Utopia Balcanica

Cronici cinstite: Druziada şi bucătăria druză, o scurtă istorie a Levantului în linte şi sarmale

Cel mai bun aperitiv e o lecţie. Dacă nu eşti cel puţin cât băiatu’ ăsta de tocilar, garantat nu ştii ce-s ăia druzi.

N-am scris prost druizi, men. Io mănânc mâncare, nu litere. Druzi. Fără Stonehenge. Rimează cu găgăuzi.

Druzii sunt un cult important din Liban, Siria şi Israel care (hiper ultra simplificat, ca pentru epoca vitezei) a luat naştere aşa: nişte şiiţi au decis că a fi şiit e prea mainstream, aşa că au devenit ismailiţi, iar dintre ăia, câţiva au stabilit că a fi ismailit e passé şi old school, au tras cu ochiul la misticii sufişti, la filosofii greci, la zoroastrieni şi la budişti şi au devenit druzi.

O mie de ani mai târziu, sunt tot acolo, cam un milion de suflete, n-au popi sau imami, marele lor profet e socrul lui Moise, cred în reîncarnare şi beau mate. (Da, acel mate al indienilor tupi şi al hipsterilor din Berlin.) Dacă aş avea o religie în viaţa asta tulbure, mi-ar plăcea să fiu cel puţin pe sfert druz.

Pentru că bucata aia de lume mai are câteva cincinale până la utopia pacifistă a ştrumfilor, mulţi druzi au ales calea înţeleaptă a căratului de acolo, cu tot cu bucătăria lor, o cucina povera levantină.

Unii au ajuns în sau lângă Bucureşti, de vreme ce şi-au făcut un site care se cheamă Druziada, unde poţi comanda feluri tradiţionale druze în sau lângă Bucureşti.

Când am auzit asta de la cineva bine intenţionat, am pus imediat mâna pe tastatură ca să tastez Druziada punct com.

Mi se promite nişte (parafrazez un pic) mâncare de casă cu ingrediente de la mama ei, la porţie sau la oală, livrată în sistem “facem tot posibilul”. Poze cu zisa mâncare. Ceva istorie şi geografie. Nimic despre cine găteşte (o bunică druză? un ex-corporatist care s-a regăsit în universul druz? un om de afaceri abil care a constatat că toate celelalte nişe orientale erau ocupate?). Până şi saitul pare homemade şi ăsta nu-i un lucru rău.

Găsesc şi pagina de facebook a Druziadei, care mă lămureşte că za’atarul şi alte ingrediente specifice vin din Israel – şi mă asigură că toată lumea care-şi bagă nasul în bucătărie foloseşte mănuşi şi măşti.

În fine, sună bine. Să-i supunem pe noii noştri prieteni druzi la testul cinstitometrului.

Am încropit un meniu druz din tot ce mi-a făcut cu ochiul la ora aia, am apăsat pă buton şi am fost contactat prompt şi politicos pe whatsapp ca să-mi exprim preferinţa pentru ziua şi ora livrării. Pentru că era târziu, am aşteptat bucuros până a doua zi, ţinând post ca să fiu în formă.

Exact la ora stabilită (după un mileniu în Orientul Mijlociu, traficul din Bucureşti tre’ să ţi se pară gigea), o curieră misterioasă îmi înmânează micul ospăţ druz.

Are grijă să menţioneze că toate ambalajele sunt OK de băgat la microunde, de parcă mai aveam răbdare să le las să se sleiască. Erau încă rezonabil de calde.

Descărcăm caserolele pe blatul din bucătărie pentru nişte poze rapide înainte să le atacăm.

Pe urmă le atacăm, ca nişte cruciaţi în misiune.

Gustăm mai întâi supa de linte (cea mai mică porţie, 16 lei). Departe de passata de linte galbenă cu care m-au obişnuit restaurantele turceşti. E o ciorbă scăzută până aproape, dar nu dincolo de limita terciului. Călduroasă, cu parfum de ceapă şi o picănţeală discretă de ardei. Porţia mai mare m-ar fi umplut din prima, mai ales dacă eram un mare fan al lintei.

Panificaţia druză e reprezentată de nişte fatayer sabaneh, pâinici-plăcinte-colţunaşi cu o umplutură dulceagă de spanac (trei bucăţi – 13 lei – nu te lua după poză că mâncasem unul) şi nişte manakiş cu za’atar (3 bucăţi, 30 de lei), atât de familiarele lipii libaneze presărate cu un amestec potent de buruieni aromatice (cimbru, isop, chimion, ce-o mai fi pe acolo plus sumacul acrişor) şi susan. Colţunaşii sunt fragezi şi le prieşte o atingere de tahina (inclusă). Lipiile au fost de o consistenţă variabilă (una crocantă, două pufoase) şi am simţit nevoia să le bag la microunde.

