VasileMă ştiţi: supermarketul e un fel de templu pentru mine iar Lidl, care mi-e vecin şi mi-era prieten, avea un loc special în panteonul discounterilor. Ciclicitatea naturală a ofertei, săptămânile exotice curgând una într-alta ca anotimpurile, aducând valuri de pseudo-lux la preţuri decente, faptul că are propria lui marcă de ţigări, toate astea îi dădeau un farmec pe care alte magazine nu l-au putut emula niciodată. Plus că Lidl e neamţ şi eu am crescut germanofil.
M-am hlizit împreună cu Lidl la boicotul conservatorilor (cu crucea de pe iaurt, remember?), am rămas alături de Lidl chiar şi când au decis că piciorul de bărbat începe la 42, dar a venit şi ceasul despărţirii.
Momentul când Lidl ne-a jignit inteligenţa.
Poate că nu locuiţi în internet, ca mine, aşa că o să vă explic toată telenovela.
La un moment dat, undeva în străfundurile grupurilor de troleală de pe facebook, cineva a sădit o memă pe care pot s-o rezum aşa: hîrp dîrp, Lidl, bagă şi coşuri de mână, te rog.
Bravo!, am zis. Un om a identificat o problemă la Lidl şi a declanşat fenomenul viral care va convinge Lidl să ia măsuri. De acum încolo e doar o chestiune de timp.
Ceva vreme mai târziu, puzderie de postări care lăudau victoria.
Şi Vasile a rămas perplex.
The fuck is this?
Nu ştiu în ce Lidl v-aţi făcut voi cumpărăturile dar Lidlul meu a avut mereu aceste obiecte inutile. Da, am fost şi în Lidluri dezolante de provincie unde ele nu existau, dar cred că predominau Lidlurile cu astfel de coşuri. Nu-mi imaginez cine ar putea crede că ele sunt rezultatul vreunei revoluţii facebook şi mai ales cine s-ar putea bucura că au (re)apărut.
Candid ca mai mereu, eu râdeam la memele cu coşuri la Lidl crezând că oamenii cer coşuri de mână adevărate ÎN LOCUL acestor hibrizi nefireşti.
Poate chiar există oameni cărora chestiile astea li se par practice şi, ca-n bancul cu rabinul şi vaca, Lidl le-a scos şi le-a băgat la loc ca să le provoace plăcere?
Neh. Briciul lui Occam. Cea mai simplă explicaţie e că totul a fost o minciună care ne-a insultat inteligenţa.
Înţeleg intenţia Lidl România – nu putem băga coşuri de mână fiindcă asta ar putea să decidă doar şefii noştri din Germania, hai totuşi să exploatăm mema pentru nişte like-uri – dar ăsta e deja cinism. Dorinţa există şi e reală, dar ăla nu e nou şi, mai grav, ăla nu e un coş de mână.
(Sau poate că dorinţa nici măcar nu e reală, totul a fost astroturfing şi eu sunt singurul nebun.)
Ce e şi ce nu e un coş de mână?
Din cele mai vechi timpuri, omenirea a cunoscut două mijloace de cărat căcaturi prin supermarket – coşul şi tărăboanţa.
Tărăboanţa cu fisă sau căruciorul de supermarket e un vehicul, un fel de căruţă umană prevăzută cu un fuzelaj de sârmă în care îţi aşezi cumpărăturile. Trăsătura caracteristică a tărăboanţei este existenţa roţilor. Aşa arată o tărăboanţă.
Coşul de mână e un obiect portativ, din plastic sau sârmă, prevăzut cu unul sau două mânere pliabile şi care, mulţumită dimensiunilor mici, poate fi suspendat fără efort într-o mână, la un nivel care permită aşezarea blândă a cumpărăturilor în el. Trăsătura caracteristică a coşului este mânerul. Aşa arată un coş. Se cheamă coş de mână pentru că NU ARE ROŢI.
Undeva între ele avem coşo-tărăboanţa, numită impropriu de cei de la Lidl coş de mână şi celebrată ca marele triumf al internetului.
Sigur, tehnic, himera asta ar putea fi interpretată şi ca tărăboanţă, şi ca coş, dar ea e mai degrabă un tomberon mobil sau o căldare cu mâner lung, mult mai greu de manevrat decât tărăboanţa obişnuită şi mult mai greu de ridicat decât coşul de mână. Ca să poţi aşeza un obiect în ea fără să-l arunci, trebuie fie s-o ridici mai sus de umăr, fie să te apleci.
Trăsătura principală a coşului-tărăboanţă e că nu e un coş de mână, ci o atrocitate mutantă.
În orice supermarket în care are de ales între coşul de mână, tărăboanţa cu fisă şi atrocitatea mutantă, clientul va alege, după nevoie, coşul de mână sau tărăboanţa cu fisă.
În suburbiile de tip occidental, cu hectare de case şi curţi, centaurul om-maşină străbate o distanţă mare până la Lidl şi preferă să se aprovizioneze pentru mai multe zile, motiv pentru care va alege tărăboanţa cu fisă.
În schimb, în cartierele dormitor ale Bucureştiului, pietonul coborât în pijamale, cu liftul, până la Lidlul care joacă in promptu rolul de butic de proximitate, ar alege – dacă ar avea ocazia – coşul de mână. Oricine poate să se convingă de asta vizitând o Mega sau o Billa devenită Carrefour market.
Am văzut oameni dând la o parte o stivă întreagă de pseudo-coşuri cu rotile, făcând EFORT ca să ajungă la un coş de mână răzleţ de la fundul stivei.
Pentru că Lidl nu are coşuri de mână, clientul Lidl în pijamale va prefera mereu tărăboanţa cu fisă mai mică (tipică Lidl şi un compromis cinstit) şi nu atrocitatea mutantă.
Pe care Lidl are tupeul s-o numească coş de mână.
Jignindu-ne inteligenţa.
Pe scurt, la rece, după ce ne trece supărarea:
Lupta pentru coşuri de mână la Lidl nu s-a terminat cu această cascadorie ieftină de PR. Nici măcar n-a început.
Dacă vreţi să luptăm pentru coşuri de mână la Lidl, trebuie s-o facem în nemţeşte fiindcă, la cum intuiesc eu structura Lidl, toate deciziile se iau la centru, până la ultimul clipart din catalog.
Probabil că lupta nu va avea succes. Din câte ţin minte, cândva demult, înainte să vină în România, Lidl a avut coşuri de mână şi a renunţat la ele în favoarea atrocităţilor mutante pentru că, fiind mai adânci, te conving psihotronic să cumperi mai multe căcaturi.
Uite o sursă care îmi confirmă amintirea: Handheld baskets seem to be a thing of the past in Lidl stores. […] the only other option now is large “trolley baskets” that have wheels and handles so you can trundle around the store like you do with a suitcase at the airport.
