Utopia Balcanica

Cronici cinstite: iaca şi o Zeugmă în poarta Pantelimonului, unde mă întâlnii cu şefa ciorbelor de oaie

Cu câteva zile înainte să înceapă aralia (csf, scriu pe blog cu întârziere, dă-mă în judecată) am decis că e timpul pentru o plimbare prin preajma Gării Obor. Plimbările sunt minunate fiindcă îţi fac poftă de mâncare!

Şi uite aşa am ajuns în nodul Ferdinand-Pantelimon-Ziduri Moşi, lângă bătrânul Golden Kebap, unde zvonurile ciripeau că s-a mai ivit un turc pus pe treabă.

Hei, uite-l. Arată foarte… ăh, simplu? Spartan? Ca o cantină corporatistă cu câteva tuşe de kitsch bizantin. Nu-i oră de vârf şi cârciuma e super spaţioasă, aşa că găsim repede un colţ unde să existăm numa’ noi.

“Zeugma”, zici? Wtf e Zeugma?

Bem un ceiuţ şi răsfoim meniul.

Scoruri clasice de turcesc, totul cu 2-3 lei mai scump decât alaltăieri, nimic care să-ţi ridice părul în cap în vremurile astea inflaţioniste în care-i 4 lei o cutie de cola la fucking knaufland.

Chiar aşa, “Zeugma”?

Eu ştiam despre o zeugmă că-i o figură de stil, aia când zici “mi-ai mâncat şaorma ŞI sufletul, Vasile!”. Dar se pare că Zeugma e şi o aşezare elenistică pe lângă Gaziantepul şi Urfa de azi – Zeugma noastră e un fel de arheo-cuscră, deci, cu Edessa din Colentina. Înţeleg ce vrea turcul să zică da’ mi se derulează în cap toate cuvintele cu -gma din limba română (deci nu Chomolungma) şi ies numai bancuri scârboase. Posibil nu cea mai inspirată firmă de pus pe un restaurant. Hehe, smeugma, fleugma. Poftim, am zis-o, vezi ce m-ai făcut să zic? Câţiva comeseni pufnesc în ceiuţ.

Vestea bună e că, orice ar scrie pe uşă, grătarul şi troacele cu mâncare gătită ne cântă deja în nas ca nişte sirene sexi, iar jupânul care a venit să ne ia comanda e un tip haios.

Toată masa asta a fost o plimbare în jos şi în sus cu trocariciul gastronomic.

Miziliculordovrul, cum îl franţuzesc uneori restaurantele orientale – dezcopleşitor, sau care-o fi antonimul copleşitorului în româneză. Deşi meniul promitea bartai cornul abundenţei, cu tabule şi sărmăluţe şi salată de vinete, mă uit în farfuriile noastre şi ele conţin doar humus, ceva ce cred că era ezme (o salsa-zacuscă turcească de roşii) şi salată de varză, pă sistem “am pus ce-am avut”.

Onoarea mizilicului au salvat-o lipia – caldă, pufoasă, şi lahmagiunul semi-picant, întins şi crocant ca o stepă, cu exact atâta unsuroşenie şi parfum de oaie cât trebe’. Ăsta a venit însoţit nu de clasica triadă roşie-ceapă-pitrinjel, ci de varză şi salată verde, dar fie.

P-ormă au venit ciorbele şi a ieşit soarele, cumva simultan, şi dacă eram la Bollywood începea şi un dans.

Acu’, la ciorbă de linte nu mă pricep, am gustat-o şi e bună, go for it bosulică dacă-ţi place lintea. Ciorba de oaie, în schimb – oho, ciorba de oaie (20 de lei).

O paça mică şi fierbinte (gândeşte-te la ciorba balcanică de burtă – adică ciorba românească de burtă, dar mai puţin acră), plină ochi de carne fragedă de prin părţile ascunse ale ovinei, sub un peisaj marţian de grăsime şi boia. Şi usturoiată până la cer.

A venit cu lămâie şi ardei muraţi mărunţi şi destul de potenţi. A stârnit sprâncene surprinse de la fiecare gustător, unul câte unul, da’ ştii ceva, ia nu mai gustaţi din ciorba mea, luaţi-vă şi voi dacă vă place aşa mult, bre.

