Utopia Balcanica

Cronici cinstite: Ada, încă o întâmplare colentinean-orientală cu chiftele şi pătlăgele

Prima zi cu oareşce briză în oraşul ăsta ca o plită încinsă şi care ar trebui spălată din când în când. Ce să facem? Hai să mâncăm repede ceva. Unde să mergem? Unde altundeva.

În timp ce valurile pandemiei îmi închideau forevăr jumate din barurile preferate, mahalaua multikulti a Colentinei-Andronache nu s-a schimbat mai deloc.

Claxoane, sporovăieli în accente ciudate, clămpăneala tramvaiului, mirosurile hornurilor, chinezi fumând în faţa marketului de tăiţei şi glutamat, dürüm döner, çiğ köfte, nume de locuri din Siria care nu mai există, piese auto, măcelării cu frizerie şi xerox, câini purtând în coadă covrigii visului bucureştean.

Ochim câteva patiserii şi kebăbării noi şi le notăm în carneţel pentru cândva.

Azi ne plimbăm până dăm o raită pe la Ada.

Nu-i vreo prietenă de familie Ada, ci Ada care înseamnă insulă în turceşte, ca într-o carte poştală nostalgică a părinţilor cu Ada-Kale, cetatea de pe insulă.

Nu-i nici vreo insulă, ci un birtuţ pe un colţ al Colentinei, până-n capătul lui 21, cu o mică parcare de BMW-uri albe, o cvasi-terasă şi o bucătărioară cu grătar, cuptor şi turc mustăcios. Deasupra bucătăriei luminează meniul bilingv. Câteva ciorbe, câteva kebaburi, câteva găteli (kavurma, musaca), pide, lahmagiun, orez cu lapte.

Nimic complicat, nimic strident, zero zorzoane, numai mirosul care te îmbie să plăteşti haraci. Se sorb supe. Sătuii îşi beau ceaiul post prandium din păhăruţele alea inconfundabile. Mi-e jenă să le fac poze, lor sau bucătăriei. Nu-s croit pentru influensăreală. Dacă vrei să vezi înăuntru, du-te şi vezi.

Cerem un Uludağ gazoz şi zaharoz, evident cu aromă roz (de gumă turbo), şi ne gândim ce vrem să clefăim azi.

Kele paça (ciorbă din cap şi alte părţi de oaie) la care tânjeam tocmai s-a terminat. De yayla (supă de iaurt) mi-am făcut pofta la 2 Mai. După supa de linte nu m-am dat niciodată în vânt. OK, să trecem la următoarea stare de agregare a materiei.

Luăm un lahmagiun (12 lei) care se dovedeşte a fi cel mai subţire şi graţios lahmagiun pe care l-am mâncat în ultimii ani. Ca o hârtie cu margini crocante, inscripţionată cu carne şi mirodenii. Aş mai fi cerut unul.

Lahmagiunul a venit cu o farfuriuţă ajutătoare de roşii, pătrunjel şi lămâie. I-am alăturat repede o salată ciobănească (10 lei) – roşii, ceapă, castravete, mult pătrunjel, sumac, o stropeală de rodie. Fresh.

Inspiraţi de un om al locului care părea foarte mulţumit, am decis să dividem şi să imperăm kebabul cu vinete. 50 de lei. Sună scumpuţ, mai degrabă a preţ de centru, dar vorbim despre două vinete uriaşe intercalate cu patru chiftele zdravene. Arhisuficient pentru doi gagii compacţi care au ciupit şi un aperitiv înainte.

Patlîcean-kebabul are alături roşii coapte, ardei infernali (mă rog, sănătos de iuţi), o ceapă albă crăpată în 4 care n-a încăput în poză şi un coşuleţ cu lipie subţiratică (lavaş, probabil din comerţ).

Cu orice l-ai înfrăţi, rămâne un fel simplisim. Chiftele şi vinete.

Da’ ştii deja exact cum se transforma o pătlăgică vânătă când o coci la foc adevărat. Ca-n basme, jăraticul face din oaia neagră a solanaceelor o miss univers afumată. Şi aroma de oaie, că tot veni vorba, transformă chifteaua.

Dacă aş avea o religie, asta ar fi: să se boteze vinetele cu jar şi tocăturile cu oaie grasă. Să se învelească împreună în fâşii de lipie. Să se înalţe la gură sfânta pătrime vânătă-chiftea-ceapă-restu’. Atenţie că stropeşte.

Un pahar de ayran a înfrânat entuziasmul ardeiului.

Una peste alta, n-a fost rău deloc. Vânăta, un pic sâmburoasă înspre capătul rotund, dar asta-i loteria vinetelor. Masa, un pic neglijent ştearsă, dar asta-i Colentina, inima străzii.

De dincolo de geam, şeful bucătăriei mi-a făcut cu deştu’ mare ceea ce sper că e simbolul universal al lui “OK, boss?”. I-am răspuns cu acelaşi deşt mare şi zâmbet: very OK, boss.

N-am rezistat ispitei – plecăm cu o kuşbaşîlî pide (35 de lei, cam scoru’ standard) în cutie tradiţională de pizza. De mic m-au fascinat bărcile.

Dacă în loc să ne cărăm zbârnâind mai poposeam puţin cu burta-n sus, poate primeam un ceai şi câteva tulumbe însiropate sau cuburi de pepene. Sau poate trebuia să ştiu turceşte. Lucrează vasile şi la asta, încet-încet.

Cred că ne-am lămurit şi în ceea ce îl sau o (e restaurant, e insulă, is it a bird?) priveşte pe Ada.

Mâncare: 5/5. Bucătărie de marginea drumului din orice bazar otoman. N-avea cum să dea greş.

Băutură: 3/5. Selecţia obişnuită de sucuri turceşti şi internaţionale, ayran şi ceiutz negru. Un ţoi de raki cu gheaţă ar fi completat atmosfera.

Atmosferă: 4/5. Umbră, bârfă în limbi pe care nu le înţelegi şi zgomotele cartierului.

Special offer only for you my friend: 3/5. Nu e ieftin ca braga pentru Colentina-Andronache, nu e nici strigător la cer pentru Bucureşti.

Cinstitometru: 8/10. Un loc fără fiţe, bun pentru înfipt caninii într-o turcărie de la mama lor. NB: mama lor e un domn cu mustaţă.

Ada e de vreo patru ani de zile (sau chiar mai mult) pe colţul bd. Colentina cu str. Sălciilor şi stă deschis până aproape de miezul nopţii. N-are feisbuc, dar poţi să-l cauţi pe goagle.

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, mecenatul cre' că se poate chiar şi deduce din impozitul pe profit. Ar fi un gest care te-ar umple de karmă sau bulan la păcănele. Scrie-mi!

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net