VasileMicul birt de lângă stadionul Olimpia, strecurat între materiale de construcţii şi piese auto, e un go-to place pentru năzbâtii italieneşti în Bucureşti. Ce-i drept, când scenariile vieţii te obligă să te învârţi ca chiorul toată ziua prin centru, o plimbare în Vitan e oareşcum peste mână.
…aşa că m-am bucurat să văd firma lui Benny Iliano apărând şi pe Călăraşi, vizavi de părculeţul de la Sf. Ştefan.
Numai că, înainte să apuc să intru, s-a schimbat din Borgo Margherita în altceva. Iar de câteva luni se cheamă din nou Borgo Margherita. Ce ţi-e şi cu intrigile astea mediteraneene. Acum că apele s-au aşezat, cred că e timpul să intru să mănânc o piţă, şi vedem noi dacă-i adevărata şmecherie au ba.
Nu pornesc cu mari aşteptări, că recenziile de până acum sunt amestecate. Cine ştie, poate încă nu şi-au rodat protocoalele.
Păcat că toată zona din jurul Halei Traian arată ca după un război teribil.
O bat de când eram copil şi parcă n-a fost niciodată atât de urâtă. (Nici când era stăpânită de haite de câini.) Mai clămpăne un tramvai, se mai cască o groapă, mai cade o casă boierească, mai răsare un bloculeţ anapoda. Ştiţi voi, Bucureşti, Bucureşti.
Locul în sine e cozy şi intim. Borgo Margherita cel nou e lipit de un hotel/hostel micuţ cu care împarte curtea, bine ascunsă între rămăşiţele vechiului cartier evreiesc, cu verdeaţă, mese şi scaune de vreo trei feluri, distanţă confortabilă între ele. Şlagărele napolitane de pe fundal sunt cam răsuflate. Sunt convins că muzica sudului Italiei e mai bogată decât funiculì, funiculà.
Minute mai târziu, locul se umple cu familii cu ţânci (cuminţi, e drept). Aşa că nu mai fac poze cu ambianţa, să nu se supere GDPR-ul.
Partea bună? Văd în jurul meu câteva pupături pe ambii obraji între bărbaţi, fenomen care indică despre un local că e ori super-italian, ori hiper-moldovenesc.
Meniul seamănă foarte mult cu cel de la celălalt Borgo.
Nici măcar scorurile nu-s foarte diferite – iar ultima poză pe care i-am făcut-o meniului din Vitan e de prin 2017. Fie le merge bine, fie s-au făcut concesii. Cerem o piţă simplă cu mozzarella de bivoliţă şi busuioc (30 lei), ceva cu smântână, ciuperci şi şuncă (tot atât) şi deja familiara piţă ţărănească cu ou, cârnat proaspăt, ciuperci, ardei, usturoi (tot atât).
Ce lipseşte din meniu e tocmai pizza cu cartofi prăjiţi şi crenvurşti, probabil cea mai italienească mâncare din lume, pe care în Vitan o găseai. Pesemne că pe Călăraşi e mai multă snobime. Go figure. Măcar continuă să facă pizza fritta, încă o bombă din arsenalul clasic napolitan, la graniţa între pizza şi lăngălău.
Am mai ochit nişte deserturi pe bază de nutella, pastiera (o pască specifică) şi babà napoletano (o savarină în formă de puţă). Sună bine. Iar o bere stas e vreo zece lei, ca-n centru.
Daţi drumul la marşul triumfal din Aida.
Viteza pizzarului a compensat pentru lentoarea previzibilă a ospătarilor. Arată chiar OK marfa. Blatul e subţire şi moale, marginile pufoase, dar nu atât de pufoase cât mi le aminteam din Vitan, încărcătura bogată. Margherita (mă rog, bufalina) e ca la carte, poate puţin săracă prin părţile busuiocoase, dar compensând cu passata acidă şi parfumată de roşii.
Cele două pizze albe – nimic de reproşat, în afară de lipsa busuiocului promis pe pizza dello chef, ceea ce o făcea cam plată, mai ales că n-avea nici tuşa de usturoi a verişoarei ei mai rustice. Cât despre verişoara ei mai rustică, o mică orgie cu ouă şi cârnat, un comfort food super-îndestulător.
Stai puţin, dar parcă şi aia se recomanda ca fiind stropită cu ulei cu peperoncino. Oh, well, probabil au estompat un pic toate aromele, ca pentru papilele de mironosiţă ale oamenilor din centru.
Le-am însoţit eu cu un sos de roşii cu ulei iute ca să le arăt cu cine au de-a face.
Au fost dodoloaţe, am luat câte ceva şi la pachet, şi dacă aş fi putut plăti cu cardul (şi n-ar fi trebuit să sprintez vreo 300 m până la Hală după cash) pe bune că m-aş mai fi lungit la câteva beri în grădină.
Una peste alta, o experienţă satisfăcătoare, şi chiar sper ca noul Borgo să-şi corecteze micile stângăcii şi să-şi înfigă bine rădăcinile şi în oraşul vechi.
Chiar dacă totul are mai mult farmec în cartier, printre vulcanizări şi depozite. Dar poate asta-i doar frustrarea mea, de băieţaş de Unirii.
Cinstitometru?
Băutură: 3/5. Bere şi cico standard. Îmi pare rău că n-am reţinut selecţia de vinuri.
Mâncare: 4/5. Paaaaarcă mai are un pic de lucru până să-şi ajungă surioara mai veche din Vitan la capitolul pizza. Şi mi-e greu să cred că face pastele ca Giulio, dar arătau bine şi alea.
Ambianţă: 5/5. Grădină frumos mirositoare între case vechi. N-am fost înăuntru, dar presupun că are tavanul înalt.
Serviciu: 3/5. Olecuţă mai mult zâmbet, nişte Red Bull pentru chelneri şi un POS ar face minuni.
Scoruri: 4/5. Ca la celălalt Borgo, cu o taxă de centru la băuturi. Acum că joacă în liga asta, preţurile sunt chiar decente, hehe.
Noul Borgo Margherita (acum că s-a împăcat cu vechiul Borgo Margherita) stă pe Călăraşi nr. 78. Poţi să rezervi un loc în grădină şi prin ialoc, aplicaţia care cu asta se ocupă.
