VasileCum am dat eu semnale că mi-am propus pentru anul ăsta un tur al şaormăriilor mai puţin cântate, câteva glasuri sonore, inclusiv unele care nu locuiesc în Dristor – mi-au zis: vasile, du-te neapărat la Berfin, în Dristor.
Bucuros să auz că Dristorul nu înseamnă doar Dristor Kebap, am făcut precum un geamăn ne-malefic al lui Piedone şi m-am dus în inspecţie la Berfin Döner Kebap, pe Râmnicu Vâlcea.
Am verificat, nu e Râmnicu Sărat, de când mă ştiu le încurc. Notiţă pe margine: cât de curăţel arată cartierul ăsta azi. Îşi aminteşte cineva Dristorul de acum 20 de ani? Îl găseai în dex la litera H de la heroină. Comparativ, acu’ e super posh, chiar dacă maşinile stau claie peste grămadă şi blocurile sunt în continuare la 70 cm unul de celălalt.
Nu, nu se cheamă Berlin scris prost şi, duamne păzeşte, nu-i acel joc de cuvinte groaznic la care te-ai gândit în engleză. Berfin e un nume de gagică în Turcia, iar în limba kurdă înseamnă ghiocel. Perfect pentru vremea asta primăvăratică.
Dozatorul de ceiuţ de la intrare confirmă: cărnăraia care se întâmplă aici are rădăcini în Anatolia. După tejghea e un kebabista simpatic care mă ia cu efendi şi d-astea. Bucuros că am faţă de efendi. Disclaimer: n-am mâncat nimic azi.
Vânatul de azi va fi aia mare de vită, la lipie, fără cartofi (mă ştii deja). 40 de lei în cap. Lipiile sunt din pungă, doar niţel tostate, dar carnea, ehei, aia nu arată rău deloc. Am menţionat că n-am mâncat nimic azi? Slîrrrp.
Adăugăm sosuri: ketchup (nu pare ceva fantabulos), usturoi (are în el o verdeaţă neidentificată, presupun că mentă uscată?) şi sosul casei, o maioneză bejulie despre care mi se spune că include sirop de rodie. Au şi tzatziki, dar ce-i prea mult striki. Iute nu vreau azi. Completăm cu vegetale: ceapă, roşii, salată verde, două feluri de varză, castraveţi muraţi şi un mix de condimente despre care n-am întrebat.
Micul munte din faţa mea arată foarte fresh şi, după cum urmează să aflu, înşelător de verde.
Văzând că fac poze perverse kebabului dezgolit, celălalt om al locului mă îndeamnă să fotogramizez opera de artă la care tocmai lucra el: o farfurie frumoasă cu orez. Simt impulsul să i-o smulg din mână ACUM şi să o iau la fugă printre blocuri ca un şacal disperat care fură din prada unui… Dap vasile tu chiar n-ai mâncat azi.
Ajung la locul ospăţului cu plasa plină de döneru’ dolofan. Plus un ayran la kil (provenienţă Turcia) şi o porţie de cartofi prăjiţi. Ştiu, ştiu, dar n-am rezistat. Arată a cartofi din ăia moi făcuţi de o bunică la ţară în ulei nu foarte încins fiindcă suntem într-un judeţ de câmpie unde lemnele nu cresc în copaci. Nice.
Cât despre şaorma lu’ Berfin (ştiu, o botez un pic impropriu şaorma când nu-i făcută de arabi şi nu conţine toum dar csf tată, am crescut la Hală nu în Beirut), înţeleg de ce dristorenii îşi înclină respectuos frunţile când o pomenesc.
Dacă aicea era un blog de literatură, înfăşurarea asta era un great American novel. 800-900 de pagini (pula, n-avem baterii în cântar, dar înţelegi că mă refer la grame de şaormă) care întruchipează visul bucureştean. Săţioasă, bogată, îţi vine să conduci taxiul o zi întreagă ca să te bucuri de ea.
Sosul casei are o dulce-acrişoreală excelentă, nimic nu e supărător de sărat, varza nu-i oţeţită, verdeţurile au gust de proaspăt. Posibil să fie, totuşi, prea multă carne acolo, şi gândeşte-te că asta o zic io, care-s practic un lup în piele de oameni.
