Utopia Balcanica

Mamaia asta italiancă o să ruleze pe televizorul meu toată iarna

Sigur, când eşti consemnat la domiciliu vara, nimic nu bate să-ţi pui pe smart tv nişte mici sfârâind domol. Dar acum, când pleoşcăie lapoviţa în geam, nu-i aşa că te-ai plictisit de canalele de youtube cu butuci în şemineu? Nu ştiu alţii cum fac, dar eu am descoperit iarna asta că-mi place să mă uit la o mamaie gătind reţete din tinereţea ei în cantităţi obscen de mari şi fiind, în general, senină şi simpatică.

Fiindcă am descoperit Buon-A-Petitti, canalul Ginei, o italiancă din Foggia stabilită în New Jersey acum vreo 50 de ani, a cărei mare plăcere în viaţă e şi astăzi să producă haleală pentru cei 4 copii, 9 nepoţi şi cine ştie ce mai are pe acolo.

Nonna Gina e cel mai bun fundal sonor într-o sufragerie de om. Nu taie cine ştie ce la montaj. Toacă şi frământă agale. Uneori izbucneşte în cântec. Alteori îşi aminteşte cum în Italia n-avea cuptor şi trebuia să meargă cu pizza la cuptorul comunal, iar acum are o casă mare şi frumoasă, copii care s-au ajuns, două cuptoare şi maşină electrică de peely-tomato, God bless America.

Şi un făcăleţ de 100 de ani pe care l-a adus din lumea veche.


Uite-o aici făcând versiunea ei de pizza, moştenită din moşi-strămoşi.


Sau o cantitate industrială de lasagna.


Sau pastele cu fasole, mâncarea de sărăcie pe care-o cânta Dean Martin.


Sau o tonă de passata de roşii pentru toată familia extinsă.


Sau efectiv 7 milioane de covrigei.


Sau tradiţionala supă de peşte sărat pentru masa de Crăciun.


Sau o pizza piena (pizzagaina, cum îi zic în Puglia) pascală, că tot amintisem făcăleţul ăla.

Ce babă fenomenală. You like, you make, you no like, you no make!

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul), Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău.
Dă nişte cafele pe patreon | Dă o cafea pe ko-fi | Cumpără un tricou
1 Comment
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Grig
Grig
7 years ago

E geniala babuta. Mi-a facut pofta sa fac o pizza in stilul ei. Cre’ca in weekend ma ocup de treaba asta. Wish me luck ;)

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!