VasileLa vreo săptămână după ce am făcut cunoştinţă cu noii frăţiori srilankezi din coasta vechii hale, ne găseam din nou la Obor cu un ghes cosmic în chakra burţii. Da, Vasile, ştim că îţi place mai mult să ne scrii din amintiri decât la cald. Că veni vorba, era cald. Tocmai venise vara.
După o scurtă, dar aercondiţionată plimbare prin micul mall de unde mi-am luat o şapcă pe care n-am s-o port niciodată, am hotărât să calc pragul misteriosului bistro vietnamez din faţa Verandei.
Mă momeşte de vreun an şi nuş’ cum de (viet)n-am catadicsit până acum.
Se cheamă Pho Thin şi e phoarte liniştit. Deşi e ora aia aurie de după muncă, înăuntru nu-s decât mobilierul, steguleţul şi o familie zâmbitoare de vietnamezi. (Totuşi, cele 120 de recenzii de pe goagle lasă de înţeles că au avut cel puţin 120 de clienţi până acum, deci poate am nimerit noi în zi de post. Nu mă pricep când sunt posturile.)
Faptul că butelia aia de sriracha a stat în soare şi a dezvoltat o peliculă ciudată n-o să ne alunge. Nunu, nu acum, după ce am băut deja un pepsi şi am fost cuceriţi de bucătăria deschisă care arată chiar OK. Oricum nu voiam sriracha.
Meniul e văstuţ – şi savuros de citit pentru un vânător de gafe simpatice. Pe lângă pho-ul vietnamez şi tradiţionalii nudălşi cu porc sau vită, poţi să probezi aici diferite poziţii de phothai fierbinte (hăhă!), să soliciţi respectuos hrană suplimentară, să roţnăi un movcor şi să uzi totul cu supuri răcoritoare.
Lăsând glumiţele afară din sistem, chiar avem ce alege din listă. Prietenii vegani au la dispoziţie mai multe varietăţi de tofu & legume. Prietenii ne-vegani ai prietenilor vegani pot încerca lau, care-i forma sud-est-asiatică de hot pot (350 sau 550 de lei, dar n-am întrebat care pentru câţi meseni e recomandat). Dacă îmi pică bine ce mănânc azi, îl trec şi io pe listă.
Pentru că suntem, totuşi, la prima împrietenire, azi alegem feluri clasice. Tăiţei cu vită & cu porc şi o salată simplă de castraveţi.
(Şi ca să nu fim nevoiţi să gândim mult. Foamea are acest obicei să urgenteze deciziile oamenilor.)
Surpriză, am început cu o zamă tom yum (15 lei!). Mai degrabă thai decât viet, ştiu. În ipostaza ei cea mai turistică: ciuperci şi creveţi. Acru-iute-maritim-forestieră, vopsită cu ardei roşu, parfumată cu lemongrass. Bogată. Mi-a plăcut. M-am pătat pe tricou. Normal. Du-te în tricou alb la tom yum, farang neghiob care eşti.
Acoloşa în fundal, salata (12 lei). Castravete-coriandru, o frăţie istorică, ca Castor şi Polux sau Sile şi Nuţu. Dacă nu-ţi place coriandrul te mănâncă tigrii.
Au urmat mişmaşurile vietnameze consacrate, cu tăiţei de orez şi multă materie vegetală pentru un vasile rezonabil de sănătos. Zeama asociată (cred că se cheamă nuoc cham da’ poate spun prostii) e dulce-umami-oţet şi transformă totul din aşa-şi-aşa în bun. Da, ştiu, s-a mai dat. Bún se zice la tăiţei. Get over it, vasile.
Grămadă de nudălşi + fâşii de vită wokăită = bun bo (29 de lei).
Varianta bun cha (28 de lei), cu un fel de jumări – şi zeama-sos servită separat – a fost la fel de consistentă, fără să fie obositoare. Cre’că ăsta-i secretul nudălşilor vietnamezi.
I-ar putea speria puţin pe îngerii mai slabi faptul că şoriciul ataşat cărnii păstrează, pe ici pe colo, amintirea vie a părului porcului. Dar hei, din asta se făcea periuţa de dinţi pe vremea lu’ tata. Io nu-s genul gingaş, iar carnea în sine e gustoasă, deşi vita de mai sus a fost mai fragedă.
Am ajutat să coboare în ghiozdanul uman şi pacheţelul nem din vârf, proaspăt prăjit şi moale, şi bucăţile bonus de tofu, acest lorem ipsum alimentar.
Cool, cool, cool. O vietnămărie mai ambiţioasă (dar nu mai pretenţioasă) decât a prietenilor de la Piaţa Muncii dar total frecventabilă.
Să vânturăm un pic prin aer magneţii atent calibraţi ai cinstitometrului.
Mâncat: 4/5. Ce belşug pan-sud-est-asiatic în meniul ăla hazliu. De la raţă la fructe de mare la tofu. Chiar şi un hot pot convivial pentru care nu tre’ să mergi până în Fundeni. Ce am mâncat azi mi-a plăcut, cu mici stângăcii cu tot, dar mai e mult de explorat până la nota finală.
Stat: 3/5. În faţa mallului din spatele Oborului. N-are cum să fie prea instagramabil şi cozy oricât te-ai chinui. Oamenii sunt prietenoşi.
Plătit: 4/5. Cu exact nouăşnouă de lei am mâncat până spre plesneală şi băut câte un cico, doi inşi. Oborul încă are răbdare.
Pho Thin se găseşte chiar în uşa mallului Veranda (pe Ziduri Moşi, vizavi de piaţă). Are şi o pagină de facebook, unde nu înţelegem mare lucru da’ putem afla cum să dăm de domnii Thin şi Phong.
