Cronici cinstite: încă un colţ cu gyros unde să duci dorul verii

Nu s-ar zice, că plouă şi-i urât afară, dar weekendul ăsta tocmai a fost ziua Greciei. Pe frigul ăsta, cui nu-i e dor de ţara aia şi de insulele ei perpelite la soare? Nu mă omor eu după sărbătorile popoarelor, dar prietenii mei de la Circus Pub au făcut un kokoretsi dement. Mirosea a oaie din sectorul învecinat. Aoleu, ce-a fost acolo. Am mâncat, am plâns, am luat la pachet şi am mâncat din nou.

Şi cum mă gândeam eu cu jind la organele alea fripte, mi-am adus brusc aminte că voiam să vă arăt nişte poze de la o gyroserie nouă pe care am vizitat-o acum vreo lună.

Să vă ocolesc un pic prin povestea din spate: în Bucureşti există o liotă de restaurante care par să aibă acelaşi patronat. Nu ştiu cine-s oamenii, cert e că unele birturi din portofoliul lor au reuşit să devină repere, altele nu. E un conglomerat super-eclectic care include controversata Tavernă a Racilor, veşnic burduşita La Monza de lângă Gloria, o berărie pe Basarabia, o altă berărie lângă berăria aia, un libanezo-chinez supraetajat (?) şi încă câteva ciudăţenii mai mult sau mai puţin haioase.

Mai nou, pe locul defunctei Seafood Shaorma (era tot a lor, fireşte!) au deschis un restaurant grecesc. N-am intrat, dar arată destul de fresh. Se cheamă Santorini şi, dintr-un motiv sau altul, pe sigla alb-albastră, de sorginte elenă, scrie şi în chinezeşte (?). Sau poate-i tentativa lor de linear B, cine ştie?

Cât stăteam eu şi-mi puneam această problemă, Santorini ăsta a deschis şi o dugheană în poarta stadionului, pe Basarabia 96.

Fast food cu 3-4 feluri în meniu. Ca pentru când mergi să te uiţi la fotbal.

Îţi trebuie ceva curaj să te instalezi în acel veritabil nexus al crăpelniţei: eşti la doi paşi de şaorma obscenă de la Socului, de Damascus, de un bistro agitat, chiar şi de un Dineş pierdut în timp.

Micul stabiliment e destul de ochios: o terasă cu un gărduleţ alb şi ghivece cu leandru, mobilier ceva mai fiţos decât scaunele coca-cola, o uşă cu ramă albastră. Nu ştiu ce-o să se întâmple acolo pe timp de iarnă. O închid cu celofan şi-i pun încălzitoare? Rămâne take-away şi mănâncă-în-maşină? Vă zic când mai traversez zona.

Nici tabla cu meniul zilei nu arată rău: porcul la lipie e 15 lei, adică exact cu cât l-ai lua pe o uliţă dosnică în Skiathos town.

Mai au cârnaţi greceşti, chiftele greceşti şi alte câteva mizilicuri.

Fără cine ştie ce speranţe, am comandat un gyros la lipie şi unul la farfurie.

Şi, oarecum la suprapreţ, singura bere grecească pe care-o aduc ăştia în România. Gest de turist naiv, dar hei, sunt zile când aş face orice ca să mă simt cu picioarele în nisip. (Din câte ţin minte, mai aveau nişte beri din oferta Heineken şi alea erau la preţuri normale.)

Oamenii locului au fost amabili şi m-au trimis să mă fac comod pe terasă până-mi înjgheabă ei comanda.

Farfuria mea a conţinut, surpriză, un gyros destul de cinstit. Carnea, nici prea grasă, nici prea slabă, condimentată cum trebuie. Cartofii, cam sleiţi, ca într-o zi fără rulaj, dar fuseseră tăiaţi dintr-un cartof adevărat. Două-trei feliuţe de roşie, un pumn de ceapă. Pe post de sosuri, un tzatziki şi o cremă de brânză picantă excelente. Din câte am înţeles, varianta sandviş a fost şi ea mulţumitoare.

În caz că vă întrebaţi, nu, încă n-am găsit pe cineva care să miruiască gyrosul cu Sf. treime tzatziki-ketchup-muştar. Românii au mereu altă treabă cu muştarul. Păcat.

Una peste alta, micul gyros-boutique din poarta fotbalului românesc e o opţiune totalmente OK când ţi-i lene să mergi la (încă neînvinsul) Sotos.

Mâncare: 4/5. E un gyros corect.

Serviciu: 5/5. E o servire corectă.

Ambianţă: 4/5. Practic, un ghişeu, dar cu o terasă destul de elegantă pentru zona unde fiinţează. Muzică tipică (laiko plângăreţ) în surdină.

Scoruri: 3/5. Greu să concurezi cu raportul cantitate-preţ al monştrilor inumani de la şaormăria de alături.

Iar pagina de facebook a localului e uite-aici, ca să aflăm dacă va supravieţui iernii.