Utopia Balcanica

Of, Circus. Pauză de masă cu coaste crocante (şi surprize de miel care încă nu-s în meniu)

Circus Pub şi, mai nou, vecina Circus Döner sunt repere în materie de mâncare rapidă şi curajoasă în estul Bucureştiului (cunoscut şi ca jumătatea de oraş în care oamenii mănâncă). Ăsta-i un fapt de netăgăduit. Prin ele le-am cunoscut pe jupânul lor, George. Îmi tremură pipota de bucurie de câte ori ne invită George să aflăm rezultatele vreunui experiment culinar off-menu.

Îmi pare rău că relatez (sau, dacă vrei, pârăsc) masa asta abia după câteva săptămâni. Da-i o zi potrivită fiindcă omul şi locul tocmai au căpătat un premiu special Gastroart pentru kokoreciul ăla despre care am mai scris.

Sub soarele blând de septembrie, pe terasa pietroasă a dönerăriei, io şi Cosmin am ros nişte coaste de miel prăjite, usturoiate şi crocante, finger food vinovat care-ţi umple barba de seu şi-ţi transhumează inima spre păşuni înalte. Le-a însoţit un mujdei smântânos cu o notă de brânză de capră pentru extra pastoralism.

Au urmat nişte fudulii de miel. Nu le mai confunda cu momiţele – alea-s altă gâscă în altă traistă. Extrase din traista lor, ele au fost bălăcite într-un sos lactat, cremos, lămâios, sărat, umami, trimiţând la o ciorbă turcească de burtă dar cu o adiere-surpriză de nobleţe din partea frunzelor de salvie.

Să fiu sincer, texticulu’ nu e mare organ. O fudulie, oricum ai prepara-o, e o găluşcă spongioasă, cu o textură apropiată de a parizerului, fără vreo aromă particulară. Noima mâncatului de fudulii nu e o desfătare a simţurilor, e ceva metafizic, e o amintire din epoca pietrei şi a şamanilor. Sosul, în schimb… sosul ăla s-a ocupat de dialogul cu simţurile. Cu fudulii, cu capacul de pâine, cu lingura – divin.

Faptul că cineva, posibil eu, a exclamat “mamă ce bună e zeama de la coaie!” fără să ţină cont că mâncau şi alţi oameni pe acea terasă cred că ilustrează perfect sentimentele mesei faţă de acel sos. Îmi cer scuze.

Felul trei a fost o tocană de măruntaie (ficat, rinichi, inimă) scăldate în suc italian de roşii, bogat şi el în usturoi. Aş recomanda-o ne-curajoşilor în materie de organe pentru că aciditatea şi parfumul pătlăgelei covârşea aproape total parfumul de interioare de animal. Nu m-aş omorî s-o comand sau s-o gătesc eu, din exact acelaşi motiv.

Murăturile turceşti – excelente, dar redundante în contextul acru al sucului de roşii. Pâinile (chifle, focaccia, cococi sau cum vrei să le zici), fragede şi aerate ca toată pâinea de la Circus.

Cel puţin momentan, cre’că George intenţionează să introducă în meniu doar crănţănelele de miel (update: mi-a şoptit Dragomir că-s deja acolo!). Când se va întâmpla acest lucru, nu sta pe gânduri. Dacă nu eşti dintre ghinioniştii cărora le repugnă parfumul de oaie.

Dar speranţa mea e ca suficientă lume să-l frece la ouă până ne alegem şi cu fuduliile alea îmbăiate.

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net