C’est en septembre când cartoful perfect se rumeneşte la caşcarabeta lui Sammy din Krapeţ

Nu mai fusesem de vreo şapte ani la Krapeţ dar anul ăsta n-am mai rezistat şi i-am făcut o vizită, să sting lumina şi să încui sezonul cât încă e căldicică marea.

Cred că ai văzut deja pă instagram cam care a fost atmosfera, dar ţi-o şi povestesc: smochine coapte, rachiu de la vecini, grămezi de pepeni, pisici tolănite pe bărci ruginite, un răsărit oranj ca mecla lui Trump, grauri şi prigorii, rulotişti pliindu-şi acareturile, nisip în părul de pe picioare, melancolie, yada yada. Îţi dai şi tu seama cum e Krapeţul în septembrie / Quand les voiliers sont dévoilés / Et que la plage / Tremble sous l’ombre d’un automne débronzé.

Dar tu vii pe acest blog mai degrabă ca să citeşti despre băgat la jgheab, iar la capitolul ăsta singura apariţie nouă din Krapeţ e karavankata lui Sammy, o caşcarabetă gen food truck cu o terasă încropită de unde se vede foarte frumos marea.

Zi tu că nu arată invitător şi boem. Foarte în spiritul locului. La Jurnal şi la Morski Briz s-a tras oblonul iar la Jana e naşpa, deci aici o să ne facem veacul.

În spatele tejghelei e Sammy (cred că îl cheamă Anghel de fapt), un hipster cărunt şi tatuat, mereu într-un tricou mai funky decât al meu, de la care te-ai aştepta mai degrabă să pună discuri la Rewind decât să prăjească hamsii în Krapeţ dar mă rog. Poate le prăjeşte post-ironic.

N-am poftă de ţaţa aşa că întreb ce peşte mai zdravăn are pe stoc. Îmi arată cei doi bibani de mare proaspeţi din frigider (cine a zis că doar la fiţe îţi alegi peştele?). Pe unul dintre ei îl revăd zece minute mai târziu, grătărit, zemos, uleios-de-măsline şi cu pielea crocantă. Parfumat cu lămâie şi cimbru.

Prin vecini, o salată şopska şi o pulpă de pui unsă cu nişte sweet chili generic. Fast food cinstit, fără pretenţii (exceptând pretenţia de vreo 75 de lei pentru peşte, dar prospeţimea costă, nu? – la Micul Golf aş fi dat mai mult, cred), fără surprize.

PE URMĂ AM GUSTAT CARTOFII.

Tăiaţi mare, rumeniţi exact cât trebuie, dulci ca o zi de vacanţă, cu crusta subţire şi miezul păstos. Măiculiţă, Sammy.

Nu cred că am mâncat nişte cartofi prăjiţi atât de mişto în ultimul an (şi i-am pus la socoteală pe ăia făcuţi de mine). Am simţit chemarea cartofului şi a strămoşilor săi până la Cieza de León şi Sir Walter Raleigh. Am căscat ochii ca regele Coreei când gustă ceva, în telenovela aia cu bucătăreasa de Michelin care se duce înapoi în timp la curtea regelui Coreei.

Din păcate, brânza de ras pe cartofi nu e cea mai strălucită nicăieri în Bulgaria. Mai e şi bartai epidemia de imitiraş în ţara aia – brânză lungită cu ulei de palmier şi alte căcaturi – aşa că nici nu ştiu ce e de fapt albul ambiguu din vârful cartofilor.

Cu nişte brânză de burduf sau o telemea veche de oaie probabil s-ar fi prăbuşit sub propria perfecţiune, generând o gaură neagră care ar fi înghiţit tot Krapeţul, poate chiar şi farul din Şabla.

În fine, am aruncat în mare orice sentiment de vinovăţie, am comutat de pe “ce rămâne luăm la pachet?” pe “mai cerem o porţie?”,a fost frumos.

Am revenit la Sammy a doua zi pentru un burger (chiftea cam pătrunsă, sosuri din comerţ dar chiflă brioche şi legume proaspete – decent pentru un burger de rulotă) şi pentru o ceafă imensă de porc pe care, din păcate, am uitat s-o trag în poză.

Şi, razbira se, pentru admirat cum răsare luna din mare prin ciobul verde al Zagorkăi şi small talk cu ceilalţi trei turişti rătăciţi.

Bariera lingvistică ne-a împiedicat să devenim prieteni la cataramă (mi-am promis că o să învăţ mai bine bulgară până la anul), dar până să plec, Sammy tot m-a cinstit cu un pahar mare de ţuică cu gheaţă (producţie proprie) şi mi-a arătat un desen pe care l-a primit lunile trecute cadou de la Andrei Mihăescu – ce mică e lumea – pe care l-a descris ca “Romanian boy Leonardo da Vinci”.

Dacă Andrei e Leonardo da Vinci al crochiurilor cu caşcarabete (şi eu sunt Leonardo da Vinci al comparaţiilor tâmpite), Sammy e cu siguranţă Leonardo da Vinci al cartofilor prăjiţi.

Ne revedem în altă vară, bătrân lup de mare din rulota de pe faleza Krapeţului între debarcader şi Yaniţa care are şi o pagină de feisbuc unde postează cam o dată pe an.