Kofta cu tahina (28 de lei) e – după cum puteai presupune – o chiftea. De vită, lătăreaţă ca un o pleşcaviţă sau un burger, fiartă într-un sos pe bază de tahina care, din păcate, a condensat în caserola etanşă (a se citi “a ieşit apa din el”). Inestetic, dar delicios. Carne fragedă, condimentată fără note stridente (pătrunjel, ceapă, un pic de mentă, chimion?) sub o pătură groasă, pământoasă de susan.

La fel de interesantă a fost mâncarea numită de druzii noştri mkaskasa (27 de lei). Cuvânt pe care nu l-am întâlnit niciodată, de când frunzăresc halelile lumii. Socot că e neam cu kaskasa, “măcinişul” din care s-a născut în Magreb cuvântul cuşcuş.

Dacă ai mâncat vreodată mujadara, e cam ca aia (gusturile principale: linte şi ceapă), dar cu adaos de carne tocată, şi cu fidea în loc de orez. Pasta e fasule druză, că tot vorbeam de bucătărie ţărănească. Sau, dacă vrei, furnici în copac, ediţia nepicantă, cu arome mult mai subtile.

Bamieh (20 de lei) sunt… nişte bame. Mâncarea pan-orientală de bame cu roşii, ceapă şi usturoi, pe care au mâncat-o şi bunicii tăi, mai ales dacă au crescut în Dudeşti-Cioplea. Nuş’ ce să zic despre bame. Dacă ai mâncat vreodată bame, ştii deja dacă îţi plac sau nu. Dacă îţi plac, asta e o mâncare corectă de bame, deşi balcanicul din mine i-ar fi pus nişte vin.

Menţionez în treacăt un orez cu fidea, garnitură tradiţională, 7 lei.

Am păstrat pentru sfârşit, deşi cred că locul ei era între aperitive, acea gustare pe care neam de neamul tău n-a văzut-o. Malfouf (26 de lei, vreo 12 bucăţi).

Aceste malfouf nu sunt în totalitate malfouf de post, cum ne-au obişnuit restaurantele turceşti şi libaneze, ci conţin un pic de carne, dar grosul umpluturii e tot orezul. Altfel, le ştii deja: în foi de varză dulce, lunguieţe şi neglijente ca nişte toscanele, moi şi parfumate cu lămâie şi mentă. Of, dacă limba noastră ar avea o traducere potrivită pentru malfouf… heh.

Fun fact: malfuf, în arabă, înseamnă şi varză, şi înfăşurat.

A rămas câte ceva şi pentru a doua zi, deşi eram două guri flămânde.

Toată trataţia ne-a costat vreo 180 de lei, cu tot cu ciubucul tradiţional de 10%.

Druziada nu vinde băuturi, nici măcar antemenţionatul mate. Dar aveam prin casă un ayran de bivoliţă de la Colectar, respectiv nişte tulburel din Obor. Să fie flora floră.

Bine, fie, încă o poză de grup.

Ce părere avem, Vasile şi compania, despre primul nostru contact cu bucătăria druză?

Nu ştiu cine-i în spatele Druziadei şi nici cât de druz e în realitate*. Nici n-o să întreb, ca să nu stric misteriile. Îmi pot imagina că exact aşa e mâncarea druză: feluri pe care le găseşti la restaurantul libanez din cartier, dar într-un avatar legat de glie, domol, aproape pudic.

Poate chiar le-a gătit o cuscră cu basma, născută între două creste aride.

(*Între timp am aflat că la butoanele afacerii – şi în bucătărie – stau câţiva membri ai unei familii druze cu tradiţie, veniţi din Osfia/Usfiya, de lângă Haifa.)

Cinstitometrul acordă un “سَلام” prietenesc acestei iniţiative druze.

Potol: 5/5. Ca la mama druză acasă. Mâncare gătită. Tradiţie. Mentă. Recunoaştem în meniu şi gustările celebre din Levant (humus, şakşuka, falafel, blabla) – nu le-am încercat da’ nu văd de ce n-ar fi bune.

Livrare: 4/5. Exact la ora stabilită, dar am făcut comanda cu o zi în avans. După adresa firmei, par să vină din Baloteşti. Probabil au un covor zburător.

Scoruri: 4/5. Dacă ţii cont că livrarea e inclusă în preţ indiferent în ce fundătură locuieşti, preţurile casei nu sună atât de rău.

Cinstitometru: 9/10. O excursie culinară poate nu spectaculoasă, dar interesantă şi care îndeamnă la meditaţie. Şi săţioasă. Păcat că n-au un restaurant al lor: lipiile alea ar avea muuult mai mult sens dacă le-ai putea mânca direct din cuptor.

Poţi să urmăreşti Druziada pe facebook pentru noutăţi şi oferte speciale. Sau să comanzi direct de pe site.

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net