VasileAm fost în sfârşit la Arancini, nou-venitul italian din cartier. S-a deschis anul ăsta în locul unui tristuţ şi ciudat restaurant combinat arabo-chinezesc, despre care nu v-am scris niciodată ca să nu-l descurajez. Cred că face parte din acelaşi conglomerat de restaurante (există un fel de imperiu de cârciumi în zonă) cu Monza, italianu’ mare, mereu plin, not great şi not terrible din locul fostei Poşte de lângă Gloria.
Era o seară, ştii tu, genul ăla de seară când ziua devine noapte şi temperaturile scad treptat, de toamnă, y’know, genul ăla de toamnă când vara devine iarnă şi temperaturile scad treptat. Vasile premiul puliţor pentru literatură 2022!
Terasa micuţă de vizavi de IOR (între Gloria şi Câmpia Libertăţii) emana un vibe domol, cu vegetaţie, semiîntuneric, orhidee pe mese şi rămăşiţe ale decorului oriental de odinioară – foarte potrivite, în context, pent’ că deh, istoria Siciliei. Mesele şi scaunele de afară-s cam ieftinuţe, tâmplăria de plastic şi bloculeţul în sine îmi amintesc că-s în Balta Albă, cui îi pasă, ştiam că nu-s la Villa Ducale.
Am mâncat nişte spaghete carbonara ca la carte, al dente, cremos-brânzoase şi cu un belşug de pancetta. (Puriştii vor striga că de ce nu guanciale, dar când ăsta-i cusuru’, zici bogdaproste. Oricum guancialele-i mai puţin dietetic.) 32 de lei. Poate numa’ carbonarele de la Giulio să fie mai curat-italieneşti în vecinătăţile astea, şi asta mai mult datorită atmosferei de acolo, retro, cu feţe de masă şi lambriu pă tavan.
La masă a fost şi o pizza. Am uitat să-i fac o poză, dar a fost totalmente OK, subţire, margini pufoase. Ne-a părut rău că am ales o quattro stagioni bănăluţă (31 lei) şi nu o variantă mai fancy, de pildă mortadella-fistic sau burrata-trântită-în-mijloc.
Cocteilurile, un Negroni şi diferite alte amăreli, au fost gheţoase şi generoase. Sticla de roze de Sarica (Caii) vreo 70 de lei. Scor normal de cârciumă pentru un vin de 25-30.
Arrosticini – bucăţicile de miel pe băţ – au fost puţin cam arse dar mielu’ e greu să nu-şi atingă scopul, chiar şi când e mai cărbunos. Am încheiat cu o felie de tort cu nuci (19 lei), moale, cu prea mult caramel şi scârbos de dulce – poate dacă ar fi făcut felia mai mică n-aş fi rămas atât de supărat pe ea. Bonusu’ serii a fost ospătarul (nu l-am mâncat, doar l-am observat), un tânăr gagiu îndemânatic şi amabil, chiar dubios de amabil pentru Bucureşti. Decent, acest Arancini.
N-am mâncat de data asta felul eponim, arancini (sau arancine, în alte sub-subdialecte) – acei gomboţi de rizoto galben cu diferite umpluturi simbolice. Nu-s fan. Cucina povera, cucina povera, înţeleg. Da’ io n-am de spart lemne acasă, cum vrei să fiu încântat de nişte orez pane.
I-am comandat însă mai demult, pân’ glovo, îmi amintesc doar că au fost mai buni decât la Belli Siciliani pentru că erau mai cremoşi.
Îmi pare rău că sloganul de sub firmă, ceva cu “Sicilian street food”, înseamnă doar arancini, porchetta şi frigărui de miel, când Sicilia a dat omenirii minuni ca pane ca meusa (sandvişul delicios cu organe), panelle (crochetele din făină de năut), scacciata, sfincione, piduni, pizzolu – multe dintre ele de efect, şi nu foarte greu de încropit într-o bucătărie de restaurant. Dar am încredere că, dacă-i merge bine biznisplenu’ şi îi dă duomnu’ un pic de voinţă, Arancini ne va surprinde la anul cu mai mult decât arancini.
Cinstitometrul n-o să stea mult pe gânduri.
Mâncare: 4/5. Feluri clasice făcute clasic. Dacă-ţi plac arancini, ia-ţi şi d-alea că-s OK. Nu te aştepta la foraje adânci în tradiţia siciliană. De torturile alea ne puteam lipsi, iar în tot meniul e scris scamorza greşit (scarmoza? ce-i aia? cacşaval amufat?).
Băutură: 4/5. Mixturi italieneşti cu aperol şi campari, şpriţuri de la vreo trei case mari, dacă n-ai aşteptări de vinotecă/berotecă găseşti cu ce să-ţi împuşti setea.
Atmosferă: 4/5. Chilleală în cartier. Păcat de muzica sălcie de radio.
Scamorza: 4/5. Preţurile obişnuite ale unui restaurant de cartier semi-cvasi-fiţos.
Poţi să urmăreşti pagina de feisbuc a locului. Arancini stă pe Baba Novac, colţ cu Păpădiei (waze: Păpădiei 16). Unde, bătrânii ştiu!, a mai fost cândva, demult o pizzerie foarte apreciată. Parcă.
