Nu ştiu alţii cum sunt, dar viaţa mea socială e atât de efervescentă încât am ajuns a doua oară pe anul ăsta în centrul vechi! La expoziţia (mică, dar să zicem fermă) de ţâţe artsy fartsy de la Art Safari.
Desprinzându-mi încetişor mintea de ţâţele şui ale unor pictori care nu au văzut ţâţe niciodată, mi-am amintit că fix lângă iskenderul ăla surprinzător de ultima dată, pe Gabroveni colţ cu strada mare, am ochit un loc intitulat Mexikanos, şi ne-ar cam fi poftă de aşa ceva, mai ales că alternativa e să mergem la grătarul coreean şi să puţim 3 zile a untură arsă.
Also, nu că ar duce Bucureştiul lipsă de tex şi mex (de la mole poblano al bătrânului El Torito până la plăcerile alea simple, de bere, la botul calului, ca Maya Fresh sau Chimichanga) dar nişte păsări mi-au spus că Mexikanos ăsta e chiar al muchachoşilor simpatici care făceau uneori tacoşi la Anagram în Crângaşi. Sper că nu se înşelau. Anagram e una din berăriile bune ale acestei ţări iar acei tacoşi erau, vorba filosofului austriac Ludwig Josef Johann Wittgenstein, păstă medie.
OK păi hai într-acolo, că are toate premisele să piuie la cinstitometru.
S-a intrat, s-a dat bună ziua, s-au apreciat ornamentica diadelosmuertos-kitsch şi muzica. O atmosferă corectă, de Grim Fandango dar la o rezoluţie mai bună.
Deşi meniul e plin de bere de la Anagram (pă care, din nou, o recomand), acest vasile a optat pentru un Kabron (34 de lei), adică un cocteil al casei cu mezcal (aka ţuică de agave) şi ghimbirată. Proaspăt, pişcător şi puţin perfid, ca orice carcalete “de vară”. Afară ploua ca dracu. Am ronţăit şi nişte nachos, cum faci când nu te grăbeşti.
Dar gata cu sforăiala pentru că a ajuns aici platoul de tacos de birria con consomé (55 de lei, parcă?).
Adică patru tacoşi cu carne de vită, însoţiţi de oarece salsă (una verde şi una incertă) şi de un bolişor muy caliente de zeamă acidă-iute-sărată-picantă (încă un gust şi îl invocam pe Căpitanul Planetă), cu (aviz ne-amatorilor) parfum de coriandru verde, pă care poţi s-o sorbi cu lingura sau s-o foloseşti ca scăldătoare pentru tacoşi sau poţi să ţi-o torni şi în cap dar ar fi păcat.
Cel mai important aspect al unor tacoşi, animalul, chiar e fff fraged şi zemos şi spicy bine. Cineva înzestrat cu know-how de Mexico a marinat-o într-un adobo zdravăn (fun fact: birria se făcea iniţial, la mama ei în Jalisco, cu carne de capră) şi a bolborosit-o lent, probabil chiar în acea supă.
E greu să gherleşti fast-foodul texo-mexican da’ presupun că nu e uşor nici să-ţi iasă. Mai ales într-un loc fără cine ştie ce fiţe. Ăsta a ieşit.
Colegii cu burritoul baban au confirmat că şi ăla a fost comestible. Colegii pasionaţi de iute spun că mălătăul de habanero a fost respectabil. S-au consumat şi tacoşi cu pui şi tacoşi vegani (presupun că pe bază de fasole) şi o quesadillă. N-am apucat să le încerc şi io dar nimeni n-a semnalat vreo mare dezamăgire. Ah, şi n-a fost totul ultra sărat, cum e de obicei la fast-fooduri şi în magazine şi peste tot, mai puţin la mine acasă. Cool.
S-a încheiat cu churros (douăzeci şi ceva de lei porţia). Îh, churros. Cocă prăjită moderat de dulce cu siropuri greţos de dulci. Măcar am prevenit situaţia penibilă în care dădeam de un prieten vechi pe stradă şi ăla ne întreba ce am mai făcut şi ne trezeam că tre’ să îi răspundem “uite, am trăit sănătos” cum sunt convins că păţeşte Olivia Steer.
Nota de plată (vreo 600 de lei la şapte capete) mi s-a părut ultra OK. Adică da, e genul de loc care face ce ar fi numit bunicu-miu minuturi, dar e pă fucking Gabroveni, în economia post-covid, post-ciolacu etc. etc. Şi am băut şi alcool, şi am ros şi nachos.
Sobre todo, am mâncat bine, sau cum se zice în mexicană, estoy embarazada. O să mai fac pe turistul pe aici.
Deşi nu cunosc pe nimeni căruia să îi placă să meargă în centru, deci probabil nici tu n-ai drum pe acolo foarte des, noii noştri prieteni Mexikanos pot fi găsiţi (şi merită căutaţi, zic io) pe Gabroveni nr. 61 (colţ cu Şepcari şi drumul mare), unde a fost mai demult o bombă cu bere.
Au şi o pagină de instagram şi o pagină de feisbuc. Am înţeles că ar fi cunoscut succesul şi pe tiktok, dar uf, csf, o zi din viaţa mea nu are 49 de ore ca să mă uit acolo. Salud!