Utopia Balcanica

Marfă pură, ca la Coreea, boss

Într-o zi m-am dus la colegul ăla despre care ştiam că… ştiţi voi, colegul ăla. I-am zis: M, adu-mi şi mie câteva grame, să văd cum e. Habar n-aveam că o să-mi schimbe viața.

Bosulică, ţi-am lăsat marfa în bucătărie, mă anunţă M pe Facebook după câteva zile, super dezinvolt, de parcă vorbeam despre bomboane. Ej’ nebun, în bucătăria corporaţiei? Dac-o ia cineva?

Am ieşit din şedinţă şi am fugit într-un suflet s-o recuperez. Vai de capul meu. Omul nu umbla cu mizilicuri. În punguţa aia cu ziploc cred că erau – I am not shitting you – două sute de grame. Gratis, bos? Gratis, frate! Bă, ceva e putred. Dar până la urmă e o plantă, n-o să mă omoare. Şi cică dă nişte senzaţii fenomenale. Şi o poftă de mâncare teribilă. În Orient sunt popoare care consumă aşa ceva zi de zi și n-or fi toți dobitoci.

Eram mov de nerăbdare dar nu puteam să încerc marfa la muncă. Al dracului maglavais mirosea de te tâmpea, nu doar prin punguţa lui, ci şi prin cele două pungi mai mari în care era înfăşurat. Dacă-l desfăceam simţea tot etajul ce am eu acolo.

Pe urmă a venit momentul când trebuia să iau marfa şi s-o duc cumva acasă. Am înfofolit-o în toate sacoşele pe care le-am găsit în redacţie, am băgat ghemul în rucsac şi am coborât la metrou.

A fost călătoria vieţii mele. Simţeam că toată lumea se holbează. Paznicul mă fixa şi el suspicios din burduful metroului. Vreo doi puşti îşi dădeau coate. Era înghesuială, şi la fiecare mişcare, cele şase pungi băgate una într-alta în ghiozdan eliberau damful ăla inconfundabil. Mă simţeam penibil şi totuşi era atât de palpitant. ȘASE PUNGI!

Da, mă aşteptam să simt în orice clipă o mână pe umăr şi să aud hai, ia deschide ghiozdanul să vedem ce ai înăuntru de trăsneşte prin şase pungi. Dar am avut noroc. Ajuns acasă, am răsuflat uşurat şi am desfăcut pacheţelul.

Bag p…, nu mai merg niciodată cu varză murată în metrou.

Să fi trecut câteva luni de când am încercat prima oară kimchi, mâncarea naţională a coreenilor.

Mai exact baechu kimchi, adică kimchi din varză chinezească. Da, ca orice varză murată, ajută la mahmureală și la digestie că are vitamine, minerale şi vreo 25 de specii de bacterii prietenoase. Dar kimchi e o alcătuire mult mai complexă, cu usturoi, ardei iute, ghimbir, sos de peşte fermentat. Are toate gusturile posibile: e iute, e dulce, e acru, e umami, e sărat, pişcă. (E chiar şi amar când se termină.) Simţi că testează Kim Jong-un rachete nucleare la tine pe limbă.

E singura varză murată aflată în patrimoniul intangibil UNESCO (n-aş zice că miroase atât de rău, dar ei au spus-o: intangibil). Astronautul coreean n-a vrut să meargă în spaţiu fără kimchi.

Chestia asta e mai mult decât o murătură exaltată. E ambrozie care pute.

Din păcate, o aventură cu kimchi îţi distruge iremediabil relaţia cu orice altă murătură. Când mănânci pe urmă un castravete în saramură e ca şi cum te-ai uita la desenele mele de pe blog ca să ţi-l ştergi din minte pe El Greco. Când e o telenovelă coreeană pe Naţional TV şi auzi vorba lor cârâită, îţi plouă sălbatic în gură.

Nu recomand nimănui să încerce kimchi ca să nu ajungă captiv în această spirală a poftei, dar dacă ţineţi morţiş, se găseşte kimchi la magazinul KJ de pe Banu Manta (vizavi de primărie). Nu-i chiar ca ăla de casă, adică-i puţin mai blând, dar partea bună e că vine în nişte pacheţele etanşe, pe care le poţi duce acasă chiar şi cu metroul. Şi în Colentina e un market asiatic unde s-ar putea să aibă aşa ceva. Iar pe lângă Elias e un restaurant coreean pe care mi-e ruşine să spun că nu l-am încercat încă.

Mie nu-mi trebuie toate astea fiindcă săptămâna trecută mi-a mai adus colegul M un borcan. Când îl termin, mă apuc să fac şi eu un lot.

Așa începe. Mâine, poimâine călăresc un cal imaginar pe youtube.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au nici una.

  • du-te bre de aici cu kimchiul tău… o fi bun, nu zic, dar scuteşte-ne cu duhoarea! eu am pe balcon nişte varză care pute şi din butoiul închis ermetic :) când mai scot din ea cred că vomită vecinii…

  • :-) oda kimchi-ului.
    de trei ori am fost profesional in corea de sud si de trei ori m-am imbolnavit. o data am avut o pintecarie cum n-am mai avut niciodata in viata mea, o data am facut o gripa nasola rau de tot, si o data m-au atacat niste creaturi in hotel carora nu le place singele de neasiat (nici plosnite si nici pureci) si mi-au umplut tot corpul de intepaturi vizibile de aratam tot cu picatele.
    de fiecare data mi-au zis “ah, asta trece usor cu kimchi”. si da, a trecut destul de repede cu kimchi. nu e numa haleala, e medicament, panaceu universal.

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri