L-am descoperit pe Azis în studenţie, când campam la Durankulak. Barul de pe plajă avea un singur CD – hiturile anului din Bulgaria. Între delfinul mort care putrezea molcom în nisip dimineaţa şi ţânţarii cât vrăbiile care ieşeau de pe baltă seara, ascultam toată ziua Niama nakade.
Ajunşi acasă, am scotocit internetul după toate cântecele care ne sfredeliseră urechea la mare, iar Azis ăsta ni s-a părut un fenomen remarcabil. Un homosexual strident, bucurându-se de atâta succes într-o ţară despre care toată lumea presupune că-i la fel de încuiată ca a noastră.
Între timp s-a făcut 2016. Oau, vine Azis în România! Mă trag fetele de mânecă să mergem să-i vedem pectoralii şi picioarele impecabile. Aflăm că petrecerea se mută de la Polivalentă la Mia Musica. Hopa…
Oricine şi-a lăsat barbă în ultimul deceniu ştie să pună Salam pe youtube la petreceri de apartament. Dar să te duci într-un Ateneu al manelelor, cum e grandiosul La Mia Musica din Regie, e cu totul altă experienţă.
Una copleşitoare, care îţi cafteşte simţurile şi îţi trezeşte toate sentimentele umane, de la greaţă la fascinaţie.
Flotile de BMW-uri ceruite, parcagii înjurând în vânt, pupături pe obraz între oameni cu mutre de killeri, burţi, ginecomastie, 10 gealaţi cu cefe late analizându-te la intrare, blană de leopard, ospătari apretaţi, un şmecheraş plutind printre scaune cu o narghilea uriaşă în braţe, pufăind-o ca şi cum n-ar avea cinci kile, clubul ăsta le are pe toate. Şi un bas care îţi aruncă de pe măsuţă berea la cinşpe lei.
Mulţimea e şi mai pestriţă de atât. Tot felul de oameni au venit la manelotecă pe urmele lui Azis. Hei, uite-i p-ăia de la IMPEX. Salut!
E aici chiar şi un hardcorist chel cu o vestă peticită cu Raunchous Brothers. Încerc să aflu ce doamne iartă-mă caută aici, să-mi zică şi mie dacă pune la cale vreun atentat, ca s-o iau din loc. Îmi explică că numa’ vrea să iasă oleacî din zona lui de confort şi să vadă “un ţigan găozar”. Fine with me.
Admir leii de ipsos din dreptul scenei.
Uşile s-au deschis la 10 seara, dar petrecerea începe foarte încet.
Un flăcău cu pantofi roşii omoară în răgete nişte evergreenuri pe care unii le-ar putea eticheta drept “băşite”: Sex bomb, Hit the road Jack, De-ai fi tu salcie la mal ş.a.
Încă nişte pauză, cu remixuri nostalgice din Punjabi MC. Când vine Azis, frate? Se face doişpe.
Elvis Nicu şi trupa casei îi cântă cumătrului lor Nicolas o melodie despre cum îşi fac americanii toate poftele. Uitasem că-i Moş Nicolae azi. Basul continuă să-mi vibreze în intestine. Berea e cam caldă. Da, ştiu, volumul asurzitor e specialitatea casei şi bere beau numai amărâţii. În jurul meu sunt multe frapiere cu Mateus la suprapreţ.
S-a făcut unu noaptea. O fi şi asta dovadă de barosăneală, să-i arăţi societăţii şi lui Vasile că tu n-ai de mers la muncă mâine.
Câteva fete drăguţe dau din cur pe bar, nu foarte hotărâte. Cred că locul ăsta a avut zile mai bune.
Uite-l pe Azis! Omege, în spatele pădurii de iPhone-uri în huse aurii, ridicate ca lumânările de paşti, uite-l pe Azis, stârnitorul de curiozităţi.
Mă rog, nu e chiar el. E o umbră crispată a lui Azis. După cum ne aşteptam, a venit îmbrăcat într-o cămăşuţă perfect normală şi lasă să se vadă foarte puţin piept. Nimeni nu luceşte de ulei. Mişcările sunt timide. O fi fiindcă ştie că publicul ăsta nu-i atât de deschis spre travestiuri exuberante? O fi fiindcă a îmbătrânit el? (Dacă stau să mă gândesc, ultimele clipuri ale lui Azis n-au fost nici pe departe atât de sexi ca ăla când era el felină unsuroasă într-un templu cambodgian.)
Pentru tot interlopul care petrece sub cupola asta mai des decât mine, Azis e în noaptea asta doar un lăutar de succes din Bulgaria, nu o divă glam cu barbă. MC-ul ne roagă pe toţi să nu urcăm pe scenă şi, la rugămintea artistului, să nu aruncăm cu bani.
Regăsesc pă setlist piese ca MMA, Sen Trope, Obiceam te sau Habibi.
Azis ia o pauză de zece minute. Inspectez toaleta. E spaţioasă şi curată, deşi un domn bine îmbrăcat de la pisoarul învecinat i se plânge unui confrate că aici miroase a pulă.
Miruna, între timp, inspectează parcarea. Îmi transmite:
Mamă, Vasile, în jurul unei mașini bengoase sunt un clan (sau mai multe), două echipaje de poliție ŞI o ambulanță SMURD. Aflu de la alții ce s-a întâmplat: “Le-a bătut unii pă fetele alea și le-a spart mașina”. Cică cineva din mijlocul distracției a scos o sabie. Instinctul de apărare mi-a învins curiozitatea. Vin imediat.
Pauza de zece minute se termină după vreo oră.
După un Ederlezi tânguios începe un fel de afterparty cu piese mai puţin cunoscute şi lumini mai blânde. Nimeni nu le mai împiedică pe fane să se cocoaţe pe scenă, la selfie-uri. Băieţii sunt mai reticenţi să se tragă în poze cu Azis, că deh…
Ocazional, câte o matroană înfiptă, care nu mai conteneşte să-l pupăcească pe artist, trebuie dată jos de pe scenă cu bodiguarzii. Azis e copleşit şi abia mai cântă.
Noi plecăm de bunăvoie, că berea călâie n-a picat prea grozav şi oricum nu mai auzim. Ne-a plăcut la Azis, dar nu ne pare rău că n-am luat biletele alea scumpe.
E patru dimineaţa. Afară, în praf, parcagiul încă nu şi-a luat pastilele şi urlă ca apucatul. Dacă nu l-a bătut nimeni, înseamnă că şi acum se porcăie cu taximetriştii, cu frigul, cu viaţa şi cu un şofer de basculantă care face slalom printre Merţane.
Iar dacă ar avea şacali în Regie, ar urla la lună pe nişte ritmuri orientale super-seducătoare, cam ca Azis în vremurile lui bune, sau cel puţin ca ideea de Azis pe care o purtăm noi în suflet.
ar trebui sa ma hotarasc daca accept sa ma duc o saptamina la inceputul lui martie la bucuresti. inclin inspre nu, mult prea kusturicean pentru mine. de ce mi-as produce niste amintiri pe care n-o sa le pot rascheta de pe retina?
Băi, Bucureştiul nu mai e aşa kusturicean (dacă nu te duci EXACT la clubul de manele). Nici măcar cîini vagabonzi nu mai sunt.
[…] în primele luni de nefumatînăuntru, se plimba cu narghileaua în braţe prin clubul de manele la concertul lui Azis ştie despre ce […]