Vasile…, din câte ţin minte, era ce dracu’ zice ăla.
https://www.youtube.com/watch?v=b_hK2QwO-KE
N-o să găseşti asta pe nici un sait de lyrics, dar a purta căciula de-a căţeaua înseamnă a purta căciula pe o ureche.
Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.
În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul), Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău.Dă nişte cafele pe patreon | Dă o cafea pe ko-fi | Cumpără un tricou
S-ar putea să te intereseze
ala e iagupov? daca da, imi place melodia, ca-s fan zdob. daca nu, e o mizerie. nu-s bipolar; decat daca ala nu e iagupov. daca e iagupov e reusita. etc. m-am imbatat. ‘ai pa.
Ţin minte parcă că în acei ani toată lumea credea că-i Roman dar de fapt nu era Roman. I might be wrong tho’
Până-n 2005, eu auzisem de „de-a cățeaua” (pe oltenește d-a cățaua) într-un singur loc: într-o poezioară total politically incorrect, dar care-mi era dragă de nu mai puteam, cu tot cu personajele din ea. Pe scurt, un țigan găsea pe drum o potcoavă și le explica ălor mici ce e cu aia:
Numai una și-ncă una
Și cu una de-ar mai fi
Ar fi tocmai; și-apoi tetea
Și vreo „alba”-ar mai găsi.
Și cu ele-apoi pe alba
Tetea las’ c-o potcovi.
Alba tetei cea găsită,
Când te-i face potcovită
>>>Și cu șaua de-a cățeaua,
>>>Să se mire mahalaua,
Dediu-n deal și dediu-n vale
Tot pe alba lui călare!
Ei, și pe urmă mai era, venea finalul comic. Aur curat, zic.
Eu de la Creangă, din povestea lui Ionică cel prost. “În satul acela erau o mulțime de feciori de gospodari, care de care mai chiaburi și mai țanțoși – tot de cei care umblă cu chebea între umere și poartă căciula pusă de-a cățeaua.”
Dar nu pot să neg că mă interesează finalul comic al baladei cu pricina.
M-a apucat nostalgia și l-am sunat pe tata s-o reconstituim cap-coadă. Exista într-o cărticică de pe când era el mic, dar cărticica e acasă-n pod, iar podul nostru e șifonierul cu Narnia. Noroc cu memoria de familie.
Iote deznodământul, dacă vrei trimit și restul:
Cine zice că-i din lai?
Parcă-i vodă, parcă-i crai!
Iar la toamnă, alba tetei
Va mai face și-un surel.
– Hei, surel, surel, surel,
Să mă sui și eu pe el!
– Să te sui? țiganul strigă
Către danci – și hai de-l prinde
Și-l așează pe bătaie
Și-l sucește și-l întinde.
– Na, tâlhar! Să ții tu minte!
Nu-ți mai iert așa greșeli.
Cum te-apuci, lua-te-ar dracu’,
Mânzul crud să mi-l deșeli?
Hah! :) Mi-ar plăcea să o citesc integral (şi să aflu cine-i autorul. Sau culegătorul.)
Nici unul din noi nu-și mai amintește ce nume era trecut acolo, că altfel îl anunțam din prima cu aplauze. Dacă-l găsim în Narnia, îi facem dreptate.
Acum poate aflu și eu ce-i ăla daicos. Ne amintim clar cuvântul, dar ce era… Tata-și aduce aminte că ar însemna „câștig”, dar nu știe de unde știe. Și eu, deși am crescut pe o stradă destul de țigănească, în afară de „haoarde” nu știu nimic. Spre părerea mea de rău.
Deci, in its unmitigated glory:
Caii țiganului
După daicos ca țiganul
prin meleaguri treierând,
un țigan pe drum mergând
o potcoavă-a fost găsit.
Și gândind ce-o fi gândit,
în desag frumos o puse
Și spre casă-i a pornit.
Când ajunse-acasă, dancii
Înainte-i toți ieșiră
și cu cârdul, iuți ca uliul,
Peste traistă-i năvăliră.
Tot scoteau și tot ziceau:
– Dictai lapte și slănina,
Dictai brânza și făina!
Acuma – cârlobătura!
– Ei, trăsni-te-ar Dumnezeu!
Teteo, ce-i în sacul tău?
– Ce să fie, ian potcoava!
Ia-n-auzi, potcoavă dictai!
Potcătură potcovată,
Tare-i strâmbă, cârlobată
Și sucită și-nvârtită,
Și-apoi dar și găurită?
Când duminica s-aude
La biserică tocând,
Bălălău și bam făcând,
Nu cumva de-acestea face
Popa, teteo? – D-apoi cum?
– Și de unde-ai fost găsit-o,
Măi tetică? – De pe drum!
– Da’ măi teteo, se mănâncă?
– Hapoi cum?
– Da-ndrăcit mai ești, măi teteo!
Și la ce ți-i bun acum?
Asta-i bună, dragul tatei,
Pentru cal, de potcovit!
Trebuiesc de toate patru.
Una-i asta ce-am găsit.
Numai una și-ncă una
Și cu una de-ar mai fi
Ar fi tocmai; și-apoi tetea
Și vreo albă-ar mai găsi.
Și cu ele-apoi pe alba
Tetea las’ c-o potcovi.
Alba tetei cea găsită,
Când te-i face potcovită
Și cu șaua de-a cățaua,
Să se mire mahalaua,
Dediu-n deal și dediu-n vale,
Tot pe alba lui călare!
Cine poate să-i mai zică
Cioară, stancă? Mămulică!
Cine zice că-i din lai?
Parcă-i vodă, parcă-i crai!
Iar la toamnă, alba tetei
Va mai face și-un surel.
– Hei, surel, surel, surel,
Să mă sui și eu pe el!
– Să te sui? țiganul strigă
Către danci – și hai de-l prinde
Și-l așează pe bătaie
Și-l sucește și-l întinde.
– Na, tâlhar! Să ții tu minte!
Nu-ți mai iert așa greșeli.
Cum te-apuci, lua-te-ar dracu’,
Mânzul crud să mi-l deșeli?
Ave.