Cât suflăm noi în ciorbă apare şi platoul bucătarului (45 lei, parcă). O chestie care, ca şi mizilicul, bănuiesc că variază în funcţie de ce s-a gătit în ziua respectivă.

Al nostru a conţinut (lângă orez, bulgur şi ghiveci) câteva aripi de puio-găină la cuptor, şofranizate cu şofran sau cu altceva foarte galben, un mare ardei roşu umplut cu orez’n’carne şi olecuţă de miel. Mielu’ la cuptor, superfraged, cât p-aci să se topească, de rupeau mâţele umane franjuri din el ca dintr-o moţarelă mieloasă.

Ardeiul umplut şi mielul ferfeniţă – vedete. Nici puiul nu e rău, dar ce poţi zice despre un pui la cuptor.

Chestii simple, săţioase, de casă, no-bullshit, cam ce ai mânca la bunici dacă ai avea bunici turci.

P-ormă a venit şi saç kavurma de miel (47 lei) – mi-era dor, că n-am mai oprit într-un parking de TIR-işti turci de când hău.

E o kavurmă OK, dar cam molâie: ardeiul – deloc iute; orice iz de oaie – ucis de aciditatea roşiilor; focul din bucătărie – probabil prea blând ca să dea cărnii şi cepei carbonul şi caramelul, atât de necesare unui fel făcut la aproape-wok. Cam ce ai mânca la bunici dacă ai avea bunici turci care cam fac economie la gaz.

Şi nici măcar n-a sosit la masă în tigăiţa cu pricina (jumate din farmecul kavurmei), ci într-o farfurie de plastic. Yep. Veselă de plastic, care se mai şi bombase în spălătorul de vase de se rotila pe masă ca Roata Norocului 1998 cu Mihai Călin într-o căldare.

N-a fost rău-rău, iar din fiecare fel se satură lesne doi oameni de dimensiuni medii, dar mai bine luam un kebab. Arătau atât de bine în vitrină. Sau organele pe băţ. De ce nu ţi-ai luat organele pe băţ, vasile? Data viitoare.

S-au băut limonadă (extrrrrem de dulce), ayran şi – după bătălie – încă un ceai mic şi negru ca la Stambul.

S-au decartat 200 de lei plus ciubuc, ceea ce-i chiar güzel pentru două aperitive, trei ciorbe, două mormane cu vârf şi o samă de lichide.

Înainte s-o tulim, s-a primit din partea casei şi acest platouaş. Güllaç, sütlaç, baclava, tulumbă, trandafir, fistic, rodie – o fe e ri e. Dacă am ezitat un pic să-ţi recomand locul ăsta, e pentru că m-ai întrebat înainte de desert.

Nu duce Bucureştiul lipsă de restaurante turceşti, dar cinstitometrul a blipăit până la urmă în favoarea noii apariţii ianc-obor-pantelimoneze Zeugma.

Mâncarea: 4/5. N-am făcut noi cele mai inspirate alegeri tura asta, dar dacă ai fi un voievod, lahmagiunul şi ciorba şi mielu’ la tandîr te-ar convinge să plăteşti haraciul.

Locul: 4/5. Curat, cuminte, nu spune cine ştie ce poveste da’ nici nu pleci puţind a fum. Iar oamenii au fost drăguţi de capul lor, fără să ştie că-s cel mai celebru critic de kavurme din nordul Titanului sau sudul Pantelimonului.

Caşcavalul: 4/5. Acu’ doi ani aş fi chiţăit că-i scump, dar nu suntem acu’ doi ani, ci azi. Nu-i scump.

Cinstitometru: 8/10. Mai vin. Da’ pentru frigăruia de organe. Şi poate pentru mâncarea de bame, doa’na Buhnici.

Zeugma fiinţează pe Pantelimon nr. 33-35 – vizavi de gyroserie. Are şi o pagină de facebook şi chiar şi un cont de tikitoki unde poţi să te uiţi cum sfârâie carnea. Livrează şi prin livratorii principalelor aplicaţii de livrat.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net