Utopia Balcanica

Bufet suedez nepalez. Am revenit la Isha să văd cât all-you-can-eat pot să eat

Isha de pe Vasile Lascăr e un loc cozy şi are acum şi o terasă umbroasă în fund. Mi-a plăcut ce-am probat din meniul à la carte. Normal că m-am dus să bag o fisă la all-you-can-eat, mai ales că n-am mai auzit de multicel de un asemenea demers în Bucureşti (undeva cred că-i de vină şi relaţia complicată a românului cu bufetul suedez).

Am fost băiat deştept şi am venit devreme. Vreun ceas mai târziu era deja cam forfotă în jurul smorgasbordului – şi ăla amplasat destul de aproape de mesele oamenilor da’ deh, restaurant mic.

M-am întâlnit acolo şi cu Ligia (of Balkanik fame), prietenă a localului, care sper să nu se supere rău pă mine că am capturat-o în poza cu holdele mănoase de curry. Hello!

Varietate decentă de curryuri, gustărici, sosuri, chiar şi un dulce fff reuşit (gulab jamun, adică biluţe brânzoase în sirop).

Mi-au rămas în minte:

– clasicul butter chicken, călduros, cremos, bogat;
– paneerul (brânzetu’ specific, cică e făcut in-house) tras în tigaie cu chili;
– korma (verişoară cu ciulamaua) de miel. Blândă, lăptoasă, cu o aromă de oaie super-discretă, exact opusul curryului lu’ Tănase, de care m-am îndrăgostit din alte motive;
– un biryani cu creveţi ca la carte;
– chiftelele de ceapă şi momoşii cu legume. Chimion, cardamom, schinduf, atâta aromă. Şi atâta iuţeală, aviz amatorilor. Transpiri un pic pă chelie.

Două excursii la bufet / m-au satisfăcut complet, cum stă scris în Bhaglajgheab-Gita. Modest, ştiu. Da’ mai vin.

Trataţia: 85 de lei. Mi se pare rezonabil, chiar dacă băutura e scumpuţă la Isha. Merită mai ales dacă a) ţi-e foarte foame sau b) nu eşti super-iniţiat în bucătăria indo-nepaleză şi vrei să încerci mai multe drăcii fără să fii nevoit să îţi faci mulţi prieteni şi să mergi cu ei şi să se uite semi-urât la tine când le iei de sub nas ultima bucată din felu’ preferat.


*Întâmplător, sau poate fix de-aia am decis să apăs publish acum şi totul e o conspiraţie, şi mâine, miercuri, 12 iulie, e bufet all you can eat la Isha între patru după-amiaza şi zece seara. Probabil o să se întâmple tot aşa, din două în două săptămâni.

**Au şi un concurs pe instagram.

Isha e pe Vasile Lascăr 81, la jumatea drumului între Gemeni şi Trei Beţivi.


(Bufet cu curry srilankez, dar mai mic şi mai pentru aficionadoşi, găsim şi la Mathara la Obor.)

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul), Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău.
Dă nişte cafele pe patreon | Dă o cafea pe ko-fi | Cumpără un tricou

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!