Cu Vasile prin ţară? NOHAI la Nehoiu, unde am mâncat cârnaţi şi am uitat în ce an suntem (dar în ultima vreme ăsta-i un lucru bun)

Seară friguroasă de aproape-decembrie. Conform ritualului anual, am încărcat gaşca în vehicule motorizate şi am plecat la Gura Teghii să bem ţuică şi să ne jucăm jocuri de societate. Dar ce ne facem, dragi prieteni, căci soarele a asfinţit, mai avem o oră până acolo şi Vasile n-a gătit nimic azi!

Ştiu, ne luăm inima în dinţi şi halim ceva la Nehoiu, destinaţia preferată a oamenilor cărora le-a tăiat un duşman frânele în Pătârlagele.

Sunt vreo patru restaurante în şi pe lângă Nehoiu. Fiecare are un semi-farmec al lui. La Green Garden au loc de joacă cu xbox. La Renaissance Bistro vin Bobo şi Bobi să cânte weekendul următor. Cândva făcea şi Chizzu orez biryani la el în curte.

Toate astea sună minunat! Aşa că hai la NOHAI, despre care ştiu doar că e la un parter de bloc, dar arată a ce trebe’.

Similar cu oraşul Nehoiu în sine (unde încă îţi faci cumpărăturile la “Big Smart”), fiecare tapiţerie ciupită care imită pielea şi fiecare placă de gresie tocită (care imită o gresie mai mică) mă transportă într-un chiul de la mate în 2004. Ehei! Long time no see, pizzeria de pe Dorobanţi. Există până şi moşi care joacă şah. Se aud ritmurile nemuritoare ale trupei Sistem, ăia care cântau la lighean sau ceva de genul. Lipseşte doar masa de biliard în pantă.

Pariu că salata de varză vine fără ulei şi oţet?

Meniul e şi el un hibrid ciudat din anii tranziţiei, dar cu toate cărţile pe faţă. Afli din el că-s cârnaţi de Pleşcoi proaspeţi (poate chiar judeţ-to-table), dar coaste Tulip semiprep de la Metro. Cartofi pe plită ca într-o vacanţă la bunici, dar ciorbă de perişoare cu Borş Magic. Fără să (îţi) pui vreo întrebare, eşti informat că toată coca de pizza e Bella. Că şunca de pe, ăhăm, carbonara cu dovlecel (!) e Specialitate Porc Aldis. Dacă nici asta nu-i cinste…

Poate cel mai important, atât pentru nehoianul de rând cât şi pentru călătorul înfometat, preţurile încep cu cifre de mult uitate, ca 1 şi 2. Blast from the past.

Am comandat. Nu mai încape îndoială că vom mânca.

Surpriza îmbucurătoare a zilei au fost aceşti cârnaţi de Pleşcoi zemoşi, picanţi, sfârâitori şi cu parfum de oaie. 22 de lei, plus 8 lei garnitura şi 6 lei salata de varză. Mai ieftin decât troaca de soylent green de la cantină, dacă citeşti asta la corporaţie în timpul programului.

Nu-s răi nici fraţii lor, cârnaţii generici de porc, atâta că nuş’ ce să zic de ei. Sunt cârnaţi.

Plus pentru cartofi: tăiaţi strâmb, parcă de bunică-ta, din cartof în carne şi oase. Pot fi înnobilaţi cu o mână de telemea rasă de la baciul Hochland. (Ştiu, ştiu. O parte din mine plânge că nu-i o brânză de oaie locală, deşi suntem la un sfert de oră de Întorsură. Cealaltă parte ştie un om care a făcut fucking febra Q de la nişte caş din târg, deci lasă, poate e mai bine aşa.) Şi mujdeiul e autentic.

Minus pentru salata de varză: EVIDENT că nu e o salată, ci varză tăiată într-un bol. Ca în orice loc unde te aştepţi să auzi oricând jingle-ul Radio Contact (un radio aşa cum vrei).

Nişte comeseni s-au încumetat la crispy stripsurile de pui: clasica imitaţie de KFC în fulgi de porumb. Culmea, n-au fost deloc rele, mai ales când ai respirat nişte aer tare de munte înainte. Puiul nu-i iască, crocănţeala nu e mega-unsuroasă, gramajul e pantagruelic.

Bonus: legumele la grătar nu-s moartea pasiunii, cum te-ai aştepta. Jumate din ele sunt scrijele (cartoful e legumă, până la urmă, nu?). O garnitură destul de rară şi fff nostalgică. Bravo, NOHAI de la Nehoiu.

Cu regret, n-am să-ţi pot povesti bulzul, deşi arăta minunat, pentru că l-am luat la pachet şi l-am pierdut în cel mai cretin mod posibil pe asfaltul din Gura Teghii. Probabil am făcut fericit căţelul satului. (Explicaţie complicată, mi-e lene.)

Iar papanaşii, deşi deficitari la capitolul dulceaţă, sunt aproape Petya-size (pentru cine frecventează echivalentul marin al Nehoiului) şi ff smântânoşi.

Faptul că vreo două zile mai târziu am aşteptat o oră jumate nişte omlete (probabil au cumpărat atuncea găină şi au aşteptat să se uăuă) a încununat experienţa. Stay true, Nehoiu.

Dacă ai vreodată drum prin acest oraş de munte unde nu se întâmplă nimic, măcar ca să vizitezi blocul de 10 etaje cu un horn imens care fumegă ca la balamuc sau castanii plantaţi în 1939 de primarul Vasile Marin, NOHAI e un loc bun să mănânci cârnaţi, să bei bere şi să uiţi în ce vremuri căcăcioase ne-a purtat istoria.

E pe strada 1 Decembrie, vizavi de o farmacie. Are şi o pagină de feisbuc unde poţi afla meniul zilei, aproape zilnic.

Ne auzim curând cu alte aventuri! Protip: joi dimineaţa la Gura Teghii e piaţă.