Probabil ai aflat deja (pentru că ai fost pe internet în ultima săptămână) dar hai să te fricţionez şi eu la salata de icre: s-a anunţat lineupul Balkanik! Festival nr. 12.
5-6-7 septembrie, ne vedem acolo. Uite posterul, heihei sunt şi eu acolo mic în colţ.

Câteva gânduri la cititu’ afişului?
Păi de exemplu că abia aştept să-l reaud pe Nikola zis Kottarashky (ultima dată ne-am găsit într-un beci în Bulgaria), de data asta nu cu the Preachers ci cu the Rain Dogs, proiectul muzico-antropologic care l-a şi adus prima oară pe meleagurile prăfoase ale Uranusului acum nu ştiu câte ediţii.
Dacă tot vorbim de butoane şi rotiţe, m-am bucurat să-i găsesc în desfăşurător şi pe K not K (ultima dată ne-am salutat într-o casă conspirativă în Bulgaria – gosh I see a pattern here!), turcii mecanici ai şahului electronic.
Oh, wow, uite-i şi pe Kanisza Csillagai! Auăleu nene cât am mai învârtit Foku drákuluj acu’ 10-15 ani. Dacă ai vieţuit într-o grotă fără acces la blogul lui vasile, oamenii ăştia din Nagykanizsa cântă folclorul rudarilor. Rudarii (băieşii) sunt o comunitate de romi trăitori în Ungaria, Slovacia şi Croaţia, care vorbesc într-o română din vremea Imperiului, cu ortografie ungurească şi tot tacâmul.
N-ar fi Balkanik! fără tropăit pe muzici de nuntă, aşa că Ligia and friends l-au invitat încoace pe Omar Souleyman, maestrul dabkei din Siria, autor a (I am not shitting you) vreo 500 de albume, majoritatea înregistrate la nunţi fiindcă asta fac ei acolo toată ziua.
În aceeaşi notă festivă, straight outta Kărgeali se întorc legendarul clarinetist Ivo Papazov & his wedding band. Mahala Rai Banda îşi unesc forţele cu vecinul Jony Iliev. Triphop-psihedelicii rezidenţi Balkan Taksim. Cocteilul franco-armean de jazz cu duduk şi zurna Miasin. Good stuff.
Nu în ultimul rând, ba chiar primii pe afiş, cu ocazia asta află şi vasile despre Lupii lui Calancea de peste Prut. Sentimente mixte: zbânţuială folk-rock à la Zdob-şi-Dirty Shirt (cool) pe un pat de electro-sămănătorism gen Subcarpaţi (meh) presărat cu un pic de kitsch din blană de lup dacic (la ăsta am alergie). Ok ok vedem ce iese!
Ca de fiecare dată, în jurul iconicului turn de apă din Uranus (hăhă, Uranus) ne paşte o serbare câmpenească aerisită, răcoroasă, prietenoasă cu animalele şi cu copchiii, cu ateliere meşteşugăreşti, tarabe cu batice şi ibrice, grătare şi ceaune, expoziţii şi dezbateri. Hai că ştii că ai mai fost.
Io sper să revină pastrama de oaie de la ediţia trecută.
Din comunicat citire: 500 abonamente early bird pentru Balkanik Festival sunt disponibile acum la preţul de 150 lei, în reţelele Livetickets, Iabilet şi Eventim. La epuizarea acestora, următoarele 500 vor putea fi achiziţionate la preţul de 200 lei, apoi se vor regăsi la preţul general de 250 lei. Copiii cu vârsta de până la 9 ani se bucură de intrare liberă la festival, însoţiţi de adulţi.









