţine doar o brumă de zarzavat, o amintire de tahina şi foarte, foarte, dar foarte destulă carne.
O apuci folosindu-ţi policele opozabil (mişto în ordinul primatelor, nu-i aşa bro), o muşti, molfăi un pic – şi brusc strada Lizeanu a dispărut. Eşti singur cu fermitatea rustică a berbecuţului şi cu aroma de lanolină a grăsimii topite, pe care ştii deja că o vei purta în mustaţă şi în cerul gurii până joia viitoare. Eşti o omidă fericită într-un cocon de carne.
Singura notă amăruie vine de la amintirea că erau vreo două dughene în Pantelimon unde făceau băjeţii şaorma fix aşa, şi s-au închis.
Cartofii vin dintr-un congelator dar sunt OK, nici sleiţi, nici săraţi. Sosul susănos-onctuos e acelaşi ca lângă falafel. Murăturile de nap şi castravete taie bine unsuroşenia – dar nimic care să-ţi abată cu adevărat simţurile de la jertfa aia primordială din lipie.
(Recunosc că n-am încercat niciodată varianta de pui, dar ceva îmi zice că i-ar bucura foarte tare pe nostalgicii şaormei pe care o făceau libanezii în Bucureştiul lui ’99-2000, înainte să se inventeze varza şi ketchupul.)
Cu tot cu aperitiv plus vreo 20 de minute de adulmecat ca Nastratin Hogea, cred că ne-am fi săturat dintr-un singur exemplar. A fost produsă o caserolă în care am transbordat surplusul. Merită să fie micul dejun al campionilor.
Ofranda? Vreo 130 de lei, inclusiv lichidele. Decent, în Bucureştiul lui 2025, pentru ceva pe bază de oaie care ar sătura trei gagii sau patru gagic- VASILE NU FI SEXOFON.
Dacă vii doar în vizită, o şaorma “la mână” e între 25 şi 35 de lei. Face.
Cinstit la Hama. Şukran & pe curând.
Şi dacă tot suntem aici, iaca o ocazie bună să-ţi amintesc că aproape săptămânal, aicea pe blog, încerc te anunţ de concerte & alte hepăninguri din Bucureşti, iar unele uneori sunt la Retro, chiar peste drum de Hama Grill. Nimic ca o şaormă după nişte beri, dacă berile se termină înainte de 11 noaptea, când închide la şaormă.
Iar Hama Grill e pe Lizeanu nr. 30, între tipografie digitală şi pompe funebre (ah, şarmul mahalalei). Are şi un site unde poţi să răsfoieşti meniul. Livrează în zonă. Are şi instagram dacă eşti genul ăla de voyeur.
