Am fost întrebat de mai mulţi oameni cine cred eu că va câştiga bătaia cu zombiile de peste zid şi războiul jilţului ţepos. (Sau doar mint că am fost întrebat, ca să fiu şi eu influencer pe internet.)
Pronosticul meu pentru telenovela noastră preferată?
Ser Davos, bineînţeles.
Am mai zis-o aici, când am brevetat termenul dragonoree.
Îl şi văd, strâmbând un pic din nas la tronul de fier, bombănindu-şi în barbă că na poftim, acum tre’ s-o faci şi pe asta.
Înainte să vă înfoiaţi şi voi nasurile, vă asigur că nu e doar ideea mea că Davos ar putea fi azor ahai, mântuitorul omenirii sau ceva de genul. Sunt oameni pe reddit care au compilat o listă de asemănări între străvechea profeţie şi biografia cavalerului-ceapă. Ba mai mult, unii susţin că ar fi şi el, ca-n toate telenovelele, urmaşul secret al unei dinastii cu păr argintiu (deşi ăsta s-ar putea să fie un contraargument).
Sigur, mai toate personajele se potrivesc cumva profeţiei cu pricina, că e în dodii. Plus că profeţiile se dovedesc adesea înşelătoare, chiar şi când contextul general e un scenariu TV scris cu din ce în ce mai multă puturoşenie.
De ce sunt eu, totuşi, gata să pariez (cei 3 lei alocaţi lunar pariurilor) pe taciturnul ser Davos?
M-am băgat puţin în mintea lui Steve Martin ăsta care a scris povestea. Nici n-a fost nevoie să intru foarte adânc. Am extras următoarele argumente deloc trase de păr:
Am senzaţia că blazonul super-modest al lui Davos, ceapa, prevesteşte el însuşi ceva grandios. Agricol vorbind.
Nu e nevoie să ai un doctorat în botanică. E suficient să te uiţi cinşpe minute la Viaţa Satului ca să ştii că principala trăsătură a cepei, care o deosebeşte de de lup, leu sau dragon, e că supravieţuieşte iernii, chiar şi fără mâncare.
Plantă bianuală, ceapa trăieşte cam aşa: creşte liniştită un an, pare că s-a ofilit dar de fapt stă ascunsă în pământ sub formă de bulb, iar după ce s-a terminat iarna, când nu se aşteaptă nimeni, răsare la loc şi înfloreşte şi perpetuează specia.
Nu vreau să merg prea departe, dar singurul lăstar al lui Davos din serialul TV a murit prin sezonul 2 şi de atunci cam vine iarna.
Plus că la egipteni ceapa era simbol al nemuririi, dar pe de altă parte, ce nu era simbol al nemuririi la egipteni.
Influenţele lui R. R. Martin?
Din câte am înţeles, Lord of the Rings şi Regii blestemaţi.
Prima? Nu m-am omorât după poveştile lui Tolkien, dar care-i planta asociată cel mai des cu inelele? Ceapa. George R. R. Martin arată a genul de om căruia îi plac inelele de ceapă. (Chiar le menţionează într-o nuvelă din 1983.)
A doua? Nici măcar n-am citit cărţile alea, dar am înţeles că se termină cu Războiul de o sută de ani, care sigur l-a inspirat şi el pe Martin.
Ce ştim despre războiul de 100 de ani? Că francezii s-au ridicat împotriva cotropitorilor din nord şi cu ocazia aia a început să se termine feudalismul. Războiul ăsta lung (presărat cu Ioane d’Arc care mor în flăcări când ţi-e lumea mai dragă, îhîm) îl câştigă casa de Valois, al cărui simbol e crinul, o floare care creşte dintr-un – ghici ce – bulb.
“Nu, nu e Davos pe tron. Mi-a intrat ceva în ochi.”
Având în vedere predilecţia scenariştilor de telenovelă pentru răsturnări neaşteptate, e de aşteptat să câştige personajul la care nu te-ai aştepta să câştige, asta e clar.
Celălalt zvon care umblă în târg e că finalul GoT ar urma să fie unul lacrimogen. Chiar şi gagica care o joacă pe Daenerys recunoaşte că a plâns când au turnat ultimele scene.
Acum crestează o ceapă cu brişca – ai să smiorcăi un pic, garantat. Pe urmă imaginează-ţi cât poate cineva să pişe ochii la un cavaler-ceapă pe un tron de săbii.
Când ai dubii, fă o anagramă.
“Davos Seaworth” are o sumedenie de anagrame, dar am remarcat “Saves-a doh wort”, care este exact modul în care un guido stereotipic din New Jersey ar spune “Saves the world”.
Context: George R. R. Martin e din New Jersey şi a fost multă vreme convins că e pe sfert italian, chiar dacă într-o emisiune TV şi-a făcut testul ADN şi i-a ieşit că nu-i. Cumva ca să ne deraieze pe noi, ăştia care ne prinseserăm?
Mai mult, care-i cea mai cunoscută contribuţie a Italiei la cultura universală? Epopeea lui Cipollino, bineînţeles. În care, dacă ţin bine minte, un băiat-ceapă pornit de jos învinge toate preconcepţiile şi înfăptuieşte revoluţia.
Dacă vreţi şi cu titlul onorific, “Ser Davos Seaworth” rearanjat dă “War’s over. So’s death”. Dacă nici asta nu prevesteşte victoria finală, io-mi muşc un şlap.
[…] nu se întâmplă nimic. Poţi să stai acasă şi să te gândeşti bine cum o să iasă Ser Davos învingător în Game of […]