Cum pensionarii n-ar trebui să mai meargă gratis şi alte bombăneli de autobuz

Am auzit că undeva în lumea dezbaterilor fictive se dezbate viitorul transportului de călători şi voiam doar să vă aduc aminte că nu-s de acord ca toţi pensionarii să meargă moka cu autobuzul. Cred că aspectul ăsta trebuie reevaluat urgent.

Ştiu, cam tot ce ţine de RATB trebuie reevaluat urgent. Flota se împuţinează, vehiculele sunt un pericol public şi, chiar şi când ai loc, ţi-e silă să urci în ele. (Atunci alegi să iei maşina, stricând cheful multor alţi şoferi.) Dar în tabloul mare al lucrurilor încape şi discuţia asta cu pensionarii.

În prezent, dacă ai un talon de pensie, nu plăteşti bilet, no questions asked. De ani de zile încerc să înţeleg ce-i asta. O relicvă a vremurilor când bătrânii erau cel mai sărac segment de populaţie? O răsplată pentru faptul că votează cu consecvenţă?

În multe cazuri, e puţin absurd. Înainte să urli că “echitate”, bear with me.

Sunt convins că putem concepe un sistem mai cinstit.

În oraşele mari sunt mulţi pensionari cu pensii babane. Chiar şi torţionarul Vişinescu avea vreo 30 de milioane – asta nu-i în nici un caz o sumă colosală, dar e de trei ori pensia medie, respectiv de trei ori salariul net al unui casier de la Mega Image. (N-am date la îndemână, dar pot presupune că Vişinescu şi-a mâncat toată contribuţia la fondul de pensii în primii câţiva ani şi acum trăieşte din impozitul casierului de la Mega.)

Cu toate astea, Vişinescu merge gratis cu RATB-ul, în timp ce ăla care-ţi scanează ţie pufuleţii la Mega Image scoate minimum 30 de lei din buzunar pentru un abonament.

În nici un caz nu-s duşmanul generaţiei bunicilor noştri. De la o vârstă încolo e o realizare să ieşi din casă, chiar şi când eşti Vişinescu. Înseamnă că încă eşti apt fizic şi ăsta e mare lucru. Dar nu mi se pare că e un triumf al democraţiei sociale ca tu să beneficiezi gratis de un serviciu când un individ cu venituri de 3 ori mai mici tre’ să decarteze bani pentru acelaşi serviciu.

Hei, chiar şi un şomeur care n-are nici un fel de venit plăteşte ca să ajungă de acasă la agenţia forţelor de muncă, dar gagiul ăla (există cel puţin unul) cu pensia de 28.000 de lei se duce gratis în Cişmigiu cu troleul 70 de câte ori are chef (presupunând că-i scârţar şi n-are şofer). Asta nu mai e echitate, e de-a dreptul echitaţie.

Recunosc, astea-s anecdote.

Dar am găsit un raport băsist de acum vreo şase ani care arată că în 2007, 15,7% dintre pensionari trăiau în sărăcie, faţă de 37,9% dintre şomeri, 43,6% dintre lucrătorii pe cont propriu în agricultură şi 20,5% dintre tinerii cu vârsta între 16 şi 24 de ani. În 2013, spune INS-ul, rata sărăciei relative la persoanele trecute de 65 de ani era de 15%, faţă de 21,5% pentru grupa 18-65.

Sunt convins că există şi date pentru mediul urban sau pentru Bucureşti, ca să putem vorbi strict despre ce ne mănâncă pe noi. Dar e weekend şi nu mă preocupă atât de tare subiectul încât să sap după ele. Una peste alta, cred că puţin discernământ în acordarea de gratuităţi n-ar strica oraşului. (La naiba, io-s un pămpălău şi tot nu cedez locul în tramvai cuiva care, în mod vizibil, n-are nevoie să şadă. Poa’ să se şi oţărască la mine.)

Până la urmă, RATB-ule, e treaba ta ce faci cu autobuzele alea, că io le evit, dar uite nişte idei.

Dacă tot dai călătorii de pomană, dă-le şomerilor; dă-le oamenilor fără venituri sau cu venituri mici, indiferent că-s elevi, studenţi, angajaţi sau pensionari. Oricum te-ar parazita mulţi muncitori la negru, dar măcar principial, scopul caritabil al gratuităţii ar fi mult mai clar.

După ce ai împărţit cartelele de mers gratis amărâţilor care chiar au nevoie de ele, asigură-te că nimeni altcineva nu face blatul. Se intră prin faţă, pe la şofer, şi până n-a validat toată lumea, nu porneşte drăcia. Aşa am auzit că se întâmplă în multe ţări.

Poate că pentru asta ar trebui să extinzi flota de autobuze şi să instalezi un automat de bilete în fiecare staţie. N-ar strica nici să reînvii plata prin SMS sau să mă laşi să-mi încarc cartela online. Dar hei, dacă ai face călătoria trei lei sau cinci, ţi-ai păzi angajaţii să nu mai fure motorină şi ai căuta nişte fonduri europene, chestia asta n-ar fi SF. Cred. Nu mă pricep la cifre.

Sau uite altă idee: impozitează-mă în plus, cât socoteşti tu că trebuie ca să faci un serviciu ca lumea, şi nu-mi mai cere deloc să cumpăr bilet. Oricum RATB-ului nu-i ajunge nici de seminţe cât dau eu acum ca să-mi încarc cartela (dacă n-ar fi subvenţiile de la Primărie, spune fostul director, călătoria ar costa 12 lei). Bineînţeles, o să te bombăn şi o să protestez, că m-ai taxat şi eu consider asta o formă de jaf, dar o să merg cu autobuzul, că tot l-am plătit. Mulţi oameni ar face asta şi s-ar mai desfunda bulevardul.

Ah, şi lasă-i şi pe privaţi să facă transport în comun în Bucureşti, ce naiba.

Când eram mic, puteam să dau zece mii de lei să iau un maxi-taxi spre şcoală când ningea şi era zloată şi troleul (pe care făceam blatul, fiindcă eram un copil neastâmpărat şi dădeam banii de abonament pe ţigări Papastratos) întârzia cu orele.

Azi, când tre’ să ajung la birou la fel de zgribulit, nu m-ar deranja să plătesc cinci lei pentru acelaşi moft, iar transportatorii mici s-ar putea plia imediat pe nevoia mea fiindcă-s flexibili şi chiar au nevoie de banul meu, spre deosebire de mamutul RATB.

(Am o senzaţie lăuntrică cum că pricina interzicerii autobuzelor şi microbuzelor private ar putea fi căutată acasă la senatorii despre care se spune că mafioţesc de ani buni în taximetria bucureşteană. Ca şi pricina pentru limitarea numărului de licenţe de taxi, care mă nedumerea când mi-am dat cu părerea despre Uber.)

Dacă toate cele de mai sus dau greş, cineva foarte credibil ar trebui să promoveze locuitul în Paşcani ca alternativă la Bucureşti. Problem solved.