Şi toată carnea asta chiar are aromă de vită. De obicei, carnea dintr-o şaormă aduce fie a oaie (fiind împănată cu seu – gustos, dar contrar noţiunii de material honesty), fie a nimic (fiind viţel). Ochei, nici aici n-am vită wagyu crescută la spa, cam cere să ai dinţi, dar nu există nici un dubiu privind animalul care, la ceas oprit de lege şi de datini, hai că ştii poezia.
Am bănuit că poate băiatul a suplinit lipsa cartofilor cu extra carne, dar nu, comesenii care ceruseră cartofi în şaormă au primit aceeaşi carmangerie-într-o-lipie PĂ LÂNGĂ cartofi.
Mâncat din ea două zile? Bifat. Recomand? Da, cu siguranţă.
Dar încearcă să insişti să-ţi pună mai multă salată.
Berfin Döner Kebap poate fi vizitat pe str. Râmnicu Vâlcea nr. 16, la şapte-opt minute de gura de metrou Dristor, cum treci de benzinărie după ce ai trecut de noul restaurant georgian pe care încă nu l-ai încercat.
Am auzit că şi ciorba de linte e bună. Iar borcanul de tips e cu siguranţă tembel.
La Berfin trebuie să insiști că vrei (foarte) puțină carne ca să se apropie de “normal” :D
Fane, tu esti? Am un amic a zis ca vrea cu mai putina carne la dristor kebap…s-a facut liniste
dacă tot “ai ajuns” prin cartier – micii de la “La Mihaita” i-ai incercat? https://maps.app.goo.gl/MEVxuSV6m6BxaRy9A
plus s-a deschis “relativ” recent un restaurant georgian mai la deal de Lidl. N-am ajuns și speram la un “review” înainte să ajung. :D
L-am observat pe georgian. Sper să fac loc şi pentru el săptămînile astea!
Arata extrem de bine si saorma si farfuria aceea de orez amplu condimentat :|
Ce vroiam de fapt sa zic este ca chiar exista un BERLIN Doner care este si el o saormerie mica undeva pe coltul lui 1 Decembrie cu Liviu Rebreanu, la statia lui 101 si 311 pe sensul de mers spre Grigorescu.
Au si ei niste sosuri destul de bune, printre care un curry nu foarte apos, si acum ceva timp aveau si ceapa caramelizata foarte buna pentru care nu trebuia sa stai la o coada de 30 de persoane ca la Nicu Bals la Grigorescu.
Din pacate ceapa a disparut la un moment dat si a fost inlocuita de amestec de legume la tigaie, care sunt si ele bunicele dar nu mai adauga acel crantz la amestec cum facea ceapa :(
Oricum, am zis sa-l mentionez ca nu pare ca merge multa lume acolo, probabil fiindca statia de autobuz adaposteste si un fel de taverna in spate unde frecvent am intalnit personaje in stari avansate de ebrietate. Astfel, clientii obisnuiti sunt baietii de la Glovo, Bolt sau Tazz, taximetristii sau baietii din cartier rupti de foame carora nu le pasa de compania petrcaretilor.
Nuş’ dacă mai există Berlin, părea dezafectat cînd am trecut pe lîngă el weekendul trecut :(
Complet de acord. Ne-a vrăjit și pe noi băiatul cu povești, ne-a ademenit cu sosul de rodie, am gustat bunătatea și i-am zis teşekkürler… ce să mai, parcă am fost în citybreak de 5 minute în Istanbul.
Exact acolo mi-am luat in 1991 un par peste ureche, de-mi tiuie si acum. Ma bucur tare sa vad ce s-a spalat cartieru’ ala, si cand o da pronia sa fiu pe aproape, m-oi duce sa incerc o saorma :)
Am încercat să comentez la precedentul articol cu șaormele secrete, dar dintr-un motiv necunoscut nu se poate. Poate investighează Vasile de ce…
Ce vreau să menționez (pe lângă temenelele pentru tot ce scrie V. aici) este faptul că lipia aia cu turmeric de la Master e ceva de neratat!
Voi investiga. Pooooosibil să se închidă automat comentariile după 30 de zile.